Premierul Ludovic Orban le-a transmis, luni, la finalul reuniunii Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, bunicilor și părinților că guvernul are ca obiectiv creșterea pensiilor și...
Dan Barna reacționează acid după scrisoarea transmisă de PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, în care sunt propuse un organism comun de conducere și transformarea într-o fuziune...
Elveția extinde în toată rețeaua sa feroviară una dintre cele mai moderne sisteme de taxare din lume, bazat pe o aplicație de mobil. Practic, dacă pleci...
Noul avocat al familiei Melencu, Carmen Obârșanu, a declarat, luni, la sediul DIICOT, că în dosar nu sunt probe despre cazul răpirii Luizei, nici măcar cele...
Primăria Capitalei va reamenaja Parcul Unirii, valoarea lucrărilor fiind estimată la 8,5 milioane lei, potrivit unui proiect aprobat recent de Consiliul General. Instituția a transmis la...
Startup-urile IT europene vor putea obține finanțări de capital de risc printr-un nou fond, în valoare totală de 500 de milioane de dolari, strâns de firma...
Pandora Radio, Tesla și Uber fac parte dintr-o listă, realizată de firma forward2me, a celor mai mari și cunoscute companii din lume care nu au făcut...
– Ei, și cum a decurs întâlnirea de aseară cu tipa aia? m-a întrebat azi prietenul meu.– Hmm… E frumoasă, deșteaptă, are un corp superb. Însă...
Campion al turneului Next Gen cu un an în urmă, Stefanos Tsitsipas a avut o săptămână de senzație la Londra și a câștigat Turneul Campionilor la...
Financial Times: Când casa ți-e în flăcări. Criza pensiilor mătura lumea ● La Stampa: Parisul se bucură de efectul Brexit: investiții străine în proiecte de construcţii...