Connect with us

Exclusiv

Un bilanț foarte discret

Publicat

pe

Pentru prima dată, bilanțul Serviciului Român de Informații nu mai e festiv. Și nici public. Acest fapt este semnalat de presă ca un eveniment neobișnuit. Oare de ce? În ce conjunctură își analizează instituția condusă de Eduard Hellvig activitatea din ultimul an? Și de ce oare discreția legată de acest moment este de natură să genereze semne de întrebare?

Fie că ne raportăm la trecut, făcând recurs la întreaga istorie a serviciilor secrete românești, fie că rămânem în prezent și analizăm situația din alte state, vom constata, fără să facem mari eforturi, că asemenea bilanțuri sunt tipic românești. Un serviciu secret al unui stat este de presupus că își face bilanțul zilnic. În fiecare ședință operativă. Prin definiție, o asemenea instituție este ancorată în prezent. Ea nu-și poate permite luxul de a aștepta 365 de zile pentru a face adunări și scăderi, pentru a trage o linie și pentru a ajunge la o concluzie privind propria activitate.

Serviciul Român de Informații este principalul actor într-un război invizibil. Sau ar trebui să fie. Acest război este purtat împotriva spionilor și teroriștilor. Spionii sunt indivizi periculoși, aduși în România de rețele și ele periculoase și care au drept principală țintă aflarea unor secrete de natură științifică, economică sau comercială ori de natură politică și militară. Dacă stăm bine să ne gândim, sunt prea puține secretele care ar putea să tenteze rețelele de virtuali spioni. În materie de inovație științifică, de inventică, suntem praf, cum ar spune copiii mei. Care sunt marile descoperiri din ultimi ani ale oamenilor de știință români, pentru care ar merita să se bată rețelele de spioni din lumea întreagă? Economia românească nu este suficient de competitivă, de performantă, pentru a merita o investiție scumpă, cum este activitatea de spionaj. În ceea ce privește Apărarea, ce ar putea constitui o țintă a unor acțiuni de spionaj? În materie de tehnică militară suntem la pământ. Cred că nu mai avem nici măcar rețeta prafului de pușcă. Pe masa de lucru a proiectanților nu există nicio armă nouă, sofisticată cât de cât. Ce să fure spionii? Până și faimoasa instalație de la Deveselu, despre care s-a vorbit atât de mult, nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Scutul de la Deveselu este pur și simplu o tehnologie depășită. Nici acolo nu e nimic de spionat. Mai rămâne spionajul politic. Dar numai teoretic. În combinațiile geostrategice care se fac, România joacă un rol minor. Bucureștiul cel mult este parte a unor strategii făcute de alții. Bucureștiul nu este generator de strategii.

Cât privește lupta antiteroristă, ea se duce, este adevărat, pe întreg mapamondul. Teoretic, orice stat și orice localitate din orice stat poate deveni o țintă. Numai că organizațiile teroriste caută ținte cu un mare impact psihologic. Din această perspectivă, România este nesemnificativă ca obiectiv. De aceea nici nu ne-am confruntat cu vreun atentat.

Dacă facem cu realism un inventar al victoriilor Serviciului Român de Informații pe acest front al războiului invizibil, nu prea avem rezultate. Și asta nu fiindcă SRI ar funcționa prost. Și nu fiindcă ofițerii de informații români ar fi mai slab pregătiți decât alții. Explicația este că pur și simplu România nu este o țintă. În aceste condiții, la un bilanț real, care – repet – trebuie făcut zi de zi, cei responsabili trebuie să-și pună câteva întrebări la care să ofere și un răspuns. 1). De ce are România nevoie de cel mai supraponderal serviciu de spionaj intern din lume raportat la numărul de locuitori și la Produsul Intern Brut? De ce există atât de mulți lucrători SRI și de ce instituția dispune de un buget atât de mare?; 2). Dacă nu care cumva cvasi-absența obiectului muncii, bugetele uriașe și formidabila infrastructură de care dispune nu au determinat implicarea acestei instituții în alte activități decât în cele prevăzute de lege; 3). Dacă Serviciul Român de Informații în anul precedent chiar s-a retras din activitatea de poliție politică, care a condus la crearea statului paralel sau a rămas pe poziții, sistându-și temporar și de ochii lumii o parte dintre activități; 4). Întrucât urmează doi ani electorali extrem de critici pentru toate forțele politice și pentru actorii politici aflați în teren, este de presupus că societatea românească așteaptă garanții din partea SRI, în sensul că nu se va implica în niciuna dintre competiții. Dar pot exista asemenea garanții?

Un bilanț cu ușile închise al activității unei instituții zguduite pe parcursul anului trecut de uriașe scandaluri, ar putea însemna începutul modernizării, începutul adaptării SRI la România și la lumea reală în care trăim.

Sorin Rosca Stanescu

 

Articolul Un bilanț foarte discret apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul