Chiar vor politicienii sa aduca acasa romanii plecati din tara? Cum s-ar schimba societatea, dar si votul Interviu (II)

Sociologul subliniaza ca tineretul paraseste Romania nu numai pentru venituri mai mari sau in cautarea unui anumit stil de viata, ci si pentru ca „nu e multumit de modul in care functioneaza institutiile”, care ar trebui responsabilizate, eficientizate si modernizate, insa faptul ca „foarte multe dintre politicile publice nu sunt proiectate si adoptate decat daca aduc voturi” reprezinta un adevarat obstacol.

Ai nevoie de sondaje pentru a afla problemele specifice ale diasporelor romanesti consistente si de strategii bugetate nu de simple vorbe, daca vrei „sa ajuti omul sa nu mai plece in necunostinta de cauza si sa sufere fara rost”, mai spune Dumitru Sandu, remarcand totodata faptul ca Romania nu are nici politica de migratie, nici strategii de rezolvare a problemelor asociate cu migratia, care sunt „grele si de diversificate”.

In interviul acordat Ziare.com, sociologul mai afirma ca aspiratiile tineretului roman sunt deja „de nivel european” si atrage atentia asupra faptului ca, daca se agraveaza decalajul intre nivelul de aspiratie si realitatea inconjuratoare, „atunci miscarile de strada, revoltele sunt inevitabile”.

Citeste aici prima parte a interviului acordat de sociologul Dumitru Sandu – Exodul tinerilor romani: Cat de multi, unde si pe ce cai pleaca? Cine sunt cei care ar vrea sa revina acasa? Interviu (I)

Viorica Dancila declara recent, parand sincer convinsa de ceea ce spune, ca realitatea din Romania s-a schimbat, salariile s-au marit, suntem pe calea cea buna, asa ca multi tineri vor sa revina in tara. E suficient pentru a-i convinge? Care ar fi, de fapt, solutiile?

Sa le spunem solutii, dar sunt mai mult provocari si raspunsuri.

Nimic nu rezolva totul, nici macar marirea salariilor, nici programul de guvernare. Cine isi imagineaza ca problemele Romaniei se rezolva numai cu cateva proiecte de solutionare, unele nefundamentate anterior, dar citate ca dintr-o „carte sfanta”, se insala.

Solutiile majore pentru problemele pe care le avem (exodul creierelor de orice varsta, plecarile masive ale tinerilor, criza de forta de munca in constructii, in sectorul sanitar sau, mai nou, plecarea unei resurse care este extrem de valoroasa – tineretul educat) nu sunt specifice. Exista si cateva solutii specifice pe categorii de migranti, pe care le-am putea discuta, dar sunt mai degraba solutii nespecifice – schimbari necesare in mediul institutional din Romania.

Nu am pretentia ca prezint o lista completa de solutii, dar o sa dau niste exemple, care argumenteaza aceasta idee.

Sintetizand, pot sa spun ca Romania nu sufera in primul rand de saracie, ci Romania sufera de doua lucruri: de lipsa de competitivitate in functionarea institutiilor (economice si neeconomice) si de foarte slaba responsabilizare in functionarea acestor institutii.

Tineretul pleaca din tara si pentru ca nu e multumit de modul in care functioneaza institutiile din Romania, de la primarie, la Parlament, la partide politice, la judecatorii etc.

S-a produs un gen de asociere intre nivelul de aspiratii pentru tineretul din marile orase in principal si miscarile de strada care au fost, ultimul exemplu semnificativ, in ianuarie 2017. Cine isi face iluzia ca aceea a fost o intamplare, o „bula emotionala” cum s-a spus, bate campii. Acestea sunt fenomene sociale de mare greutate. In momentul in care se agraveaza decalajul intre nivelul de aspiratie (care in clipa de fata la tineret e de nivel european! asta e limpede) si ceea ce obtine efectiv populatia sau segmentul vizat, atunci miscarile de strada, revoltele, sunt inevitabile.

Ma intrebati despre solutii. De exemplu, regionalizarea si descentralizarea. Aceasta cerinta, de a face o mai buna organizare administrativa prin regionalizare si descentralizare, duce la sporirea competitivitatii. In 2013 a existat o tentativa de infiintare a unor regiuni cu statut administrativ intre nivelul central si nivelul judetean si local. Esec. Nu e cazul sa discutam acum, poate altadata, insa descentralizarea administrativa e fundamentala din foarte multe puncte de vedere, iar cei care spun „e importanta, dar nu acum, cand sunt alte probleme presante” se insala.

Apoi, Romania mai are o boala foarte rar discutata in spatiul public: superfragmentarea si lipsa de cooperare intre unitatile teritoriale, intre comune, intre orase, intre comune si orase, intre judete etc.

Nu e aproape nimeni din Romania, indiferent pe ce pozitie se afla, care sa spuna ca administratia publica functioneaza bine. Dar nimeni! Si, totusi, nu facem nimic.

Romania are nevoie ca de apa de sporirea viabilitatii in administratia publica rurala. Am in vedere ce se intampla in principal cu comunele sarace, pentru ca discutia trebuie relansata in spatiul public, nu ajuta pe nimeni sa uiti ceea ce e important.

Romania are 2.861 de comune. Dintre ele, aproximativ 700 sunt sarace sau foarte sarace. Dintre acestea, aproape 400 sunt comune mici, care nu au cum sa isi acopere din propriul buget cheltuielile pe care le au.

Revin la comparatia cu Polonia (din prima parte a interviului – n.red.): ei vorbesc despre politici de „defragmentare” a teritoriului. Au luat termenul din informatica si au carti scrise pe aceasta tema. Si noi avem nevoie de acelasi lucru, in practica, nu in vorbe!

Credeti ca guvernantii nostri au habar de toate astea?

Stiu foarte bine, din experienta avuta cu MDRAP in 2013, ca aceste lucruri sunt bine cunoscute. Planul de amenajare a teritoriului national e un document din 2016, care apare inca pe site-ul MDRAP, dar nici vorba ca vreuna dintre masurile propuse atunci, sau mai devreme sau mai tarziu, sa fie luate in seama.

Acolo apar idei foarte bune despre cum sa faci sa defragmentezi teritoriul. Ideea este simpla si ea trebuie spusa: este ideea de a regandi dezvoltarea teritoriala din Romania in jurul oraselor mari. Sunt studii de specialitate care spun ca, daca nu pui cap la cap saracia din Teleorman, Giurgiu sau Ialomita cu dezvoltarea Bucurestiului, nu faci nimic.

Revenind la intrebarea dvs, marirea salariilor este un lucru bun, necesar, e bine ca a fost inceput procesul. Dar cine te pune sa maresti salariile in primarii fara sa faci o asociere intre acest lucru si masuri de sporire a eficientei institutionale? Sa dai drumul la procesul voluntar de asociere a unor comune, in principal a celor sarace, in jurul localitatilor bogate din apropiere, in asa fel incat sa reduci din costurile astronomice din administratie? Cine te impiedica?!

Poate ca raspunsul (neplacut desigur) ar fi: Te impiedica incompetenta si interesul urmarit de tine, ca politician. Daca nu ai ca obiectiv interesul public, ci interesul propriu sau al partidului tau, atunci nu te gandesti sa aplici masuri cum sunt cele din PATN. Gresesc daca ii banuiesc pe guvernanti ca gandesc astfel?

Nu gresiti. Unul dintre principalele obstacole in calea modernizarii institutionale a Romaniei e dat de faptul ca foarte multe dintre politicile publice nu sunt proiectate si adoptate decat daca aduc voturi. Ideea ca poti face reforma institutionala eficienta avand totdeauna asociata unei schimbari institutionale o crestere a numarului de voturi pentru partidul sau coalitia din care faci parte este contraproductiva.

Regionalizarea este un exemplu de masura care va avea sigur efecte pozitive sub aspectul eficientei institutionale, dar si, foarte probabil, in anumite cazuri reducerea numarului de voturi. E un mecanism foarte simplu. Unii dintre principalii adversari ai regionalizarii din 2013 au fost chiar presedintii de consilii judetene. Pentru ca ei pierd din putere si asta nu le convine.

Ideea ca faci reforme functionale pentru societate numai daca ele iti aduc voturi este un real mecanism de franare.

Concluzionand, daca vrei sa schimbi ceva in legatura cu declinul demografic al Romaniei, cu tendinta tinerilor de a pleca din tara, ai nevoie in primul rand de reforme generale, centrate pe dezvoltare economica, locuri de munca bine platite si mai ai nevoie de responsabilizarea institutiilor („institution accountability” in engleza).

Iar ca sa ai institutii care functioneaza prin responsabilizare nu trebuie decat sa iei in seama ce zice populatia (indiferent de cine si cum a votat) si sa dai seama de ceea ce faci. Romania are nevoie ca de apa de aceste lucruri.

Spuneati ca exista si masuri specifice legate de migratie. Care ar putea fi acestea?

Aici este vorba in principal despre diaspora romaneasca, migrantii care sunt din ce in ce mai bine organizati in strainatate, cei care vor sa contribuie la binele tarii, dar sunt si critici totodata (vor sa contribuie inclusiv prin critica!).

Va dau tot un exemplu: Eram acum cativa ani la Madrid, unde ma ocupam cu cercetarea migratiei romanilor, evident, si a fost organizata o vizita la unul dintre ministerele regionale ale integrarii acolo. La un moment dat, ne pun pe masa o strategie a integrarii emigrantilor veniti de oriunde. Era un volum impresionant. Prima mea reactie a fost: ‘De ce e atat de mare, ca doar e o strategie?!’ M-am uitat imediat la cuprins si am inteles: strategia avea bugetare!

Avem nevoie de strategii bugetate, nu de vorbe despre 2040, 2060, 2080… Avem nevoie de strategii care au in spate bugete dupa un plan bine facut. Asta daca vrei sa faci politici in domeniul optimizarii (nu reducerii!) migratiei romanesti in strainatate, adica de organizarea lucrurilor in asa fel incat sa beneficieze de migratie si cel care se duce si familia lui, si tara unde se duce, si tara din care pleaca. Nu e utopic, se poate!

Se poate, daca treci din ce in ce mai mult de la migratie semiobligata, fortata de saracie si proasta organizare institutionala spre migratie circulatorie, institutionalizata, in care ajuti omul sa nu mai plece in necunostinta de cauza si sa sufere fara rost.

Iar ca sa faci politici de acest gen, trebuie sa stii ce probleme au oamenii astia, pentru ca problemele din Italia sunt unele, din Spania altele, din Germania altele…

Si atunci ai nevoie, inainte de orice, de sondaje pe care sa le faci pe romanii din tarile unde ai diaspore consistente. Stiti cand au fost facute ultimele sondaje de Guvernul Romaniei in strainatate pe teme de migratie?

In 2009?

2009 e prea prezent. Nu, in perioada 2007-2008.

Eu am spus peste tot unde ma duc (si ma intreaba foarte multi, dar vorbesc degeaba): E nevoie de studii ale Departamentului Romanilor din Strainatate (platite de el) si de analize corespunzatoare pe romanii din strainatate. Nu le face nimeni! De ce? Nu stiu, as vrea si eu un raspuns de la cei care pot lua decizii la Bucuresti.

Romania nu are nici politica de migratie, nici strategii de rezolvare a problemelor asociate cu migratia. E din ce in ce mai greu sa le faci si nu poti sa faci o singura strategie pentru toti romanii din strainatate, asta e o copilarie. Problemele sunt atat de grele si de diversificate, incat ai nevoie de strategii pe segmente, pe categorii de migranti: o strategie pentru lucratori in constructii, una pentru domeniul sanitar etc. Unde sunt? De ce e atata tacere pe aceasta tema?

Subliniez: Este foarte important ce s-a inceput in legatura cu mai buna salarizare a medicilor. E o masura care poate da roade, dar nu e suficient, pana nu vom avea (rapid, ca nu e vreme!) studii de fundamentare care sa prevada ce se intampla.

E firesc ca la inceput sa ai probleme in aplicarea unei legislatii de acest gen, dar este foarte probabil ca, daca se rezolva si problemele care au mai aparut in legatura cu decalajele de salarizare, vom avea, fara indoiala, o reducere a plecarilor, dar, in baza literaturii de specialitate, predictia pe care o fac este urmatoarea: Dupa ce vor creste salariile (sa dea Dumnezeu sa creasca, de-adevaratelea, durabil, sustenabil!), in mod firesc, rapid va avea loc o crestere a aspiratiilor in legatura cu functionarea institutiilor din domeniul sanitar, cu aparatul medical. Ce facem atunci?

Cate dintre noile proiecte de schimbare institutionala, legislative sau nu, au in spate un studiu de fezabilitate, de fundamentare a unor politici publice? Obisnuinta de a face reforme, schimbari institutionale, fara a avea studii de fundamentare poate duce la marirea costurilor foarte tare in domeniul de referinta.

E simplu, ipoteza implicita in aceasta practica larg raspandita la cei care iau astfel deciziile este „Noi stim!„. Ei, hai… De unde „stim”? Cine, cum? E nevoie de studii de fezabilitate care sa apara in spatiul public.

Si aici adaugam inca un punct pe lista „bolilor” societatii romanesti: Boala lipsei de transparenta. Institutiile nu pot functiona cum trebuie daca fiecare nu stie cum sa faca sa nu ajunga pe Internet informatia X, Y sau Z.

Dar pentru ce spuneti dvs avem nevoie de ceva ce eu nu cred sa avem prea curand: Politicieni responsabili. Si alegatori responsabili, nu din cei care voteaza cu populistii care le promit vrute si nevrute, dar le dau un mic si-o bere. Noi nu parem sa privim deloc in perspectiva, nu ne gandim la viitorul nostru, al copiilor nostri. Avem nevoie de proiecte pe termen lung, de o continuitate in politicile publice, altfel chiar iti pierzi speranta si iti vine sa pleci din tara chiar daca nu mai esti tanar.

Aveti dreptate, e o problema grea, dificil de rezolvat. Dar eu sunt bolnav de optimism. Si din aceasta „boala” se trage ideea ca societatea romaneasca invata gandirea critica despre care vorbeam anterior. Protestele de strada sunt mecanisme de corectare a exceselor de putere si de aroganta si toate aceste mecanisme lucreaza.

Eu va arat fateta pozitiva si, poate, odata, cand va fi cazul, voi arata si ca avem suficiente argumente sa dovedim ca Romania se modernizeaza de la firul ierbii in sus, printr-un gen de asociere spontana intre tineretul din marile orase din Romania si cel din diasporele pe care Romania le are.

Toate aceste procese de schimbare vor duce la o mai buna cernere a politicienilor la vot, in momentul in care electoratul voteaza. Acesta este tipul meu de rationament, de om superoptimist. Dar ce se va intampla vom vedea…

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.