Connect with us

Actualitate

Un italian care spala bani pentru clanul mafiot Zagaria, reținut de procurorii DIICOT

Publicat

pe

Procurorii şi poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au efectuat, joi, cinci percheziţii pe raza municipiului Piteşti în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni economico-financiare şi spălarea banilor, unul dintre suspecţi, un cetăţean italian, fiind membru al clanului mafiot Zagaria.

Potrivit unor comunicate emise de DIICOT şi IGPR, grupul infracţional a acţionat pe teritoriile României şi Italiei începând cu 2002, acesta fiind coordonat de un cetăţean italian care controla direct sau prin persoane interpuse mai multe societăţi.

„Activitatea infracţională a suspectului I.N. a început pe teritoriul statului italian în urmă cu mai mulţi ani, respectiv din anul 2002, prin înfiinţarea unor societăţi comerciale cu obiecte de activitate diverse (în principal în domeniul tehnologiei comunicaţiilor). Ulterior, începând din anul 2004, unul dintre membrii clanului de tip mafiot Zagaria, care a acţionat pe teritoriul României, respectiv suspectul I.N., direct şi prin intermediul membrilor săi de familie, şi-a transferat în mod disimulat veniturile obţinute din activităţile infracţionale în România, ocazie cu care a înfiinţat de-a lungul timpului mai multe societăţi comerciale pe raza municipiului Piteşti, având ca obiect principal de activitate construcţia clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Activităţile comerciale desfăşurate de către cele patru societăţi înfiinţate pe teritoriul României, în judeţul Argeş, s-au derulat sub o aparentă legalitate, iar profiturile obţinute în domeniul imobiliar au fost transferate de asemenea în mod disimulat către membrii familiei sale din Italia, aceştia din urmă având rolul de persoane interpuse în circuitul infracţional, adevăratul scop fiind de fapt finanţarea clanului de tip mafiot Zagaria, care acţionează pe teritoriul Italiei”, arată anchetatorii.

Potrivit acestora, există probe care confirmă clar apartenenţa suspectului I. N. la clanul de tip mafiot Zagaria, fiind un membru important al acestuia pe teritoriul României.

De asemenea, el a finanţat printre altele şi sprijinit în mod concret deţinuţii clanului Dei Casalesi, o fracţiune a clanului Zagaria, precizează DIICOT.

„În cauză se efectuează activităţi complexe în vederea identificării şi strângerii de probe pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi grup infracţional organizat, respectiv asociere criminală de tip mafiot, aceasta din urmă raportată la legislaţia autorităţilor din Italia. Faţă de suspect a fost emis mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Italia”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Acţiunea s-a desfăşurat în baza ordinului european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Italia (Parchetul Republicii din Napoli – Direcţia Generală Antimafia), iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor autorităţilor judiciare italiene şi al poliţiştilor de investigaţii criminale şi de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

La activităţi au participat şi jandarmi. (Sene B.).

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse9 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse16 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse21 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse5 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul