Connect with us

Exclusiv

Klaus Iohannis și DNA lucrează însă la două capete

Publicat

pe

S-au mai întâlnit o dată. Președintele Klaus Iohannis cu premierul căruia i-a cerut demisia de două ori. Pentru… consultări. Legate de politica externă. Primul-ministru fiind gardat de viceprim-ministrul Ana Birchall și de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu. S-au despărțit în starea în care s-au întâlnit. Fiecare parte a rămas pe poziții. Ceea ce înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, unul va ceda. Cine va ceda?
Pozițile în materie de politică externă sunt ireconciliabile. În privința Ierusalimului. A Iranului. A formatului mărit denumit Visegrad 8, la care România a aderat în speranța că va obține o autonomie mai mare în raport cu nucleul dur UE și că va beneficia de mai multă securitate. Și, fiindcă vorbim despre securitate, trebuie să introducem în ecuație termenul de loialitate.
Nu mă refer la loialitatea interinstituțională invocată atât de frecvent în ultima vreme ba de președinte, ba de Guvern, ba de Dragnea, atunci când primii oameni în stat își bat obrazul reciproc. Mă refer la o altă loialitate. Cea față de partenerii externi. A fost simplu cât timp a existat deplină înțelegere între nucleul dur al Uniunii Europene, în epicentrul căruia se află Germania, și Statele Unite. Cât timp a existat o înțelegere în care, în materie comercială, Europa exporta fără niciun fel de barieră în Statele Unite, mărind deficitul celui mai puternic stat al lumii. Și atâta timp cât, generos, Washingtonul plătea aproape integral uriașa factură a apărării continentului. Dar lucrurile s-au schimbat. Radical. Iar România are de ales. Nu putem rămâne crăcănați, cum ar vrea președintele.
În acest moment, loialitatea înseamnă să ne plasăm efectiv, la toate capitolele importante, ținând de apărare și de geostrategie, alături de partenerul nostu strategic. Alături de Casa Albă. Și să declarăm răspicat că avem această opțiune. Probabil și Klaus Iohannis face eforturi să rămână loial. Dar nu Statelor Unite. Ci Germaniei. Probabil el speră ca Guvernul să le promită americanilor marea cu sarea, dar să-și îndeplinească exclusiv angajamentele asumate față de Germania. Iar Guvernul refuză asta.
Nu s-au înțeles la Cotroceni. La niciun capitol. Indiferent de comunicatul difuzat de Administrația Prezidențială, care nici măcar nu afirmă că s-ar fi ajuns la vreun consens. Și indiferent de ce vom afla de la premier. Cel mult, s-au înțeles să nu se mai războiască public, prin intermediul unor declarații. Dar nici asta nu va dura.
Războiul este total, iar una dintre părți va fi în curând învinsă. În principiu, cel care ar urma să ia bătaie este președintele Klaus Iohannis. Pur și simplu fiindcă prerogativele sale în materie de polică externă sunt reduse în comparație cu cele ale Guvernului. Nici nu se poate altfel. Este la mintea cocoșului că Guvernul dispune de o mobilitate și de o infrastuctură infinit mai puternice decât Administrația Prezidențială. Prin urmare, logic este ca, mai devreme sau mai târziu, odată cu materializarea unora dintre obiectivele de politică externă ale Guvernului României, președintele să se declare înfrânt. Sau să nu se declare. Să se comporte ca un înfrânt semeț. Numai că, în politică, nu tot ceea ce e logic se și întâmplă.
Pot interveni surprize, care să dea peste cap toate planurile Executivului. Și să schimbe balanța puterii. În favoarea președintelui. De pildă, putem asista, dacă nu azi, la un alt termen, la o condamnare penală a șefului PSD. Nu în acest scop a lucrat la greu DNA? Nu și pentru acest obiectiv a beneficiat Laura Codruța Kovesi de protecția lui Iohannis? Dacă se va întâmpla așa, nu peste mult timp, Dragnea ar urma să meargă la pușcărie. În acest scenariu, se va schimba centrul de putere în PSD. În mod obligatoriu. Și este cât se poate de posibil ca cel care îl va înlocui pe Dragnea să bată palma cu Iohannis. Și să schimbe orientarea de politică exernă a Guvernului. Sau chiar să o schimbe pe Dăncilă.
Klaus Iohannis și DNA lucrează însă la două capete. Din experiența pe care am avut-o în ultimiii 15 ani, putem trage ușor concluzia că, în orice moment și sub orice pretext, este posibil ca DNA să-i fabrice un dosar penal și celui de-al treilea prim-ministru luat în obiectiv. Și cât ai zice „pește” , adică cu multă celeritate, doamna Dăncilă ar putea deveni inculpată. Nu contează pentru ce. Și nu contează nici în baza căror probe. Moment în care va fi forțată să se retragă. Iar președintele se va declara învingător. Sau nu se va declara. Se va comporta ca un învingător modest. Și va primi felicitări de la Angela Merkel. Poate și o medalie.
Sorin Rosca Stanescu

Articolul Klaus Iohannis și DNA lucrează însă la două capete apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul