Cristiano Ronaldo a semnat în ultima zi a anului 2022 cu arabii de la Al-Nassr și chiar dacă s-a depărtat de fotbalul european, există șanse ca...
Patruzeci la sută din teritoriile ocupate după 24 februarie – când Rusia a lansat invazia în Ucraina – au fost eliberate în cursul anului trecut, a...
Fotbaliștii Borussiei Dortmund s-au reunit în acest început de an și se pregătesc pentru cele două jocuri amicale pe care urmează să le dispute în perioada...
Ministerul ucrainean de Interne a declarat că presupusul autor al îndepărtării unei picturi murale Banksy într-un oraș ucrainean riscă până la 12 ani de închisoare dacă...
Președintele rus Vladimir Putin își îndreaptă atenția spre mare și spre consolidarea flotei. Șeful Kremlinului – prin intermediul unei legături video – a luat parte la...
Comisia de reglementare în domeniul Energiei din Bulgaria (EWRC) a aprobat creşterea preţului gazelor naturale cu 22,75%, în urma propunerii furnizorului de gaze Bulgargaz, transmite Novinite....
PSG a pierdut meciul cu Lens din Ligue 1, aceasta fiind prima înfrângere a campioanei Franței din acest sezon competițional. În acest moment, mai există o...
Rafael Nadal a pierdut și cel de-al doilea meci de simplu disputat în noul sezon competițional, fostul lider ATP fiind învins de australianul Alex De Minaur...
Bogăția oamenilor diferă mult de la o țară la alta. Este de șase ori mai mare decât venitul national brut din SUA și în alte țări...
Irina Begu s-a calificat luni în turul doi al turneului WTA de la Adelaide, sportiva noastră trecând de Shelby Rogers. Irina BeguFoto: Foto Olimpik/NurPhoto / Shutterstock...