Connect with us

Actualitate

“Aveam două variante: să mă duc la puşcărie sau să-i răspund lui Mircea Negulescu”

Publicat

pe

Venită luni la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie pentru a-i susţine pe fratele şi pe tatăl său, deputata PSD Andreea Cosma a lansat un atac dur la adresa DNA Ploieşti şi în special a fostului procuror Mircea Negulescu.

„N-am spus că m-a hărţuit, am spus că mă curta… Cum puteam să răspund? Aveam două variante: să mă duc la puşcărie sau să-i răspund lui Mircea Negulescu. Dumneavoastră ce-aţi fi făcut? (…) Păi am încercat să am o relaţie cu un om care era inuman, ca să pot să fie atât de uman cât să nu mă arunce în puşcărie pe nedrept, că de-aia mi-a făcut primul dosar, cu o cauză care nu există, la care am luat clasare, în care a vrut să mă arunce în puşcărie”, a declarat Andreea Cosma.

Întrebată dacă în momentul în care îi făcea anumite propuneri fostul procuror Negulescu, a răspuns cumva la acele propuneri, deputatul a replicat: „Mi-era frică! Omu’ nu e întreg la cap. Din prima zi în care m-am dus la Parchet, mi-a zis că-mi ia meseria, că o să-mi rămână copilul pe drumuri, că-mi ia casă, că-mi ia tot.” (…)

„Doamnă, nu înţelegeţi că la DNA Ploieşti e aşa: Ori te ard pe tine, ori îl ard pe celălalt. Cred că aţi înţeles raţionamentul. Acolo e cu paradeala la cetăţeni. Ştiţi ce înseamnă să pierzi o sarcină din cauza lui Negulescu? Ştii ce înseamnă să stai opt luni şi să nu mai ieşi din oraş, că vrea Negulescu? (…) Nu voia să mă bage la puşcărie Negulescu, Negulescu a vrut să mă bage înainte, dup-aia a vrut să mă bage Onea [şeful DNA Ploieşti – n.r.], după care a mai venit un procuror şi ne-a cerut nişte bani, să ne facă nişte dosare. O să apară şi lucrul ăsta. Nu se poate în ţara asta să trăieşti în halul ăsta!”, a precizat Andreea Cosma. (Neagu Monica).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

ActualitateO zi ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized3 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized6 zile ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse6 zile ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized7 zile ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

DiverseO săptămână ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

DiverseO săptămână ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casinoO săptămână ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

UncategorizedO săptămână ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

UncategorizedO săptămână ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

UncategorizedO săptămână ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

ActualitateO săptămână ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::PhotographyO săptămână ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

ActualitateO săptămână ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri locale2 săptămâni ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

Actualitate2 săptămâni ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social2 săptămâni ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized2 săptămâni ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized2 săptămâni ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Top Stiri Comisarul