UE – sufocata de fenomenul marionetelor politice. Pe care ea l-a creat…

În The Economist, un material care merită citit cu toată atenția, pentru că ridică, onest, una dintre cele mai complicate și mai grave, totodată, probleme apărute în Europa ultimilor ani. E vorba de conducerea unor state prin interpuși, de către figuri din umbră. O analiză lucidă, din care, ca de obicei, mass-media de la noi au reținut fiecare ce le-a convenit, în frunte cu pomenirea penalului Dragnea între respectivele figuri. Numai că lucrurile sunt mai serioase de atît și, cel mai trist aspect, nu prea se întrevăd soluții.
”Puterea nu se află întotdeauna acolo unde v-ați putea aștepta în Europa. Șoferii de pe bancheta din spate cârmuiesc Polonia, România și Republica Cehă în direcția greșită. Este Italia următoarea?” se întreabă cei de la T.E în articolul pe care îl reproducem integral în final, în traducerea oferită de fostul premier Victor Ponta, cel care l-a și semnalat, primul, pe Facebook.
Articolul zugrăvește modul în care, în tot mai multe țări europene, diverși lideri politici de forță au ajuns să conducă guverne prin interpuși, fie din cauza problemelor cu justiția, fie din motive de proastă imagine.
Acești ”șoferi de pe bancheta din spate”, cum îi numește T.E., creează probleme grave, pentru că oficialii internaționali, reprezentați ai unor state sau mari organisme, nu mai pot discuta direct cu cei care dețin frîiele conducerii, ci prin interpuși, sarcină uneori imposibilă.
E amintit, bunăoară, cazul fostului premier polonez Beata Szydlo, marioneta lui Jaroslaw Kaczynski, cea care nu a ezitat să ceară întreruperea unor mari reuniuni doar pentru a cere indicații din țară, de la stăpînire.
Cum și Rex Tillerson, secretarul de stat al Americii, a trebuit să meargă, în Polonia, la sediul partidului de guvernămînt, pentru a discuta cu adevăratul centru de putere în stat, același Kaczynski.
O situație similară se regăsește și în Cehia ori România, mai punctează autorii:
”Domnul Kaczynski a ales să rămână în umbră, probabil, pentru a evita inflamarea segmentului mare de alegători polonezi care detestă brandul său de populism naționalist. Dar în altă parte condamnările penale au ținut politicienii păpușari departe de scenă. În România, o condamnare pentru fraude electorale îl împiedică pe Liviu Dragnea, care conduce PSD, să fie numit premier. De asemenea, el se confruntă cu un șir de acuzații de corupție. În consecință, el impune o serie de prim-miniștri fără personalitate, cerînd totodată partidului său să intre în război cu statul paralel din România, inclusiv cu DNA, și să promoveze legi care să facă mai dificilă sancționarei mitei”.
Observațiile T.E. sunt corecte și absolut de netăgăduit.
Numai că analiștii merg mai departe, de la efecte la cauză, și punctează adevărata problemă: acest lucru s-a petrecut pentru că, în Estul Europei, partidele politice au avut o soartă extrem de ingrată. Sub ochii impasibili ai Vestului.
”Șoferii europeni de pe bancheta din spate au mai multe lucruri în comun. Ei au apărut în țări în care partidele au rădăcini superficiale sau au fost fracționate, permițând oamenilor puternici să controleze organizarea și deciziile acestora. Acest lucru este cel mai ușor în țările ex-comuniste, cu doar trei decenii de democrație multipartită la activ” scrie T.E.
Ori, dacă e să ne amintim doar cazul țării noastre, distrugerea, emascularea partidelor, a fost o acțiune deloc întîmplătoare, ci una extrem de bine orchestrată și, foarte probabil, executată cu sprijin extern masiv.
Printre primii observatori lucizi de la noi s-a numărat fostul președinte Emil Constantinescu, cel care, în perioada de după 2004 a avertizat public de mai multe ori că există un interes în lichidarea partidelor cu tradiție în favoarea unor surogate concepute și lansate peste noapte, fără istoric, fără principii, fără doctrine și programe ferme, labile, în măsură să treacă lesne de pe stînga pe dreapta ori invers, în funcție de interesul de moment al păpușarilor din sistem.
Astfel, PSD-ul istoric a ajuns vopsea pentru foștii feseniști, PNȚCD a dispărut, PNL nu mai are habar pe ce lume este, doctrinar și nu numai. După PD nu a plîns nimeni cînd a dispărut de facto; ne-am trezit, în schimb, cu Partidul Poporului, cu UNPR, cu USR și cu alte bazaconii de laborator.
Cine s-a aflat în spatele acestor manevre?
A spus-o și Constantinescu, au spus-o și mulți alții: serviciile secrete.
Guvernarea autohtonă a început prin a ceda felii importante serviciilor, apoi le-a predat, efectiv, sceptrul.
Avem președinți aleși prea puțin de popor și prea mult de servicii.
Am avut premieri cu epoleți sau doar marionete ale serviciilor.
Dacă mai există o anume rezistență la hegemonia serviciilor, ea vine dinspre PSD, singurul partid care a reușit să își mențină un sprijin popular consistent, dar și în interiorul său bătălia a fost și rămîne teribilă între oamenii de partid și cozile de topor infiltrate din exterior. Ion Iliescu vorbea, de altfel, explicit, prin 2006, despre coloana a 5-a din PSD, condusă de Ioan Rus ori Vasile Dîncu.
În paralel cu asaltul serviciilor, partidele de la noi s-au confruntat și cu loviturile dinspre DNA. Pedepsirea corupților e binevenită, desigur.
Dar, decuparea politică operată prin deschiderea de dosare penale artificiale este un fenomen de o gravitate înfiorătoare.
Politica în stat a ajuns mai degrabă apanajul procurorilor decît al politicienilor.
Așa s-a ajuns ca dorința de asanare a politicii să ducă, de fapt, la desfigurarea ei pînă la statutul de monstru.
Iar aici, The Economist ține să iasă din spațiul estic și să amintească situația Italiei, care azi are alegeri parlamentare:
”Este imposibil să preziceți rezultatele alegerilor de pe 4 martie, dar o posibilitate este victoria pentru coaliția de dreapta tripartită, din care Forza Italia a lui Silvio Berlusconi ar putea, potrivit ultimelor sondaje, să câștige cele mai multe locuri. Ca și în cazul domnului Dragnea, o condamnare penală, în acest caz pentru fraudă fiscală, îl împiedică pe Berlusconi să intre în funcție, cel puțin până în anul următor, dar are locotenenți loiali. Cel mai plauzibil candidat ca premier este Antonio Tajani, președintele Parlamentului European. Dl. Tajani nu a reușit să renunțe la mediocritatea lui în acel post, dar posedă virtutea cardinală de a rămâne loial domnului Berlusconi, pe care l-a slujit în calitate de purtător de cuvânt, de la înființarea Forzei în 1993. În Italia, Forza Italia a fost înființat de domnul Berlusconi în urmă scandalului de corupție “Mâinile curate” care a distrus creștin-democrații în anii 1990”.
Ca și România, Italia e o țară în care s-a vrut (declarativ cel puțin) ceva bun, dar a ieșit ceva care ar putea fi extrem de prost.
Fenomenul marionetelor politice în Europa e reacția, am spune firească, a măsurilor pompieristice, necugetate, luate pe teritoriul unor țări, nu o dată cu supervizare atentă din partea unor coloși precum SUA ori Germania.
Dacă, potrivit T.E. am ajuns să avem o marionetă politică nu doar la șefia guvernului de la București, ci chiar a Parlamentului European, situația e dramatică.
Și putem vorbi chiar de o înțepătură discretă a analiștilor englezi la adresa înalților oficiali europeni atunci cînd scriu că : ”Europenii s-au obișnuit să aibă de-a face cu șoferii de pe bancheta din spate, atunci când Vladimir Putin a condus Rusia în calitate de prim-ministru în 2008-2012, în timp ce omul bun la toate, Dmitri Medvedev, a ținut tronul prezidențial cald”.
Mesajul indirect e simplu: Europa s-a făcut că plouă cînd a văzut că Rusia lui Putin a încetat să mai simuleze, măcar, că e stat de drept, și a deschis drum dictaturii fățișe, prin mandate fără număr.
Nu a reacționat nici măcar cînd Curtea Constituțională a Rusiei a decretat că exercitarea a mai mult de două mandate prezidențiale e neconstituțională, în pofida șemecheriei ieftine cu precizarea ”consecutive” din constituția lui Putin. La urma-urmei, exact aceeași prevedere e și în constituția Franței, fără a fi existat vreodată o interpretare ca a lui Putin.
Dictatorul de la Kremlin a rămas un partener de dialog la nivel înalt al occidentului, chiar unul privilegiat, pe ici, pe colo, mai ales pe la Berlin.
De ce s-ar mai mira acum aceeași Europă că pe drumul deschis de liderul moscovit au mers tot mai mulți?
Că Jean Claude Juncker e marioneta lui Merkel la fel cum Tajani e a lui Berlusconi, iar Dăncilă a lui Dragnea?
Fenomenul marionetelor politice s-a extins
Europa a semănat în Est vînt și acum culege furtună.
Administrarea UE se îndreaptă spre haos.
Pentru că, scrie T.E.:
”Partenerii internaționali nu pot avea negocieri de bună credință cu nulitățile politice. Cu doi ani în urmă, oficialii UE care au discutat despre reformele judiciare cu guvernul polonez au crezut că au obținut o întelegere, până când domnul Kaczynski a ieșit brusc la rampă și le-a îngropat. În cazul Italiei, acest lucru ar putea îngreuna discuțiile dificile privind reforma zonei euro, în cursul acestui an, mai ales atunci când vine vorba de gestionarea datoriei suverane pe care unele bănci din țară au acumulat-o. Este greu să ți-l imaginezi pe domnul Tajani negociind în mod serios astfel de probleme cu Angela Merkel sau Emmanuel Macron. Pe scară mai largă, Summiturile Europene depind de încrederea reciprocă între lideri, care merg și implementează în țările lor angajamente luate la Bruxelles. Cum se poate face acest lucru când liderul real este la mii de kilometri distanță? În timpul celor doi ani în funcție, doamna Szydlo a cerut uneori ca summit-urile să fie suspendate, să-i ofere timp pentru a telefona acasă pentru instrucțiuni”.
În loc de concluzie:
”Nu este nevoie de un șofer de pe bancheta din spate pentru ca o țară să fie prost condusă. Dar, cu siguranță, asta înrăutățește lucrurile”.
O spune o publicație de mare prestigiu dintr-o țară care a ales să părăsească UE tocmai din cauza fenomenelor precum cel înfierat mai sus. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Articolul integral din The Economist
“Puterea nu se afla întotdeauna acolo unde v-ati putea astepta în Europa.
Soferii de pe bancheta din spate carmuiesc Polonia, Romania si Republica Ceha in directia gresita. Este Italia urmatoarea?
Cand Rex Tillerson, secretarul de stat al Americii, s-a dus sa-l viziteze pe cel mai important politician din Polonia în urma cu cateva saptamani, probabil sperase la împrejurari mai marete. Dar puterea de la Varsovia nu se afla în palatul prezidential, cancelaria primului ministru sau in parlament. În schimb, domnul Tillerson a trebuit sa se duca în sediul principal al partidului de guvernamant din Polonia, Lege si Justitie (PiS), un birou murdar care imparte o cladire cu un restaurant japonez într-un colt al capitalei. Acolo a fost întampinat de Jaroslaw Kaczynski, care conduce partidul, dar nu detine pozitii constitutionale dincolo de rolul sau de membru al parlamentului de pe bancile din spate servind constituentii din Varsovia.
Europenii s-au obisnuit sa aiba de-a face cu soferii de pe bancheta din spate, atunci cand Vladimir Putin a condus Rusia în calitate de prim-ministru în 2008-2012, în timp ce omul bun la toate, Dmitri Medvedev, a tinut tronul prezidential cald. Dar acum ei se gasesc mai aproape de casa. Domnul Kaczynski este, probabil, cel mai proeminent dintre ei. Prim-ministrii polonezi se afla la dispozitia lui. În luna decembrie a expediat-o sumar pe Beata Szydlo pentru a face loc lui Mateusz Morawiecki, adjunctul ei. Aceasta decizie a fost luata pentru a îmbunatati relatiile de suprafata ale Poloniei cu partenerii sai europeni; suavul vorbitor de limba engleza, Dl Morawiecki este vazut ca un mai convingator exponent al punctului de vedere al sefului sau. Dar liderii europeni stiu cine este cu adevarat responsabil.
Domnul Kaczynski a ales sa ramana în umbra, probabil, pentru a evita inflamarea segmentului mare de alegatori polonezi care detesta brandul sau de populism nationalist. Dar în alta parte condamnarile penale au tinut politicienii papusari departe de scena. În Romania, o condamnare a unui vot trucat il blocheaza pe Liviu Dragnea, care conduce Partidul Social Democrat, de a fi la birou. De asemenea, el se confrunta cu un sir de dovezi de coruptie. Deci, în schimb, el dirijeaza o serie de prim-ministri neimpresionanti, in timp ce a cerut partidului sau sa intre în razboi cu statul paralel din Romania, inclusiv Directia anti-coruptie, si de a trece legi, ceea ce face mai greu pentru a sanctiona folosirea unor metode ilegale. În ianuarie Viorica Dancila, un obscur membru al Parlamentului European, a devenit al cincilea prim-ministru al Romaniei în doar doi ani.
În Republica Ceha, Andrej Babis, un magnat transformat in om politic care si el a avut de raspuns în fata acuzatiilor de coruptie, nu a reusit sa formeze o majoritate, de cand partidul sau ANO (“Da”) a castigat cele mai multe locuri în alegerile din octombrie anul trecut. El serveste ca prim ministru in exercitiu, dar probabil nu pentru mult timp; potentialii parteneri de coalitie si-au declarat sprijinul dar cu conditia ca el sa se dea la o parte. Cu toate acestea, precum PiS si Social-Democratii din Romania, ANO este o trupa cu un singur om: daca domnul Babis este eliminat, el va conduce pur si simplu de langa scena.
Si apoi exista Italia. Este imposibil sa preziceti rezultatele alegerilor de pe 4 martie, dar o posibilitate este victoria pentru coalitia de dreapta tripartita, din care Forza Italia a lui Silvio Berlusconi ar putea, potrivit ultimelor sondaje, sa castige cele mai multe locuri. Ca si în cazul domnului Dragnea, o condamnare penala, în acest caz pentru frauda fiscala, îl împiedica pe Berlusconi sa intre în functie, cel putin pana în anul urmator, dar are locotenenti loiali. Cel mai plauzibil candidat ca premier este Antonio Tajani, presedintele Parlamentului European. Dl. Tajani nu a reusit sa renunte la mediocritatea lui in acel post, dar poseda virtutea cardinala de a ramane loial domnului Berlusconi, pe care l-a slujit în calitate de purtator de cuvant, de la înfiintarea Forzei în 1993.
Soferii europeni de pe bancheta din spate au mai multe lucruri în comun. Acestea au aparut în tari în care partidele au radacini superficiale sau au fost atomizate, permitand oamenilor puternici sa domine organizarea si deciziile personalului. Acest lucru este cel mai usor în tarile ex-comuniste, cu doar trei decenii de democratie multipartita la centurile lor. În Italia, Forza Italia a fost înfiintata de domnul Berlusconi în urma scandalului de coruptie “mainile curate” care a distrus crestin-democratii în anii 1990. Domnii Berlusconi, Kaczynski si Babis au co-fondat partidele lor respective. Niciunul nu a manifestat prea mult interes în pregatirea colegilor care ar putea avea ambitii proprii.
Prabusirea va veni
Dar problemele cu astfel de aranjamente sunt evidente. Partenerii internationali pot negocia cu greu cu nulitatile politice de buna-credinta. Cu doi ani în urma, oficialii UE care au discutat despre reformele judiciare cu guvernul polonez au crezut ca au obtinut o întelegere pana cand domnul Kaczynski a iesit din nicaieri pentru a le strivi în ultimul moment. În cazul Italiei, acest lucru ar putea împiedica discutiile dificile privind reforma zonei euro în cursul acestui an, mai ales atunci cand vine vorba de gestionarea datoriei suverane pe care unele banci din tara au inghit-o. Este greu de imaginat ca domnul Tajani negociaza în mod serios astfel de probleme cu Angela Merkel sau Emmanuel Macron. Pe scara mai larga, Summiturile Europene depind de încrederea reciproca în randul liderilor care se vor conforma fiecare acasa pe baza angajamentelor luate la Bruxelles. Cum se poate face acest lucru cand liderul real este la mii de kilometri distanta? În timpul celor doi ani în functie, doamna Szydlo a cerut uneori ca summit-urile sa fie suspendate, sa-i ofere timp pentru a telefona acasa pentru instructiuni.
Chiar si primii ministri numiti, care se presupune ca trebuie doar sa-si îndeplineasca vointa stapanului, îsi pot dezvolta un gust pentru functie; de aceea dl Dragnea i-a schimbat pe multi dintre ei. Dl. Morawiecki, care nu are nici un statut propriu în PiS, a fost loial pana acum, dar acest lucru ar putea fi testat.
Totusi, aceasta nu este o modalitate de a conduce o tara. Liderii care nu pot fi trasi la raspundere in fata alegatorilor pun în pericol democratia si submineaza institutiile. Guvernarea de baza devine mai dificila atunci cand liniile de autoritate sunt neclare si ministrii servesc la capriciile unor figuri care nu ocupa o functie formala.
Nu este nevoie de un sofer de pe bancheta din spate pentru a se asigura ca o tara este prost condusa. Dar cu siguranta ajuta.