OPINIE/ Terorismul nu e neapărat specific musulmanului și nici nu e o manifestare strictă, de tip religios, controlabilă/O eroare și o prostie

Terorismul nu e neapărat specific musulmanului și nici nu e o manifestare strictă, de tip religios, controlabilă (prin eliminarea fanatismului). Ci mai degrabă este o manifestare a disperării, frustrărilor și o reacție instinctuală a celor cărora li se fură resursele necesare supraviețuirii și dreptul de a avea acces la resurse, speculată, la rândul lor, de cei care vor să acceadă la resurse. Terorismul, din păcate, reprezintă forma extremă a unui război tip gherilă și reacția logică la imbuibarea unora prin condamnarea altora la înfometare, interzicânduli-se accesul la propriile resurse. Și dacă va fi învins vreodată (dar acest lucru nu se va întâmpla cât timp va exista lăcomia corporatistă, care se folosește de puterea militară pentru a deposeda pe cei ce nu se pot apăra, de resurse și vor exista indivizi slabi, frustrați, ce pot fi manipulați prin fanatism religios sau de altă natură – pentru că fanatismul nu este o boală care să poată fi tratată, ci ține de lipsa de intelect), asta va fi legat de respectarea dreptului la autodeterminare, a suveranității reale și, în special, de respectarea principiului echității și independenței în utilizarea resurselor. Deci, este o chestiune mai degrabă relativă decât concretă și ține mai mult de de utopie decât de posibilitate, pentru că, deocamdată, nu există soluții cât timp lumea este condusă pe principiul lăcomiei corporatiste, ce se rezumă la care pe care, în funcție de putere. Iar prețul pe care Europa este silită să-l plătească azi și care înseamnă, tot mai frecvent, pierderi uriașe și absurde de vieți omenești nevinovate, alături de instaurarea insecurități generale și a fricii, este o realitate care nu poate fi justificată doar prin cultivarea și manifestarea la extrem a fanatismului religios, pentru că nu aceasta este cauza reală, ci lăcomia corporatistă care dezmoștenește și rupe, prin violență, omul de resursa existenței. Or, susținând, fățarnic, exclusiv, „cauza” corporatistă, evident că întreaga vină, pentru ce se întâmplă azi în Europa, îi aparține D-nei Merkel, pentru că politica imigrației înseamnă, clar, riscul asumat, iar riscul e exprimat de evenimentele de la Paris, Bruxelles, etc. O vină pe care deși ar trebui s-o deconteze politic și moral – pentru că hotărârea, de a învinge terorismul, deocamdată, se traduce în prea mulți morți, schilodiți și răniți, în comparație cu „pierderile” din tabăra terorismului.

Și, în defintiv, renunțând la logica strâmbă a profitului corporatist, ca fiind justificare suficientă și morală, ceea ce se întâmplă nu e altceva decât efectul unei decizii cretine de a avantaja sistemul corporatist și a servi unei cauze stupide, ce condamnă pe unii la moarte și pe alții la exterminare, respectiv lăcomia corporatistă. Corporații care, precum în cel de-l doilea război mondial – când, în dorința de a controla piețele mondiale, l-au împins pe Hitler să declanșeze marea deflagrație -, urmărimdu-și interesul, nu le-a păsat că mută războiul cu teroriștii în Europa și nu oricum, ci invitându-i, practic, să vină într-o Europa civilizată, boemă, nepregătită, fără nici o opreliște, pe toți frustrații și disperații lumii, intoxicați cu himera existența unei vieți materiale la superlativ, dincolo de moarte.

Obiectiv privind, totul este manipulare și dezinformare, întreținută pentru a se ascunde adevărul. Toate războaiele, fără excepție (chiar și cele de tip terorist), sunt pentru accesul la resurse și controlul resurselor și n-au nici o legătură cu religia, religia fiind doar pretextul. Nici cruciadele, nici răspunsurile armatelor musulmane la cuceririle cruciate, nici războiul dintre evrei și palestinieni, nici cele din Afganistan, Irak, Libia, nu au fost și nu sunt religioase. Ci războaie pentru posesie și exploatare a resurselor. La fel și războiul actual cu teroriștii nu are sorginte religioasă ci unul extrem de pragamtic: controlul resurselor din Orientul Mijlociu. Sunt o falsă pistă religia și fanatismul religios, neconcordanțele spirituale sau antagonismul cultural. Sunt pretexte și justificări (și de o parte și de alta) atât pentru cei care exploatează, în fapt, sărăcia, disperarea și frustrările sociale cât și pentru cei care ascund adevărul despre ceea ce generează terorismul: frustrarea individului ce nu-și mai găsește locul și echilibrul într-o lume dominată și controlată de corporatism, ce-i îngrădește accesul la resursele vitale existenței, resurse care reprezintă garanția libertății individuale. Religia musulmană, însăși prin logica apariției, ca un instrument de manipulare și coalizare a lumii anticreștine, dezbinată și ușor de controlat, nu este cauza terorismului și nici a jihadului religios, ci pretextul luptei pentru autodeterminare și acces la resurse. Religia musulmană, precum cea creștină, s-a născut cu scopul de a aduna, sub același stindard și a manipula cetățenii în interesul celor ce au urmărit și urmăresc să exploatarea resurselor naturale și a individului (prin muncă sau taxe). Manipularea indivizilor frustrați, asupriți de coloniștii așa ziși creștini, care le acaparaseră resursele, prin forță militară și-i exploatau. Iar terorismul de azi, privit obiectiv, este instrumentul prin care, ca și Mahomed, unii urmăresc preluarea controlului într-o anumită zonă, forțându-i pe cei ce-l dețin să plece și nu se va sfârși cât timp resursele vor fi exploatate de corporații.

„Daesch”, sau Statul Islamic, nu e altceva decât o organizație care luptă pentru a alunga corporațiile multinaționale ce exploatează resursele materiale din Orientul Mijlociu, spre a le prelua și exploata ei, chipurile, în numele musulmanilor. Adică urmăresc să obțină controlul resurselor. Și cât timp în Orientul Mijociu vor exista resurse naturale (în special, petrol) vitale pentru economia mondială, exploatate de alții decât „băștinașii”, vor exista frustrări uriașe și o nemulțumire generală, generată de accesul discriminatoriu la aceste resurse. Un răspuns la ofensiva corporatistă, care, în spatele așa zisei globalizări, încearcă prelaurea controlului total asupra resurselor mondiale. Iar religia va continua să rămână „steagul” sub care cei care stăpânesc arta manipulării vor uni și cultiva nemulțumirea generală și vor instrui și crea instrumentele terorii, selecționând și profitând de labilitate psihică, frustrări, angoase și disperare, elemente cu care vor lovi, oridecâte ori vor avea posibilitatea, pe cei ce-i consideră cotropitori și dușmani. Culmea și absurdul însă constau în faptul că instrumentele terorismului, adică dezaxații și frustrații ce se oferă să-și sacrifice viața pentru o cauză ce nici n-o înțeleg (accesul la resurse, mascat prin percepte religioase) nu sunt musulmanii clasici, crescuți în țările islamice, ci provin, majoritar, din societățile așa zis moderne, modelate de sistemul corporatist, sistem care, deși pare absurd, este la originea și reprezintă cauza reală a creării acestui tip de individ dezrădăcinat, dezaxat, frustrat, disperat și distrus psihic, pe care-l furnizează ca și instrument, ușor de manipulat, celor ce urmăresc, prin religie, să obțină controlul asupra resurselor Orientului Mijlociu.

E tardiv să analizăm cât a contat în decizia celor ce au săvârși carnagiile lipsa de educație, de cultură, neintegrarea socială și alte atribute ale lumii moderne. Este evident că pepiniera acestor ratați uman, pe care societatea i-a abandonat, marginalizându-i prin discriminare, xenofobie sau desconsiderându-i, prin încălcarea dreptului elementar la viață, ca și cum n-ar fi oameni, este uriașă și, oricând, aceste specimene, pe care societatea corporatistă le marginalizează, sunt un focar latent de posibili teroriști. Aceste debușeuri sociale, produse de o societate mult prea grăbită și orientată exclusiv pe profit, sunt exemplare perfecte pentru cei ce manipulează prin extremism și fanatism religios. Pentru că, spre deosebirile de societățile europene, care înregistrează tot mai multe rateuri în direcția înregimentării necondiționate a individului, producându-i angoase și frustrări cronice, ce generează disperare și lipsă de speranță, „salvatorul” religios (chiar dacă utopic) îi oferă un scop celui abandonat de societatea ocicidentală, un scop ce constituie o alternativă contrapusă golului spiritual impus de o societate subiectivă, mult prea arogantă și mult prea preocupată cu realizarea profitului ca să-și mai piardă timpul cu nevoile reale ale cetățeanului.

Sau, cinismul merge până acolo încât riscul asumat include și probabilitatea ca cei presupuși 90 de teroriști, veniți în Europa o dată cu emigranții, după ce-și vor consuma „misiunea”, vor lăsa „pe câmpul de luptă” vreo câteva sute sau mii de cadvre (o cifră nesemnificativă pentru lumea corporatistă), societatea occidentală se va normaliza ? Și, chiar dacă-și sacrifică imaginea prezentă, asociindu-și decizia cu victimile asumate, peste douăzeci de ani, după ce selecționații dintre emigranți, alții decât cei „transferați” în „ghetourile satelit” ale UE, gen România, vor fi integrați (că doar amprenta genetică a europeanului are aceeași origine cu cea a celui din Orientul Mijlociu).