Actualitate
Un cercetator NASA avertiza in urma cu 30 de ani lumea cu privire la incalzirea globala. Ce spune astazi

In fata Congresului Statelor Unite, Hansen declara in 1988 ca este 99% sigur ca cresterea temperaturilor inregistrata recent era rezultatul activitatii umane.
„Efectul de sera a fost detectat si ne modifica clima in prezent”, le-a spus Hansen senatorilor americani. De atunci, emisiile de gaze cu efect de sera au continuat sa creasca, in pofida avertismentelor similare ce au urmat din partea unui numar tot mai mare de oameni de stiinta.
„Tot ce am facut a fost sa fim de acord ca exista o problema. Am convenit asupra acestui lucru in 1992 (la Summitul Pamantului de la Rio), inca o data la Paris (in 2015, cand a fost incheiat Acordul privind schimbarile climatice) . Nu am recunoscut ce trebuie sa facem pentru a rezolva problema. Promisiuni ca cele de la Paris nu inseamna mult, sunt doar iluzii. Este o farsa pe care guvernele ne-au jucat-o inca din anii ’90”, spune Hansen intr-un interviu pentru The Guardian.
In opinia sa, principalii vinovati pentru aceasta lipsa de actiune sunt atat lobby-ul din zona industriei combustibililor fosili, cat si liderii care „pretind ca rezolva problema”, precum guvernatorul progresist al Californiei, Jerry Brown, cancelarul german Angela Merkel si fostul presedinte american Barack Obama.
Dupa trei decenii de diplomatie, s-a ajuns in urma cu trei ani, la Paris, la un consens international pentru limitarea cresterii temperaturii la mult sub 2 grade Celsius fata de nivelul preindustrial. Insa in tot acest timp, emisiile au avut un trend ascendent, ajungandu-se de la 20 de miliarde de tone de dioxid de carbon in 1988 la 32 de miliarde de tone in 2017, iar masurile prevazute sunt insuficiente pentru atingerea obiectivului stabilit la Paris.
In pofida avantului energiei regenerabile, Hansen crede ca nu exista nicio alta solutie viabila decat impunerea unei taxe pe combustibilii care emit dioxid de carbon.
„Solutia nu este deloc complicata. Emisiile nu vor disparea daca nu va fi corect costul combustibilor fosili. Avem nevoie de o taxa care sa creasca in mod constant si care sa fie apoi distribuita publicului”, argumenteaza fostul cercetator NASA.
Incalzirea globala, idee respinsa de presedintele american Donald Trump si de multi conservatori, reprezenta un subiect controversat si in urma cu 30 de ani. Hansen isi aminteste ca, inainte de prezentarea sa din fata Senatului, un coleg i-a spus ca „niciun om de stiinta respectabil” nu va sustine ca planeta se incalzeste. Au urmat ingerinte si actiuni de cenzura din partea administratiei Bush, mai scrie sursa citata.
James Hansen si-a incetat activitatea la NASA in 2013.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



