Connect with us

Actualitate

Mihaeila Moraru Iorga este acuzată că a ajutat un inculpat acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi instigare la spălare a banilor

Publicat

pe

Procurorii DNA au dispus urmărirea penală faţă de colega Mihaiela Moraru Iorga, aceasta fiind acuzată de săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului şi de fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale).

Iorga, procuroarea revocată de Kovesi din funcţie, ar fi ajutat un inculpat cercetat de DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, instigare la spălare a banilor, în scopul îngreunării cercetărilor şi tragerea acestuia la răspundere penală, susţine DNA.

Redăm învinuirile aduse procuroarei:

„În condiţiile în care faţă de un inculpat cercetat într-un dosar aflat pe rolul D.I.I.C.O.T., au fost emise mandatul european de arestare şi cererea de dare în urmărire internaţională, suspecta Moraru Iorga Mihaiela, la rugămintea expresă a acestuia, l-a ajutat, cu intenţie directă, prin acte comisive şi omisive, în scopul îngreunării cercetărilor şi tragerea lui la răspundere penală.
Menţionăm că, în cauza aflată la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, persoana respectivă era cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, instigare la spălare a banilor.

Concret, în perioada 2015 – iunie 2017, procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate în dosarul anterior menţionat, a ajutat-o pe aceasta, cu intenţie directă, prin aceea că:

– a purtat discuţii informale, în afara cadrului legal, cu persoana urmărită internaţional şi a dat curs solicitării acesteia de a-i acorda ajutor, asigurându-o că va administra mijloacele de probă corespunzătoare,
– a purtat discuţii informale cu intermediari ai aceleiaşi persoane, în biroul său din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a stabili modalitatea în care poate fi ajutată,
– a efectuat unele activităţi de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, legal învestiţi cu exercitarea acţiunii penale împotriva persoanei respective,
– a solicitat efectuarea unor demersuri de identificare şi, ulterior, de preluare nelegală spre soluţionare, a unui dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare, că instrumentează o cauză mai veche şi care priveşte aceleaşi fapte.

După preluarea cauzei privind acea persoană, suspecta Moraru Iorga Mihaiela:

– a dispus efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile şi fiscale cu obiective favorabile, apte a trunchia activitatea infracţională a persoanei protejate,
– nu a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, după predarea acestuia de către experţii desemnaţi. Mai mult, suspecta a invocat în cuprinsul a patru ordonanţe de prelungire a măsurii controlului judiciar a împrejurării, neadevărate, că raportul de expertiză nu a fost finalizat (în condiţiile în care acest raport de expertiză fusese întocmit, depus la suspecta la data de 17 octombrie 2016 şi chiar aceasta dispusese prin ordonanţă stabilirea cuantumului onorariului final şi achitarea contravalorii expertizei, în cea mai mare parte din fondurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie).

DNA reaminteşte că procurorul Moraru Iorga Mihaiela a fost revocată din funcţie prin Ordinul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr.301 din 05.07.2017, avizat favorabil de către Secţia pentru procurori din cadrul C.S.M.

La data de 27 septembrie 2017, prin sentinţa civilă nr. 3325/2017, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat provizoriu executarea Ordinului nr. 301/05.07.2017 emis de Procurorul Şef al DNA.

În prezent, procurorul Moraru Iorga Mihaiela este reîncadrată provizoriu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. (Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse22 de ore ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized2 zile ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized4 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized5 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
PoliticO săptămână ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
DiverseO săptămână ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Uncategorized2 săptămâni ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
Diverse2 săptămâni ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
Social2 săptămâni ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Diverse2 săptămâni ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Top Stiri Comisarul