Va incalca Iohannis Constitutia? Romania intre doua hauri si calea de iesire

Autoritatea ministrului asupra lor „are o semnificatie foarte puternica” si „se refera la o putere de decizie in privinta gestionarii carierei procurorilor”. Mai exact, ca sa fie foarte clar, „autoritatea ministrului justitiei nu este una administrativa, din contra, acesta are plenitudine de competenta sub aspectul autoritatii asupra procurorilor„.

Nu asupra instrumentarii dosarelor, arata motivarea, dar aceasta independenta cum poate fi garantata in conditiile subordonarii totale?

Spre exemplu, sa luam sesizarea de la DIICOT in privinta dnei Dancila si a dlui Dragnea. Ea este pe masa unui procuror care va sti ca este un agent guvernamental, cu toata cariera dependenta de ministru. Va veni si noul sef al DIICOT, care va sti foarte clar ca functia lui depinde strict de ministru. Ce se intampla daca „agentul guvernamental” va considera ca acolo exista temei pentru o actiune penala? Cam cat timp va trece pana sa ii fie luat dosarul si eventual sa zboare din DIICOT sau, daca asta nu se va intampla, in cat timp va fi revocat seful agentului, procurorul sef DIICOT?

Fix asa era pe vremea Rodicai Stanoiu, cand dosarele se discutau in sedintele PSD la care participa si deputatul Valer Dorneanu, asta au corectat legile din 2004, de asta a murit procurorul Panait, acolo ne intoarcem. Si nu e de mirare atat timp cat argumentele pe care se intemeiaza aceasta prabusire sunt citate din sedintele CPUN. Cu CPUN-ul dominat de comunistii din FSN argumenteaza CCR in Romania europeana.

In ceea ce-l priveste pe presedinte, CCR il transforma intr-un functionar care are dreptul sa verifice, practic, doar daca sunt bifate toate etapele procedurii de revocare si daca actele sunt in dosar cu sina: „presedintele Romaniei are doar o competenta legala in cadrul acestei proceduri, limitata la verificarea conditiilor de legalitate a procedurii. (…) Presedintele nu este indrituit sa realizeze o analiza decizionala asupra modului in care este motivata propunerea”.

Curtea ajunge pana acolo incat vorbeste despre puterea discretionara a ministrului justitiei: „argumentele cuprinse in propunerea de revocare a procurorului din functia de conducere, prevazuta de art.54 alin. (1) din Legea nr.303/2004, precum si temeinicia acestora se subsumeaza competentei discretionare a ministrului justitiei„. (paragraful 114)

Ce rol mai are CSM? De anexa a ministrului, care intai propune si decide si apoi intreaba CSM: „Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori emite un aviz consultativ, care este un reper pentru ministrul justitiei in decizia sa de a-si sustine in continuare propunerea de revocare”.

Presedintele, spune CCR, nici macar nu are voie sa tina cont de intreg avizul CSM pentru ca el contine si o evaluare de temeinicie a propunerii de revocare, temeinicie care tine strict de puterea discretionara a ministrului.

Cum raspunde totusi ministrul pentru revocarea aceasta definita explicit ca discretionara? Politic. Prin motiune de cenzura: competenta discretionara a ministrului justitiei „generand, astfel, o raspundere politica, in primul rand, a ministrului justitiei si, in al doilea rand, a Guvernului in fata Parlamentului, putand deveni incidente chiar dispozitiile art.113 si art.114 din Constitutie, referitoare la votarea unei motiuni simple sau de cenzura, dupa caz”.

Deci Curtea admite explicit ca revocarea unui procuror-sef este un act politic. Dar numai din punctul de vedere al ministrului si al guvernului pentru ca „presedintele Romaniei nu isi asuma vreo raspundere politica, ci doar juridica in sensul legalitatii desfasurarii procedurii care se finalizeaza cu decretul de numire”.

Dar nici prapadita aceea de evaluare de legalitate pe care judecatorii i-o recunosc, teoretic, nu ii e permisa acum presedintelui. Nu are voie sa verifice nici daca dosarul nu era cu sina, ci cu snur, ci este obligat direct sa semneze decret de revocare.

Prin urmare, un ministru posibil niciodata votat de niciun om, cum este actualul ministru, are puteri discretionare si drept de decizie politica in fata presedintelui votat de intreg electoratul Romaniei, presedinte redus la rol de notar.

Acesta este un delir total care anuleaza tot ceea ce Romania si-a asumat prin intrarea in UE si contrazice flagrant concluziile ultimului Raport GRECO, recomandarile MCV. CCR a pus Romania pe curs de coliziune cu Uniunea Europeana si o arunca in evul mediu al justitiei anteUE si antiUE.

Si o spun cu toata responsabilitatea: aceasta decizie a CCR nu poate sa fie respectata pentru ca este vadit nelegala si neconstitutionala. De-abia prin aplicarea deciziei neconstitutionale presedintele ar incalca grav Constitutia Romaniei care la art 148 arata suprematia angajamentelor asumate de Romania la intrarea in UE. Potrivit acestuia: „Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii”

Romania este acum intre doua hauri si intr-unul dintre ele tot trebuie sa paseasca.

Unul este ca presedintele sa nu respecte o decizie a CCR, principial un fapt regretabil, dar justificat cat timp este vorba despre o decizie neconstitutionala si, pe deasupra, cu un mare viciu de validitate. Ea este asumata de numai 4 judecatori, pentru ca trei au opinie separata, care demonteaza linie cu linie decizia si motivarea asa-zis majoritara, si alti doi au opinie concurenta in care argumenteza de fapt ca avem un conflict intre CSM si ministru, nu un conflict intre presedinte si ministru, ceea ce dinamiteaza practic intreaga decizie.

In orice caz, pentru opozitia – fie explicita, fie prin amanare sine die a semnarii decretului – la decizia CCR, care distruge si functia prezidentiala, si rolul CSM si independenta procurorilor presedintele raspunde politic in fata electoratului. Raspunde politic pentru ca alege sa apere Constitutia inclusiv in fata CCR, cand Curtea o ia razna si electoratul stabileste daca a gresit sau nu.

Celalalt hau este recunoasterea unui puteri absolute fara cenzura, fara lege si fara limite pentru o institutie ai carei membri nu au nicio raspundere, de niciun fel, nici juridica, nici politica, si care au inceput sa reconfigureze Romania ca republica parlamentara, cu un sistem judiciar din anii ’90.

Daca maine, sa zicem, dupa inca o vizita a lui Valer Dorneanu la Moscova, aceasta CCR va decide ca aderarea Romaniei la UE e neconstitutionala ce facem? Respectam decizia si iesim din UE?

Credeti ca nu e posibil? Este nu doar posibil, ci previzibil daca cititi Decizia 104/2018, care practic arata o intentie cat se poate de clara in aceasta directie.

In aceasta decizie, CCR vorbeste despre „identitate constitutionala nationala”, pune sub semnul intrebarii obligativitatea hotarilor CJUE deoarece „ramane la aprecierea Curtii Constitutionale aplicarea in cadrul controlului de constitutionalitate a hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene sau formularea de catre ea insasi de intrebari preliminare in vederea stabilirii continutului normei europene. O atare atitudine tine de cooperarea dintre instanta constitutionala nationala si cea europeana, precum si de dialogul judiciar dintre acestea, fara a se aduce in discutie aspecte ce tin de stabilirea unor ierarhii intre aceste instante”.

CCR spune clar ca „aderarea la Uniunea Europeana nu poate afecta suprematia Constitutiei asupra intregii ordini juridice”. Deci Constitutia, in interpretarea CCR, poate fi contrara angajamentelor europene asumate de Romania. Adica fix ce se intampla prin Decizia 358/2018.

Dar opozitia la aceasta nenorocire nu este suficienta. Presedintele trebuie sa cheme poporul la lungul drum al reconfigurarii statului: ce fel de republica, ce fel sistem judiciar si ce independenta pentru procurori, ce fel de CCR? Drumul iesirii din haul cel mic.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.