Romania si Iran

Discretia de la Bucuresti nu uimeste astazi pe nimeni, parand nu doar in tonul obisnuit al diplomatiei romanesti, dar si cea mai buna politica pentru a evita divergentele interne.

Ce atitudine va avea Romania in disputa SUA-Iran? La prima vedere, intrebarea pare futila. Romania nu are ambitii mari in Orientul Mijlociu si nici relatia comerciala cu Iranul nu mai este o promisiune atat de tentanta pe cat era in deceniile al saptelea si al optulea din secolul trecut. Ridicarea sanctiunilor in urma acordului incheiat in 2015 ar fi reprezentat o oportunitate de a relua firul intrerupt al relatiilor comerciale, dar din multe pricini acest lucru nu s-a mai realizat.

Inceputul il facea chiar in 2015 ministrul de Externe Bogdan Aurescu care, in marja participarii la Adunarea Generala a ONU il intalnea pe omologul sau, Mohammad Javad Zarif si propunea „reluarea activitatii Comisiei Mixte Economice, care sa pregateasca terenul pentru extinderea cooperarii, pe masura ce sanctiunile impotriva Iranului vor fi ridicate”, dupa cum suna comunicatul oficial.

In martie 2016, noul ministru de externe, Lazar Comanescu, prelua stafeta si vizita Teheranul, iar in luna noiembrie a aceluiasi an, Mohammad Javad Zarif sosea la Bucuresti insotit de mai multi reprezentanti ai Camerei de Comert si oameni de afaceri din Iran. Este de fapt ultima reuniune importanta, incetul cu incetul diplomatia romaneasca devenind prin forta contextului geopolitic tot mai reticenta fata de o tara care se implica activ in Siria de partea regimului lui Bashar al-Assad.

Dupa nici doi ani, situatia relatiilor bilaterale nu a facut niciun progres. Este elocventa avertizarea publicata pe site-ul MAE exact acum doua zile: „Ministerul Afacerilor Externe recomanda cetatenilor romani sa evite deplasarile care nu sunt necesare in Republica Islamica Iran, date fiind potentialele surse de risc si insecuritate existente pe teritoriul acestui stat”.

Or, o asemenea avertizare exprima o atitudine politica. Nu poti face afaceri intr-o tara descrisa astfel. In pofida tatonarilor initiale, Romania a preferat sa nu se implice. E adevarat ca, in raport cu Iranul, nici nu mai are atuurile economice de acum 4 decenii. In orice caz, a facut bine ca a stat deoparte, caci astazi s-ar fi gasit in tabara perdantilor.

Odata trasat contextul, sa revenim la intrebare. Ce atitudine ar trebui sa aiba Romania? Deocamdata singura reactie a unui oficial a fost aceea a presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, care a imbratisat integral perspectiva franco-germana: „Imi exprim increderea ca Iranul, statele membre UE si statele parti ale Planului Comun vor continua sa-si mentina sprijinul fata de solutia multilaterala agreata, prin care sa se garanteze ca Iranul nu va dezvolta un program militar nuclear”. In acelasi mesaj mai spusese: „Am citit, cu o nota de ingrijorare si preocupare pentru evolutiile viitoare, stirea ca presedintele american Donald Trump a anuntat oficial, la 8 mai a.c., retragerea unilaterala a SUA din acordul privind programul nuclear iranian” (Facebook).

Cata vreme presedintele Senatului nu are prerogative majore de politica externa, mesajul sau nu suplineste absenta celorlalti actori relevanti. Putem presupune insa ca cel putin presdintele Klaus Iohannis va fi de acord cu el. Singura intrebare este daca PSD nu va incerca sa incline balanta si de data aceasta in favoarea unei pozitii mai apasat pro-americane si pro-Israel, desi in actualele circumstante i-ar fi mult mai greu sa o faca, caci ministrul de Externe este un militant al partidului condus de Calin Popescu Tariceanu. Poate ca presedintele Senatului a ales sa se exprime primul pe acest subiect tocmai pentru a-si constrange partenerii sa ramana discreti.

Totusi sa spunem ca subiectul recunoasterii Ierusalimului drept capitala neimpartita a Israelului si cel al acordului pe tema tehnologiei nucleare nu sunt de aceeasi natura, chiar daca ambele au in centru statul Israel. Subiectul Ierusalimului este, prin dimensiunea sa simbolica, la indemana oricui, ba am spune ca fiecare este chemat sa se exprime, pe cand acordul cu Iranul tine exclusiv de „prerogativele” marilor puteri nucleare.

Acordul din 2015 are ca scop sa impiedice Iranul sa continue activitatea de imbogatire a uraniului, fiind legat cu strictete de circumstantele din teren si de capacitatea tehnica de a a verifica respectarea lui. Prin urmare tacerea de la Bucuresti (cu exceptia mentionata) nu uimeste astazi pe nimeni, parand nu doar in tonul obisnuit al diplomatie romanesti, dar si cea mai buna politica pentru a evita divergentele interne.

Horatiu Pepine

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.