Actualitate
Un fost primar, un fost viceprimar și un consilier local din Prahova, găsiți incompatibili și în conflict de interese de către ANI
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 26 foști și actuali aleși locali. Pe lista făcută publică astăzi de către ANI se află și trei prahoveni, un fost primar, actual consilier local, un fost viceprimar, actual consilier local și un consilier local.
Mihai Gavrilă, fost primar și actual consilier local al comunei Drajna este acuzat de conflict de interese administrativ. “A participat la deliberări și a luat cuvântul în ședința Consiliului Local Drajna, având pe ordinea de zi proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea cererii de acordare a eșalonării la plată pentru obligațiile fiscale restante datorate bugetului local de către S.C. Gilmet S.R.L., societate comercială în cadrul căreia acesta deținea calitatea de asociat unic, fiind adoptată și o Hotărâre în acest sens.”, se arată în comunicatul emis de ANI.
Pe listă este și Nicolai Pașol, fost viceprimar și actual consilier local în orașul Mizil, care este acuzat de incompatibilitate. “În perioada 29 iunie 2012 – 22 februarie 2016, a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de administrator al S.C. Padores S.R.L. și S.C. Padores Tour S.R.L., iar în perioada 31 octombrie 2013 – 22 februarie 2016, a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru al Consiliului de administrație al Școlii gimnaziale ”Sf. Nicolae” Mizil, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.”, spune ANI.
Cel de-al treilea prahovean de pe lista ANI este Daniel Vasile Oceanu, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Valea Doftanei, județul Prahova, care este acuzat de conflict de interese administrativ. “A participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Valea Doftanei privind aprobarea închirierii prin licitație publică a pajiștilor (pășunilor alpine) din patrimoniul privat al comunei Valea Doftanei, în urma căreia a fost încheiat Contractul de Închiriere între Primăria comunei Valea Doftanei și Asociația Crescătorilor de Animale – Teșila – Valea Doftanei (asociație în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de membru). Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, art. 75, lit. f) și 77 din Legea nr. 393/2004 și art. 46 din Legea nr. 215/2001.”, se arată în comunicatul ANI.( www.ziarulincomod.ro ).
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Economicacum 7 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Actualitateacum 2 săptămâniToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția



