Canibalizarea societatii romanesti/ Jubilație la suferința limită a unor semeni

COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN: 

După incidentul cu amicii mei înalt  educați care, profitând de faptul că am acceptat să-i vizitez pentru câteva ore la casa lor de vacanță, s-au grăbit să mă facă prost în față pentru că am alte păreri politice decât ei, iată că ieri, unul care i-a aplaudat atunci pentru respectivul gest, vine să-mi confirme o tristă concluzie: societatea românească actuală parcurge, într-o anumită zonă a ei, un oribil proces de canibalizare.

Uluiala mea nu vine din constatarea faptului că anumite instincte primare scapă de sub control la nivelul unui întreg grup social, generând comportamente primitive, ci din observarea identității acestui grup.

Înregistrăm zi de zi reglări brutale de conturi între clanuri de interlopi; sunt interlopi!

Asistăm lună de lună la regretabile cotonogeli între bande de derbedei aparținând unor galerii sportive; sunt derbedei!

Ni se prezintă la televizor tot mai des și mai explicit odioase crime pasionale cărora le cad victime partenerii de viață și chiar copiii criminalilor: sunt needucați, sunt scelerați, sunt bolnavi mintal!

Toți cei de mai sus au însă o particularitate comună care, uneori, ține loc și de explicație și de scuză: sunt săraci cu duhul!

Ei bine,  cei la care vreau să mă refer  în acest articol sparg întrucâtva tiparul de mai sus. Căci sunt, în general, alfabetizați, au mai mult decât o brumă de instrucție, mulți dintre ei putând fi numiți intelectuali fără nota de ironie cu care acest termen s-a „îmbogățit” după epoca Băsescu.

Sunt bine cunoscute scrâșnitele opinii ale membrilor GDS care incitau la suprimarea unor posturi de televiziune incomode și care afirmau că, și dacă metodele folosite de instituțiile de forță sunt incorecte și abuzive, ele trebuie aplaudate pentru scopul lor final, acela de „a face curățenie” în presă.

Gândirea doamnei ministru Prună care afirma, cu toată forța descendenței sale comuniste, că drepturile omului sunt un lux, a găsit destui adepți  nostalgici pentru a nu fi măturată imediat din demnitatea pe care o macula cu astfel de secreții glandulare.

Despre celebrul domn Liiceanu cu a lui „Românie a gurilor știrbe” și cu sfidarea nerușinată a primelor două porunci din Decalog doar pentru a aduce „slujirea” printre noi, doar vorbe de compătimire. Domnia sa, în lumea alifiilor și bandajelor pentru care a optat, nu va fi, în posteritate, altceva decât o mumie fără chip.

A nu se crede, însă, că avem de-a face cu o sectă elitistă. Există, da, acești ideologi otrăviți în fruntea unui curent anarhic, dar cei care se înșiră în urma lor nu sunt altceva decât  o trenă de propovăduitori și infăptuitori ai urii între semeni, ai transformării justiției într-o ghilotină care convertește orice pedeapsă în pedeapsa cu moartea.

De aceea trebuie amintiți aici și bătăușul de bătrâni, zmuls din brațele jandarmilor de gașca lui de complici, și scandalagiul Mălin Bot dimpreună cu alți „revoluționari” de profesie care duc în derizoriu, prin comportamentul lor visceral, orice principiul de dreptate și obiectivitate.

Un exponent al părții canibalizate a societății românești a devenit vizitatorul meu @Luc. @Luc comentează în răspăr pe acest blog de mulți ani de zile. A profitat de îngăduința mea de a publica zeci și zeci de comentarii critice doar pentru că acestea erau scrise cu talent și / sau fără un limbaj suburban.

De mai multe ori @Luc a promis că, indignat de orientarea blogului, nu va mai călca pe aici. De fiecare dată s-a întors. Și, de fiecare dată, deși mesajul și limbajul său se degradau de la o zi la alta, l-am acceptat.

Ieri, la ora 4.54 pm mi-a trimis un comentariu pe care îl puteti citi și pe care îl invoc pentru că demonstrează cum nu se poate mai bine canibalizarea de care vorbesc în titlu.

Poziționarea politică a acestui domn este binecunoscută de către cititorii blogului. Nu trebuia, așadar, să-și dezvelească rănile, supurând puternic, pentru a convinge. Ar fi putut, pur și simplu, să-și expună argumentele într-un mod civilizat, propriu unui anumit nivel de educație. De ce nu a făcut-o (deși alteori a demonstrat că poate) este argumentul demonstrației mele. Nu a făcut-o pentru că, între timp, sub presiunea unei manipulări nemiloase cu naivii, s-a canibalizat. Pentru că, înainte de a gândi liber, urăște. Pentru că nevoia de a-și înfige colții, în loc de a explica, a devenit irepresibilă.

Acum, zău, cu toți nervii produși de gafele în formă repetată ale favoriților Iohannis și Kovesi, cum poți să-ți pierzi controlul intr-atât și practic să-ți bați joc de tine într-atât încât să te exprimi așa: „derbedeias smecher si troglodit din Teleorman si o analfabeta functional semi oligofrena” ?

Las de-o parte modul în care @Luc mi se adresează mie (pentru că poate, pentru că-i permit și pentru că, nu-i așa, fiindu-mi musafir nu se cuvine să fiu nepoliticos cu el). Subiectul demonstrației nu sunt eu, ci el.  Eu, cu toată sinceritatea vă mărturisesc, chiar îi port oarece simpatie. Cum, pe vremea când mă vizita, îi purtam lui @emigrant.

Dar canibalizarea la care asistăm nu înseamnă doar ură. Înseamnă sete de sânge. Înseamnă jubilație la suferința limită a unor semeni, înseamnă atrofierea oricărei empatii. Putrezesc la propriu în imundele noastre temnițe oameni nevinovați sau vinovați minor. Care, prin regimul inuman de detenție sunt, practic, condamnați la moarte.  Canibalilor nu le pasă. Dacă iese sânge, e bine pentru glandele lor salivare. Hoiturile le stimulează apetitul.

Culmea e că, în istorie, cruzimea nu i-a caracterizat pe români. Sigur, or mai fi fost excepții (ca acum, în epoca Băsescu, Kovesi, Iohannis), dar mămăliga din substratul românului avea și partea ei bună: nu găurea.

Domnul Iohannis vrea să ne arate că el este din oțel. Că taie și găurește fără să clipească, fără să asculte și fără să se lase impresionat de nedreptățile in jur.

Nu există monstruozitate mai mare la nivel de poliție politică postrevoluționară decât „justiția și dreptatea” făptuite prin intermediul protocoalelor secrete acum declasificate filă cu filă.

Iar președintele tace. E mulțumit de DNA, de SRI, de protocoale, de dezbinarea din țară. Și totul ar fi perfect pentru el dacă n-ar exista trogloditul din Teleorman și oligofrena de la Palatul Victoria.

Împotriva cărora, ca să se răcorească, nu pierde nicio ocazie să asmută o jumătate de țară, aceea cu caninii mai dezvoltați. (Simona F.).