Actualitate
Vor tara noastra, dar noi am fi putut fi ca ei, dintre ai lor?

„Sunt in stare de orice rau” si spunand asta ne mai adaptam un milimetru la lumea pe care si-au croit-o pe masura resentimentelor si nevoilor lor de a se pune la adapost de lege.
„Stiam ca vor ajunge aici, nu au nimic sfant”, adaugam, adaugand totodata inca un centimetru in careul unde spatiul pe care il credeam aseptic, ferit de limbajul greu, de agramatisme si de cuvinte parvenite peste zi, se intersecteaza cu spatiul lor zgomotos, pentru ca numai zgomotul acopera suficient de bine spaima ca au fost vazuti atunci cand au comis faradelegile care i-au adus si ii tin la putere.
„Nu ma mira nimic, asa sunt ei, era firesc ca o vor face si pe asta” si admitand asta intram pana la genunchi in tara lor, calcand printre capcane puse acolo pentru ca picioarele noastre sa se sature si sa fuga indarat. „Asa sunt ei, asa au fost dintotdeauna, de cand l-au lasat pe Iliescu sa puna mana pe institutii, sa cheme minerii, sa ne inspaimante” si ajungand aici intram pana la gat in putreziciunea lor, unde sta ca legamant avertismentul lui Dan Voiculescu ca toti suntem turnatori, toti ne tranzactionam constiintele, toti ne vindem bucata cu bucata zidurile de iluzii.
Chiar nu ne mai socheaza nimic la ei? Chiar ne-am obisnuit cu raul, incat ii facem loc printre noi, invatand sa ne tinem respiratia sau sa mutam programul tv pe un film oarecare? Chiar am fi putut sa fim ca ei? Am fi putut sa trecem de-a valma prevederi legislative care, la limita, pun victima in fata violatorului inca o data, doar sa ne salvam un cont in banca sau un fotoliu de senator?
Cum a ajuns Varujan Vosganian dintre ai lor? Cum sa scrii atat de autentic Cartea soaptelor, o carte despre genocidul armenilor, pe care Romania nu il recunoaste, si apoi sa te dai cu mir si sa votezi sa se salveze Dragnea, dar sa se condamne tara?
Raspunsul la intrebarea asta, daca chiar am fi putut vreodata sa fim ca ei, dintre ai lor, e taios. In momentul in care nu ne mai socheaza raul, in secunda in care pentru ca ii stim rai, ne abandonam deziluziilor, tocmai in momentul acela lasam raul sa ne acopere vocile si privirile.
Andrew Solomon, psihologul american care a scris Anatomia unei depresii, mi-a spus recent, intr-un interviu tocmai despre frici si predispozitia de a te lasa subjugat de un regim autoritar, ca si-a promis lui insusi, dupa alegerea lui Donald Trump, ca isi va pastra vigilenta capacitatea de a se soca. Pentru ca din momentul in care nimic din ceea ce face Trump incalcand reguli democratice nu il mai socheaza, din chiar acesl moment inseamna ca s-a adaptat raului, ca l-a primit in spatiul lui cel mai personal si ca, la o adica, oricand acest rau ar putea pune stapanire si pe el.
„Astia sunt in stare de orice, chiar sa condamne victima, in locul agresorului” nu poate sa se incheie aici, fara ca noi sa fi devenit complici. „Cum se poate asa ceva? Cum poate omul, chiar si cel de la putere, sa fi abdicat de la umanitate si sa mearga animalic inainte, uitandu-se mereu indarat, sa nu devina prada?” e o intrebare socanta, o intrebare care ne restabileste umanitatea si care, odata pusa, ne garanteaza ca nu, nu am fi fost ca ei.
Noi nu am fi ajuns printre oamenii lui Liviu Dragnea, pentru ca raul, abuzul, faradelegea continua sa ne socheze.
Noi nu am fi ajuns ca Varujan Vosganian, pentru ca, odata ce am fi stiut despre masacrarea armenilor, ne-ar fi socat violenta asta dezumanizanta si, socandu-ne, ne-am fi dus viata in virtutea binelui.
Nu, noi nu am fi fost turnatori in comunism, pentru ca mlastina ne-ar fi socat atat de tare, incat niciun cont bancar nascut din ea nu ar fi reusit sa ne cumpere macar o seara de tihna.
Luni seara, dupa ce au urlat din toate spaimele ca trebuie sa se salveze colectiv, nu unul cate unul, Romania a parut ca incremeneste. Se auzeau curgand dinspre balcoane coloane sonore de Hollywood, paginile de carte se indoiau peste note de subsol. Nu mai voiam sa fim socati, sa ne miram, pentru ca asta ar fi insemnat sa ne lasam copiii dormind, cartile neterminate, disputele familiale neinseninate si sa ne opunem lor, in tara noastra.
Dar aici au vrut sa ne impinga: fie tara lor, fie a noastra.
Cine a votat modificarea Codului de Procedura Penala
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 7 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



