Este vorba despre promisiunea făcută în luna decembrie, legată de şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Premierul a susţinut că acesta va pleca acasă dacă...
Primarul Capitalei, Gabriela Firea a acuzat, joi seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, că în spatele scandalului de la Primăria Bucureşti, în care...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la Digi24 că sâmbătă va fi aprobat proiectul de buget în Guvern, iar săptămâna viitoare va fi dezbătut în...
BERBEC Ai unele probleme personale şi de familie – simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă asupra problemei....
State nordice, precum Finlanda sau Norvegia, se află constant în topurile ţărilor cu cei mai fericiţi locuitori, dar un studiu recent arată că fericirea este departe...
„Sunt alte priorităţi iar, din păcate, politicienilor noştri le e frică pentru toate dosarele care apar peste noapte pentru unul, pentru altul pentru corupţie. După părerea...
Sesiunile sunt adresate potenţialilor beneficiari ai programului (autorităţi publice naţionale/regionale/locale, insituţii de drept public sau privat, societăţi comerciale etc.) şi vizează, în principal, informarea acestora cu...
Dupa ce vicecampioana a pierdut inca un litigiu cu cei de la Steaua, latifundiarul sustine ca, de fapt, a castigat. Iar pentru a demonstra acest lucru...
El spune că în cazul unei decelerări a economiei, turismul ar putea să crească. În prezent, turismul reprezintă sub 2% din PIB-ul României. ”Chiar şi...
Angajaţii spun că în luna noiembrie a anului trecut a fost încheiat noul Contract Colectiv de Muncă şi toată lumea era mulţumită de cum mergea fabrica....