Comisiile de specialitate din Senat au avizat favorabil, miercuri, proiectul de lege inițiat de PSD care scoate cormoranul mare din lista speciilor protejate și permite împușcarea...
Twitter va începe să șteargă conturile care au fost inactive de mai mult de șase luni, cu excepția cazului în care userii se conectează înainte de...
O asistentă de la Serviciul de Ambulanță Bihor a fost filmată în timp ce fuma în ambulanță, se pare în timpul unei intervenții, deși normele de...
Romeo Bărboşelu era supranumit de familiile persoanelor bolnave „Sile Cămătaru”, potrivit interceptărilor obținute de jurnaliștii ieșeni. „Mita de la aceştia era cerută pe faţă, fără niciun...
Copiii din ziua de azi se nasc ”cu smartphone-ul în mână”, prind repede tot ce ține de ”mediul digital” și sunt foarte curioși și adaptabili. Dar...
Puțini înteleg că construcția bugetului în 2020 va exercita o presiune teribilă în 2021, dacă se vor aplica măsuri precum creșterea punctului de pensie cu 40%,...
Doi dintre foștii președinți ai Braziliei, un judecător suprem și președinții ambelor camere ale Congresului l-au criticat pe ministrul Economiei pentru afirmația sa conform căreia guvernul...
Un pompier voluntar, în vârstă de 19 ani, ar fi provocat în mod intenționat șapte incendii de vegetație în sud-estul Australiei, informează autoritățile, citate de publicația...
Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea pronunţa, miercuri, decizia asupra cererii preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, de soluţionare a conflictului juridic de...
Manifestație mare, mare. Lumea strigă: „Ceaușescu, PCR! Ura! Ura!”