Episodul Israel – o greseala repetata, vizibila si periculoasa. Romania e pusa, de presedinte si MAE, in cea mai proasta situatie Interviu

S-a vorbit mult despre mizele personale pe care le au Liviu Dragnea si Guvernul in disputa privind mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, dar care ar putea fi miza nationala a acestei dispute politice intre premier si presedinte?

Miza nationala, generala, este ca Romania sa isi gaseasca ritmul diplomatic, miscarea diplomatica, intr-o lume care e net diferita de cea cu care eram noi obisnuiti. Altfel spus, o lume in care Washington si Bruxelles au optiuni de multe ori diferite. Iar in ultima vreme cam toate optiunile sunt diferite, incepand cu acordul de la Paris si pana la acordul cu Iranul sau mutarea ambasadei din Israel, taxele pe produsele export-import etc.

Toate aceste lucruri sunt problematice in spatiul euro-atlantic si Romania trebuie sa invete sa joace in aceasta noua atmosfera pe care nu am mai trait-o, cel putin din anii ’90 incoace.

Cum se stabileste, de regula, care este interesul national pe o tema de politica externa?

Interesul national pe o tema sau alta este emis doar de persoanele politice care sunt indreptatite sa o faca. Iar el se emite dupa ce institutiile implicate si-au exprimat parerile, au venit cu argumentele pe masa, iar ele au fost puse in discutie si se exprima o pozitie. Acela este interesul national al Romaniei.

Ce s-a intamplat de fapt in acest caz este ca s-au emis niste opinii fara sa existe o discutia prealabila in „spatele cortinei” si acum fiecare se straduieste sa rationalizeze propria interpretare in asa fel incat sa se potriveasca cu o pozitie politica sau alta. Acesta nu este interesul national al Romaniei.

Interesul national al Romaniei din principiu in aceasta dezbatere a fost pur si simplu pulverizat, pentru ca statul roman iese prost indiferent de cine ar avea dreptate in aceasta discutie. Pe cei care se uita din afara nu ii intereseaza de unde a provenit defectiunea sau cine a produs-o, ii intereseaza ca statul roman, pe o tema atat de importanta la nivel global, nu reuseste sa fie coerent.

Deci interesul national a fost evident deservit.

Poate pe cei din afara nu ii intereseaza, dar pe noi, da. Cine a facut greseala de fond? De unde s-a pornit? A fost o chestiune premeditata sau a fost vorba despre incompetenta, incultura?

S-a inceput gresit mutand politica externa in politica interna. Cand un om politic din Romania (nici nu are acum importanta cine, pentru ca e o chestiune de principiu) emite, fara sa aiba indreptatirea juridica, legislativa, constitutionala sa se exprime pe anumite teme, si aici ma refer explicit la mutarea ambasadei, raspunsul trebuia sa fie foarte clar: „Nu esti indreptatit sa emiti pe aceasta speta. Nu este fisa postului pe care il ocupi, deci nu discutam asemenea lucruri”. Si discutia ar fi trebuit oprita.

Din pacate, replica data nu s-a mentinut la nivel juridic, ci s-a trecut la nivelul de oportunitate: „E bine sau nu sa mutam ambasada din Israel”? Pasul acesta, care a fost negandit in consecinte, a generat dezbaterea publica. Ea ar fi trebuit oprita atunci si acolo! Pentru ca dezbaterea nu se face pe scena, ci in spatele ei si se iese cu decizia luata.

Acela a fost momentul in care lucrurile au deviat. Ma intrebati daca cei care au emis pentru prima data au avut aceasta intentie, sa mute discutia in spatiul de oportunitate? Poate ca da, si daca au avut aceasta intentie au marcat un punct castigator pentru ca cineva a cazut in aceasta capcana. Acolo s-a „muscat din fructul interzis”: cand s-a trecut la discutia de oportunitate inainte ca pozitia statului sa fie bine asezata. Iar acum raspundem la diverse provocari.

Cum sa interpretam decizia ministrului Teodor Melescanu de a bloca adoptarea declaratiei UE pe tema relocarii Ambasadei SUA in Israel?

Prima pozitie a Romaniei in aceasta speta a fost dupa rezolutia ONU fata de declaratia lui Donald Trump de a muta Ambasada SUA la Ierusalim. Pozitia Romaniei, alaturi de alte state europene, in minoritate, a fost sa se abtina. Abtinere care la vremea respectiva a fost tacit interpretata de unii ca de fapt sustinere fata de demersul american, dar asta nu are importanta, pentru ca a fost o interpretare.

A fost o abtinere prin care Romania a mentinut o zona de cvasi-neutralitate intr-un dosar foarte complicat. Ulterior a aparut aceasta disputa si toata lumea a deviat. Dupa aceea a venit pozitia MAE care, intr-un fel, s-a pozitionat in cealalta extrema. Desi era suficient un singur actor ca sa blocheze unanimitatea UE, MAE a decis sa sustina blocarea.

In ochii celor care ne privesc din afara, noi parem ca pendulam intre doua extreme: 100% pozitia pro-europeana si 100% pozitia pro-americana.

Asta este marea dificultate, asta e pozitia in care ne aflam noi astazi, din pacate: Presedintia Romaniei a emis aproape pe o extrema, ministrul de Externe emite aproape pe cealalta extrema. Este cea mai proasta situatie in care Romania ar fi putut sa nimereasca.

Cum se iese onorabil dintr-o asemenea situatie?

Dupa parerea mea, miza este alta: Daca Romania mai poate sa aiba un proiect coerent de politica externa de acum inainte.

Daca noi nu clarificam cine face pana la urma politica externa in Romania, nu mai putem vorbi de politica externa de aici inainte. Este ca in cazul faimoasei butade a lui Kissinger („Who do I call if I want to speak to Europe?” – n.red.) mutata in spatiul romanesc: „Eu cand vreau sa vorbesc cu Romania si vreau sa aflu pozitia pe politica externa la cine sun?” Romania nu e in stare sa dea un raspuns si asta este criza majora, dincolo de contextul oricum inflamant in care ea se desfasoara.

Era cea mai proasta idee sa alegi sau sa nu incerci sa fii undeva la mijloc intr-o disputa care pune in prim plan Washington, Bruxelles si Israel. A fost cea mai proasta idee pe care ne-o putem imagina sau cel mai prost context in care vrei sa reglezi cine ia decizia de politica externa.

Daca Romania ar fi fost de la inceput constienta, clarificarea aceasta legata de politica externa ar fi trebuit sa fie facuta pe dosarul ungar. Va amintiti ca a fost o discutie legata de cum ne raportam la Budapesta si fiecare a iesit si a spus cam ce a dorit. Nimeni nu a iesit public sa intrebe: „Cine face politica externa in Romania, cine emite fata de Budapesta?”. Daca se clarifica atunci aceasta chestiune, nu mai eram acum in aceasta situatie imposibila.

A fost o greseala repetata, care acum e mult mai vizibila si mai periculoasa, pentru ca dosarul in sine este mult mai periculos, mult mai complicat decat dosarul relatiei bilaterale cu Ungaria.

Deci daca e sa gasim o solutie, ea este sa se aseze si sa discute respectivii actori politici intr-un fel in care sa opreasca de aici inainte dezbaterea publica pe scena inainte de a fi lucrurile clarificate in spatele scenei.

Sincer sa fiu, nu am motive de optimism ca aceste lucruri se vor intampla pentru ca spirala violentei dezbaterii de politica interna a reusit sa cuprinda si politica externa. Nu imi imaginez ca exista acum cineva care poate sa opreasca aceasta spirala a violentei. Politica externa a intrat, din pacate, in portofoliul de politica interna si in lupta interinstitutionala din Romania.

Citeste si:

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.