Connect with us

Exclusiv

“Cursa” pentru şefia DIICOT/Un candidat al lui Iohannis, altul al PSD./Sau când nici procurorii nu cred în independenţa şi profesionalismul lor

Publicat

pe

În cursa pentru şefia DIICOT s-au înscris doar doi candidaţi. Actualul şef al instituţiei, domnul Horodniceanu, un domn care n-a avut rezultate remarcabile în ultimii 3 ani de când conduce DIICOT, şi de atâta independenţă şi imparţialitate, şi-a început mandatul făcându-şi un selfie cu politicianul de la Cotroceni, iar al doilea candidat este un alt domn, procuror, cu profil modest, cam dornic de sinecuri, pentru că a mai candidat pentru CSM în trecut, şi a urmat şi universitatea unde predă ministrul. Candidatul taberei din Bacău. Şi cam atât.

Unul e candidatul lui Iohannis, celălalt, al celeilalte tabere, PSD. Cam la asta se reduc pe scurt independenţa, imparţialitatea şi profesionalismul procurorilor când vine vorba să conducă instituţii ce sunt plătite să avanseze în probarea legală şi corectă a criminalităţii în România.

Din miile de procurori ai României, din cei aproape 500 de procurori ai DIICOT, niciunul, dar niciunul nu vrea să rupă ritmul blestematelor numiri politice, niciunul nu vrea să-şi ducă mai departe instituţia, să progreseze, punându-şi la bătaie profesionalismul, ştiinţa de carte, capacitatea de a manageria DIICOT. Niciunul nu are curaj. Toţi băltesc în aceeaşi laşitate, condamnând apoi tot ei “numirile politice” la şefia parchetelor care se fac doar pentru că ei, chiar procurorii, permit şi acceptă aşa ceva.

Dacă nu ar fi permis şi nu ar fi acceptat, astăzi, am fi avut 10 candidaţi pentru şefia DIICOT şi ar fi existat competiţie reală. S-ar fi discutat despre proiecte, despre viziuni diferite, despre profesionalism, de ce-şi propune fiecare, despre rezultate şi aspiraţii. Despre independenţă, de imparţialitate, despre criterii transparente de numire la şefia unui parchet, despre perspective diferite în reducerea criminalităţii, despre competenţă în munca pentru care sunt plătiţi. Pentru că nu-i aşa? Progresul se naşte doar din competiţie. Reală.

Dar din sutele de procurori niciunul nu intră în cursă pentru că ei, chiar ei, sunt conştienţi şi ştiu că totul este “un deal”. Pe care, mai grav, îl acceptă prin neparticipare. Pentru că aşa gândesc şi ei. Curajoşii apărători ai legii, răsfăţaţi de societate mai bine de un deceniu şi ridicaţi fals la nivel de metaoameni, îşi devoalează prin neînscriere în cursă, prin fuga de competiţie, un buchet de laşităţi. Nu mă înscriu în cursă că “cine ştie ce păţesc”, că “n-am susţinere politică”, că “mă expun”, că “am copii”, “am rate”, “am carieră”, că cine ştie cine “mă reclamă pe la inspecţie”, cine ştie “ce jocuri stric”. Şi tot aşa. Rezultatul acestui ghem nesfârşit de vitejie, sedimentat chiar pe laşităţile domnilor procurori, se sfârşete în numirea politică pe alte criterii decât profesionalismul.

Niciunul nu se gândeşte că pentru ca instituţiile de parchet să fie independente, chiar ei şi şefii instituţiilor trebuie să fie independenţi. Adică să nu accepte dealuri în numiri politice. Ca să nu accepţi dealuri, trebuie să te înscrii în cursă. Să exite competiţie reală. Să provoci competiţie. Nu cu unul al lui Iohannis şi unul al PSD, la şefia DIICOT. Aşa DIICOT niciodată nu va progresa, niciodată nu va avansa.

Niciodată politicul nu va pune pe tavă independenţa şi profesionalismul, niciodată politicul nu va vrea la şefia parchetelor oameni buni, competiţii pe bune şi profesionişti. Pentru că pe oamenii buni nu-i poţi ghidona. Rezultatul dezamăgitor îl vedem cu toţi, chiar în rezultatele instituţiilor.
Dar din păcate politicul profită de laşităţile infinite ale acestei bresle.

Procurorii şi instituţiile de parchet vor avea întotdeauna atâta independenţă câtă îşi iau. Din păcate, numirile la şefia parchetelor şi fuga procurorilor de competiţie, generate doar de propriile frici şi laşităţi, arată, pentru a nu ştiu câta oară, că ei sunt primii care nu cred în independenţa, imparţialitatea şi profesionalismul lor, precizeaza jurnalistul Sorina Matei, pe pagina sa de socializare. (Irinel I.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse2 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul