Actualitate
Elevă din Galaţi, selectată în grupul celor mai inteligenţi oameni de pe planeta
Bianca Mayer Roşca (13 ani) este elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi şi a câştigat până acum olimpiadele judeţene de Matematică şi Lingvistică, obţinând şi o medalie de bronz la Olimpiada Naţională de Matematică. A intrat de anul trecut în clubul select al membrilor Mensa, cei mai inteligenţi oameni de pe planetă, cu un coeficient de inteligenţă de peste 130.
Bianca Mayer Roşca, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri” din Galaţi, este pasionată de când se ştie de Matematică.
În clasa a VI-a puncta deja la prima competiţie naţională la care participa, obţinând medalia de bronz la Olimpiada Naţională de Matematică. Recunoaşte râzând că se descurcă mult mai bine la Algebră, decât la Geometrie.
Este îndrăgostită şi de Lingvistică, o materie unde se regăseşte prin pasiunea pentru limbile unor popoare dispărute de multă vreme. ”Mi-a plăcut de prima dată Lingvistica, pentru că trebuie să faci tot soiul de conexiuni şi într-un fel îmi pune inteligenţa la încercare. Sunt, spre exemplu, limbi vorbite de doar 1.000 de oameni”, ne explică Bianca.
A câştigat Olimpiada Judeţeană de Lingvistică, iar la naţională s-a ales, deocamdată, doar cu experienţa. Îi place la fel de mult şi Germana, obţinând locul doi la olimpiada judeţeană la această materie în 2016. Îşi doreşte ca la ore să existe o mai mare interacţiune între elevi şi profesori, pe ideea că astfel tinerii ar înţelege mult mai bine materiile care li se predau, iar unele dintre ele ar ajunge să le şi placă în timp.
Tânăra îşi doreşte ca pe viitor să se axeze pe o profesie care să îi dea ocazia să călătorească, lucru pe care îl va face cu ocazia studiilor superioare, pe care intenţionează să le realizeze în străinătate, probabil în SUA şi Marea Britanie.
A promovat examenul Cambridge, recunoscut de şcoli, universităţi şi angajatori din sectorul public şi privat din toate ţările vorbitoare de limba engleză. Succesul obţinut în urma susţinerii unui examen Cambridge English îi oferă Biancăi un certificat recunoscut internaţional, ce demonstrează nivelul său de limba engleză, dar o scuteşte şi de testul de profil la susţinerea examenului de Capacitate.
Acceptată de la gimnaziu într-un proiect educaţional destinat liceenilor.
Olimpica a luat parte în acest an la GalMUN, un proiect unic la nivel naţional, care formează tinerii pe mai multe zone, pornind de la comunicare, lucru în echipă şi până până la acţiuni în condiţii de stres. Decizia organizatorilor de a accepta o elevă de gimnaziu spune multe despre capacităţile Biancăi, ţinând cont că până acum au fost acceptaţi doar tineri de la liceu.
GalMUN are şase comitete, printre care se numără Ȋnalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Drepturile Omului şi Consiliul Economic şi Financiar (ECOSOC). Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din Galaţi organizează anual conferinţa educaţională “Galaţi Model United Nations” – GalMUN, o simulare academică a comitetelor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a unor instituţii ce ţin de domeniul Dreptului Internaţional, precum Uniunea Europeană sau NATO.
Conferinţa GalMUN este deschisă exclusiv elevilor de liceu şi se desfăşoară doar în limba engleză. Ea include şase comitete, printre care ICJ (Ȋnalta Curte de Casaţie şi Justiţie), HRC (Drepturile Omului) şi ECOSOC (Consiliul Economic şi Financiar). Organizată anual în luna aprilie, GalMUN adună sute de participanţi.
Fiecare participant joacă rolul unui diplomat al unei ţări şi susţine poziţia ţării reprezentate în conformitate cu problemele internaţionale dezbătute. Delegaţii au obligaţia de a respecta o structură bine definită, de la reguli de adresare şi proceduri pentru dezbatere, până la o ţinută formală şi un comportament exemplar.
Admiterea în Mensa, o joacă
GalMUN ajută practic elevii să înveţe cum să se informeze, să discute într-un mediu formal despre probleme majore ale omenirii, să relaţioneze bazându-se pe poziţia ţării în detrimentul părerii personale şi să reuşească să fie convingători şi în momente de stres extrem.
Conceptul de MUN este ȋntâlnit pretutindeni în lume, conferinţe de acest tip fiind organizate la Galaţi, Bacǎu, Bucureşti, Iaşi si Botoşani. Bianca şi-a ales în acest an comitetul care se ocupă cu probleme economice şi sociale, reprezentând în această simulare Japonia, despre care a vorbit vizavi de problema multinaţionalelor.
La 12 ani, olimpica din Galaţi era admisă în Mensa, o organizaţie internaţională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligenţă folosite de organizaţie. A fost fondată în 1946 de Roland Berrill, un avocat australian, şi Lancelot Ware, un om de ştiinţă britanic.
Scopul a fost de creare a unei organizaţii apolitice a oamenilor inteligenţi, fără să se facă diferenţieri sociale, rasiale, religioase sau de altă natură. Mensa numără în prezent peste 100.000 de membri, grupaţi în 50 de organizaţii naţionale.
”Citisem despre Mensa şi ştiam că nu este neaparat o organizaţie formată din oameni foarte inteligenţi, ci mai degrabă care au capacitatea să vadă anumite lucruri, iar asta mi s-a părut foarte interesant. Mie nu mi s-a părut prea grea testarea”, ne povesteşte Bianca ce crede despre organizaţia formată din oamenii cu cel mai mare IQ de pe planetă. Adolescenta crede că inteligenţa este importantă, dar esenţiale sunt şi alte abilităţi pe care orice persoană ar trebui să şi le dezvolte.
sursa: loon.ro
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



