Actualitate
Protocolul SRI-ÎCCJ-PG este penal
Aspecte penale ies la iveală după desecretizarea și publicarea protocolului de cooperare dintre SRI, Parchetul General și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe documentul semnat, in 2 septembrie 2009, apar numele și semnăturile fostului director al SRI, George Maior, fostului procuror general, Laura Codruța Kovesi și fostului președinte al ÎCCJ, Nicolae Popa. Numai că acesta din urmă a spus stupefiat că el nu a semnat așa ceva.
Într-o declarație acordată Q Magazine, fostul judecător Nicoale Popa neagă cu vehemență semnarea acestui protocol. „Nu am semnat un asemenea protocol. De altfel, vă rog să vă uitați, el este semnat pe 2 septembrie 2009, când eu plecasem deja de la Curte. Am vorbit cu doamna președinte Cristina Tarcea mai devreme și am rugat-o să mi-l păstreze și mie, să mă uit pe el şi să văd despre ce este vorba. Eu nu am negociat așa ceva cu nimeni, cât am stat la Curte, în niciun caz. La 1 septembrie 2009, când am împlinit 70 de ani, am plecat de la Înalta Curte. Toate formele de pensionare erau deja depuse la CSM. Protocolul este semnat, după cum se poate vedea, la 2 septembrie 2009. Nu m-am întors să semnez așa ceva! Nici nu am mai dat pe la Curte din clipa în care am plecat. Este ceva foarte curios și sper să clarific această situație. Nu știu ce fel de cooperări au avut cei din Parchete, dar, cu siguranță, un judecător nu are ce căuta să facă parte dintr-o asemenea ecuație. Chiar am să mă duc la Înalta Curte și am să consult și documentul, și înregistrările. Pentru mine este mai puțin explicabilă această situație. După cum am văzut la televizor, semnătura este a mea, dar nu vreau să fac deocamdată speculații și nici să dezbat manopere de altă natură”, a declarat Nicolae Popa.
Codul penal pedepsește cu închisoare falsul în înscrisuri. (Andrei Tudor).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



