Connect with us

Actualitate

Am chemat ambasadorii in Parlament. Unul spunea ca nu e atat de interesat de Legile Justitiei

Publicat

pe

Senatorul PSD Titus Corlatean, fost ministru de Externe si de Justitie, sustine ca mesajul celor 12 tari privind modificarile aduse Codurilor Penale ar fi fost mai potrivit sa fie transmis direct, mentionand ca ambasadorii au fost chemati la dezbateri, iar unul a spus ca nu e foarte interesat de subiectul Justitiei.

„Sunt destui oameni in actuala guvernare, cu modestie ma numar si eu printre ei, care privesc cu atentie si ne uitam asupra acestor semnalari, chiar si atunci cand sunt facute public de catre ambasadele statelor partenere.

Pe de alta parte, as fi preferat, asa cum prescrie foarte clar Conventia de la Viena privind relatiile diplomatice, exista un faimos articol 41, paragraful 2, care stabileste regulile in materie.

E valabila pentru toti, mai mari sau mai mici, in relatiile internationale, de comunicare a chestiunilor oficiale direct cu Ministerul de Externe din statul care acrediteaza sau prin intermediul Ministerului de Externe, cu alte institutii, de exemplu cu Parlamentul.

As fi preferat ca aceste chestiuni sa fie discutate direct si in mod concret, aplicat, specific, care sunt acele teme concrete care pot trezi preocupari si nu prin comunicari publice, pentru ca acest gen de comunicare ramane in continuare neuzual si as spune chiar contraproductiv”, a declarat Corlatean, la RFI Romania.

„Va spun in premiera, am transmis intr-un anumit context acum cateva luni, cand discutam Legile Justitiei in Parlament, am transmis in mod foarte direct la o intalnire cu ambasadorii din statele membre ale UE, le-am transmis invitatia de a veni la Senat, care era Camera decizionala in acel moment, la intalnirea cu factorii responsabili, conducerea Senatului, o serie de importanti senatori din domeniul juridic, pentru a avea o discutie extrem de aplicata cu ambasadele, cu echipele lor, pe temele pe care ridicau preocupari.

Au fost doua tipuri de raspunsuri. Separat, off the record, unul din distinsii ambasadori reprezentand o tara cu foarte mare greutate in UE a spus sa stiti ca de fapt noi nu suntem atat de preocupati de Legile Justitiei, cele trei, ci de legile penale, Codul Penal.

Am ramas stupefiat, pentru ca subiectele nici macar nu erau la ordinea de zi, nu se discutau modificarile respective, discutam Legile Justitiei, ceea ce era cu totul altceva.

I-am invitat, veniti la Senat, avem urmatoarele zile, joi, vineri, luni, cu echipele dvs., sa discutam foarte concret acele articole. Am insistat dupa aceea, am revenit cu telefoane, n-a existat niciun fel de reactie, niciun fel de prezenta. Ce sa inteleg, ca sunt chestiuni care raman la domeniul generalitatilor, chestiuni de natura politica?”, se intreaba senatorul PSD.

Ambasadele a 12 state (Belgia, Canada, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia si Statele Unite ale Americii) au transmis, joi, o declaratie comuna, in care fac apel la toate partile implicate in modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala sa evite schimbarile care ar slabi statul de drept sau capacitatea Romaniei de a lupta impotriva infractionalitatii si coruptiei.

Citeste si:

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized15 ore ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic6 zile ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic6 zile ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse7 zile ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

DiverseO săptămână ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

UncategorizedO săptămână ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

UncategorizedO săptămână ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized2 săptămâni ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse2 săptămâni ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Top Stiri Comisarul