Connect with us

Actualitate

Distrugerea României din interior

Publicat

pe

Preluare blog Contele de Saint Germain:

Există boli și boli. Unele sezoniere, altele permnente. Unele cu care poți trăi 100 de ani, altele care-ți rezolvă socotelile cu lumea asta într-o secundă. Nici nu știi pe care să o preferi, dintre toate, la o adică.

De acest 1 Mai am primit, pe pielea mea, o lecție medicală aplicabilă întregii națiuni: lecția bolii de azi a României, lecția dezbinării ca armă de distrugere în masă.

Principala concluzie pe care am tras-o după această lecție este că nu se mai poate vorbi despre dezbinarea națională ca despre o simplă boală. Căci a devenit o molimă. Generată de un drog excitant, de o amfetamină produsă, iresponsabil, în inalte laboratoare politice.

Nu sunt o persoană sociabilă. Mă simt bine la biroul meu, cu calculatorul meu în față, alături de câteva persoane dragi, până în zece (le-am numărat acum, la repezeală), care înseamnă foarte mult pentru mine, dacă nu totul.

Rareori (și din pure obligații convenționale) particip la sindrofii mai largi, dar și atunci cu mofturi și după ceva luptă de convingere dusă de soția mea.

Am câțiva prieteni alături de care mă simt bine dar cu care mă văd rar.Cred că asta este rețeta perfectă pentru a nu lăsa microbul dezbinării să se infiltreze și aici.

Am acceptat, deci, de acest 1 Mai, să dau curs unei invitatii (mai vechi) din partea unor amici (mai vechi) cu care, acum ceva ani, am petrecut câteva zile agreabile de concediu undeva în străinătate. Sunt persoane plăcute, educate, el general pensionar, ea medic într-o multinațională.

Ne-am dus să-i vizităm la casa lor de vacanță, eu unul (dar sunt sigur că și soția mea) cu un sincer sentiment pozitiv, de sărbătoare a unei revederi promițătoare.

Nu știam, din amintiri, ca ei  să gândească politic diferit de mine. Cu toate acestea, ca mai mereu când ies din bârlog pentru socializare, mi-am impus să nu mă las antrenat în discuții care ar putea să degenereze în conflicte de opinie. Nu de alta, dar, după ce că astfel de „petreceri” sunt atât de rare, ar fi păcat să le otrăvim cu pasiunile noastre contradictorii.

N-a fost să fie!

Am plecat de la ei jignit, umilit, făcut „prost” la propriu.

Temele cu care m-au făcut să-mi dau pe față prostia au fost, în principal, două:

  • protocoalele secrete semnate de SRI cu diverse instituții de forță sunt foarte bune, cine nu a furat și nu are nimic de ascuns nu are de ce să se teamă de ele și să se revolte împotriva lor;
  • guvernanții actuali le-au ajutat pe Bica și pe Udrea să fugă din țară. De-asta nu poate justiția din România să-și facă treaba, de-asta a ajuns corupția din România brend de țară.

Nici acum nu-mi revin deși acest blog mă tot antrenează de 10 ani să rezist la tot felul de agresiuni.

Ce a putut să facă din niște oameni normali o propagandă axată pe exploatarea urii și a nevoii de defulare. Căci orice persoană are nemulțumiri și simte nevoia unui „loc de dat cu capul”. Dar, într-o lume cu judecată sănătoasă, acestea nemulțumiri nu ar trebui să fie direcționate tendențios (aș zice, chiar, criminal), spre ținte false, alese din motive strict politice și date, spre sfâșiat, unei furii abil manipulate.

Desigur că nu voi ceda ispitei de a răspunde cu aceeași monedă foștilor mei amici. În definitiv sunt atâtea lucruri de care ne despărțim, în fiecare moment, definitiv. Acesta va fi încă unul dintre ele.

Ceea ce nu-mi dă pace este însă virulența la care a ajuns dezbinarea națională ca molimă.

Dacă niște oameni educați, umblați, care cunosc greutatea autocontrolului și diferența pe care acesta ar trebui să o marcheze în relaționarea cu semenii, sunt aduși de o propagandă ticăloasă în jenanta situatie (jenantă mai ales pentru ei înșiși) ca la ei în casă să-și facă musafirii proști pentru că nu gândesc la fel ca ei, înseamnă că nu suntem departe de a ne tăia, în curând, și gâtlejurile unii altora.

Când s-a instaurat, după război, regimul comunist în România, principala armă folosită de către comisarii sovietici pentru a distruge rezistența românilor a fost dezbinarea totală a acestora. Chiaburii, burghezo – moșierimea, exploatatorii au fost transformați în ținte vii împotriva cărora a fost azmuțită clasa muncitoare. Această dezbinare ne-a costat o jumătate de secol de comunism și securism.

Acum, mai grav decât atunci, dezbinarea românilor este coordonată și instrumentată chiar de români. România se distruge din interior!

Cine, însă, să-și bată capul cu fleacuri.

Bica și Udrea au fost ajutate de PSD să fugă în Costa Rica. Iată noua direcție de atac. (Frone A.).

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul