Băsescu susţine că Dragnea nu mai controlează nici Guvernul, nici grupurile parlamentare, nici partidul şi nici majoritatea parlamentară, recomandarea sa fiind: „Dragnea, pleacă acum ! PS...
Şeful guvernului a reînnoit apelul adresat ‘vestelor galbene’ de a nu merge la Paris să demonstreze, nu pentru a le ‘interzice să se exprime’, ci pentru...
Luxemburg va deveni prima ţară din lume care va avea transport public gratis începând din vara anului viitor. În prezent luxemburghezii plătesc 2 euro pentru două...
Liberalul a precizat că gărzile medicilor nu vor mai fi plătite, bugetarii fiind minţiţi de PSD în privinţa orelor suplimentare. „Aşa cum toată lumea a văzut,...
BERBEC Eşti oarecum neatent la serviciu, probabil din cauza frigului de pe drum. Ai ceva probleme şi nu este vorba numai de profesia, meseria ta. Organizează-te,...
La o săptămână după a 6-a mărire a salariului minim în Venezuela în 2018, nu este nicio surpriză că preţul unei cafele s-a dublat. Efectele se...
Locuitorii Timişoarei se plâng de două luni de mizeria din oraş. Unii dintre aceştia au făcut reclamaţii şi la Garda de Mediu Timiş, iar o comisie...
„Pe salariul minim diferenţiat singurul lucru pe care-l luăm în calcul sunt studiile, nu ne vom referi la vechime”, a declarat Viorica Dăncilă. Salariul minim creşte,...
Propunerea legislativă privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului româneşti, ce a fost votată în Senat, prevede adăugarea unei noi zile de sărbătoare naţională...
Subprefectul Iașiului, Valentina Iosub, și-a luat concediu la doar trei săptămâni de la angajare. Însă nu înainte de a-și depune o cerere de acordare a unei...