Președintele Republicii Kazahstan, Kassym-Jomart Tokayev, a ordonat miercuri anularea unor datorii în valoare de milioane de euro pentru familiile sărace în speranța să atenueze nemulțumirea socială...
Peste 80 de copii români sunt pur şi simplu abandonaţi şi blocaţi pe aeroporturile din Milano, Doha si Tokyo, iar părinții acuză că au fost păcăliţi...
Marius Daniel Șișu, omul care conduce din luna februarie Agenția Națională a Medicamentului, a picat admiterea la Facultatea de Farmacie, a intrat fără examen pe locurile...
Procurorii DNA au înregistrat plângerea penală făcută în această lună de un consorțiu de firme românești, americane și italiene față de angajații STS care gestionează licitația...
Din fericire, nu suntem toți la fel atunci când vine vorba de telefoane mobile. Nu toți dintre noi vrem cele mai noi modele lansate, nu toți...
DIICOT a cerut Dosarul 10 august de la Procurorii din cadrul Secției parchetelor militare, au declarat pentru HotNews.ro surse din DIICOT.La DIICOT există o plângere depusă...
Strategia de dezvoltare regională și activitatea din 2018 au adus Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român pe lista finaliştilor la una dintre cele mai reprezentative competiții...
România are una din cele mai aliniate legislaţii la cadrul creat de noua directivă a obligaţiunilor ipotecare, iar nivelul de ajustare sau de transpunere va fi...
Licitația de peste 165 milioane de lei pentru realizarea unei platforme naționale de internet wireless în 4.500 de școli, lansată în luna octombrie a anului trecut,...
Doi oameni s-au înecat, luni, în mare, unul în Eforie Nord şi altul în Constanţa. Pe litoral suflă cu putere vântul iar apa mării este agitată....