Connect with us

Actualitate

Minciunile cu picioare scurte ale domnului Tariceanu

Publicat

pe

Merita citata o declaratie recenta a presedintelui Camerei Superioare a Parlamentului:

„Salariile s-au marit in sistemul sanitar cu niste procente grozave. Cu ceva vreme in urma, unul dintre colaboratorii mei imi spunea ca sotiei lui, care este asistent medical, i s-a marit salariul si a ajuns la 4.000 lei pe luna.

Dar interesant era ca au inceput sa sune colegele ei din strainatate care au plecat in Marea Britanie marea majoritate si care intrebau: E adevarat ca atat ai salariul pe luna, ca am vrea sa ne intoarcem ca acolo se castiga prost, se munceste foarte mult, iar conditiile de locuire sunt dificile”.

Haida-de! N-am de unde sti cat primesc, in Regatul Unit, colegele sotiei colaboratorului dlui Tariceanu, dar aflu ca le atrage ca un magnet perspectiva salariului marit din Romania, care a ajuns la 4.000 lei, adica la 859 de euro pe luna, sau 752 de lire sterline.

„Procentele grozave” ale domnului Tariceanu

Ispitite de asemenea perspectiva, colegele sunt hotarate sa vina inapoi, la mai bine. Nu pot sa nu ma intreb: cine ne vinde noua gogosi: respectivele colege, sotia colaboratorului dlui Tariceanu, respectivul colaborator sau insusi presedintele Senatului?

Ca sa-mi raspund la intrebare, preiau din Internet postarea unei asistente medicale romance, ajunsa pe malurile Tamisei, care scrie:

„Ca asistent medical incepator, esti incadrat in „band 5.a.” Adica la 21.692 lire BRUT pe an. Impartim la 52,14 (saptamani) si apoi la 37,5 (ore/saptamana) si obtinem 11,09 lire/ora BRUT. Convertim salariul anual brut in salariu lunar net cu thesalarycalculator si obtinem 1.486 lire NET pe luna”.

As adauga: convertim cu 5,32 lei/lira si obtinem salariul minim echivalent in lei, al unei asistente medicale incepatoare in Regatul Unit: 7.905.32 lei.

Observand ca, fara indoiala, colegele sotiei colaboratorului dlui Tariceanu primesc in Regatul Unit cel putin 1.486 lire NET, (ca incepatoare) ma intreb cat de zurlii sunt ele, daca le atrag, ca un magnet, cei 4.000 lei (adica 752 lire), la care s-a ajuns in Romania, dupa ce s-a marit salariul cu „niste procente grozave” (sic).

Trec peste faptul ca declaratia presedintelui Senatului este exprimata in limbajul de lemn al vremurilor cand „tovarasul Calin” facea pe fotomodelul unei intreprinderi de stat. Fondul insusi e jenant: colegele suna din Regatul Unit ca sa se planga in Romania cu privire la mizeria de la ele.

Cum isi inchipuie dl Tariceanu ca o doamna ajunsa in UK, platita acolo cu cel putin 1.486 lire, echivalent 7.905.32 lei NET, jinduieste dupa cei 4.000 lei de la noi? Cum isi inchipuie despre o asistenta medicala ajunsa in Occident ca s-ar plange in stilul „se castiga prost, se munceste foarte mult, iar conditiile de locuire sunt dificile”?

Intuitia imi spune ca intreaga retorica este inventata politicianist de catre insusi dl Tariceanu. Altfel, cu ce scop se plange doamna cu privire la „conditiile de locuire” si nu spune exact ce o deranjeaza: pretul? Curatenia? Administratia? Mobilierul? Lenjeria de pat? Dotarile din apartament?

Toate depind de locatar, in afara pretului, care este acoperit de salariul cel putin dublu fata de cel din tara. Si atunci, care e problema?

Cine minte?

Problema este exact aceea pentru care scriu aceste randuri. Cineva minte. Minte cu nerusinare, incercand sa ne plaseze brasoave si contand ca romanii inghit. Deci, cine minte?

Mint colegele sotiei colaboratorului dlui Tariceanu, cele care doresc sa se intoarca rapid in tara, dupa ce au aflat ca 4.000 lei este mai mare decat 7.912,06 lei?

Mintea sotia colaboratorului dlui Tariceanu, care, fara sa observe aiureala cu care colegele o fac sa creada ca sapte (aproape opt) e mai mic decat patru?

Minte colaboratorul dlui Tariceanu, cu intentia vadita de a-l face de ras in fata oricui ii asculta bazaconiile in tara?

Sau minte insusi presedintele Senatului, fara sa-si dea seama cat de nepermis este asa ceva in postura oficiala pe care o are, dar contand ca minciuna merge ca declaratie politica in postura cealalta, de presedinte al ALDE?

Nu-mi expun parerea. Cine citeste aceste randuri poate sa cantareasca singur si sa judece. Cu aceasta ocazie, ar putea observa ca n-ar fi pentru prima oara, cand dl Tariceanu denatureaza adevarul. Stie toata lumea ca este citat, din cand in cand, in instanta, pentru invinuirea de marturie mincinoasa, cu favorizarea infractorului.

Mie, cand cantaresc si judec singur, nu-mi scapa o senzatie de desgust si observ cum insusi celebrul baron Munchausen, in varianta damboviteana, se pregateste sa castige inca un mandat in Parlamentul Romaniei. Nu e de rasul curcilor?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse20 de ore ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

UncategorizedO zi ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized3 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized3 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized4 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse5 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

DiverseO săptămână ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

EconomicO săptămână ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

UncategorizedO săptămână ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate2 săptămâni ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 săptămâni ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse2 săptămâni ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Top Stiri Comisarul