Actualitate
Revoluţia Fiscală şi, în special, mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat au nemulţumit profund sindicatele
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunţat miercuri, că a avut o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, care i-au prezentat un memoriu legat de nemulţumirile lor legate de Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul a modificat Codul Fiscal, în vederea sesizării Curţii Constituţionale.
„Liderii sindicali au depus un memoriu legat de ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal”, a declarat Victor Ciorbea, citat de Hotnews, precizând că în document „se pune accentul, în special, pe mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat”.
Potrivit afirmaţiilor lui Ciorbea, în document „sunt menţionate prevederile din Constituţie care în opinia dânşilor sunt încălcate de această OUG” şi „se face referire în special la caracterul social al statului român”.
Ciorbea a mai adăugat că sindicaliştii acuză şi neîndeplinirea condiţiilor constituţionale pentru adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, a adăugat Ciorbea.
„Ţinând seama de toate memoriile şi de toate argumentele, evident că vom continua analiza şi sperăm ca, într-un timp relativ scurt, să ne pronunţăm dacă în opinia noastră există motive de neconstituţionalitate şi să ridicăm o excepţie de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională”, a susţinut Victor Ciorbea.
Reamintim că liderul Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a anunţat, încă de acum o săptămână, că intenţionează să înştiinţeze Avocatul Poporului cu privire la propunerile de modificare a Codului fiscal, în ideea că acesta va sesiza, la rândul lui, Curtea Constituţională.
Mai amintim în context că şi liberalii i-au cerut lui Ciorbea să atace Revoluţia Fiscală la CCR, un demers similar fiind iniţiat şi de primarul Iaşului, Mihai Chirica. (Paul D.).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



