Connect with us

Actualitate

CCR discuta miercuri sesizarea referitoare la Legea 304/2004 privind organizarea judiciara

Publicat

pe

Judecatorii CCR dezbat, miercuri, sesizarea PNL si USR referitoare la modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciara, care prevede infiintarea unei sectii speciale pentru investigarea faptelor comisie de magistrati.

Curtea Constitutionala are pe ordinea de zi a sedintei de miercuri obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, obiectie formulata de un numar de 97 deputati apartinand Grupului parlamentar al Partidului National Liberal, Grupului parlamentar al Uniunii Salvati Romania, precum si deputati neafiliati.

„In opinia noastra cererea de reexaminare formulata de Presedintele Romaniei evidentiaza aspecte care necesitau o analiza aprofundata in cadrul dezbaterilor parlamentare”, sustin initiatorii sesizarii.

Mai multe articole au fost declarate ca fiind neconstitutionale in sesizare, printre care si Art. I pct. 45 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, care introduce o sectiune prin care este infiintata si reglementata o sectie pentru investigarea infractiunilor din justitie, incalca prevederile art. 16 din Constitutie si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

„Nu au fost oferite explicatii pentru necesitatea infiintarii unei astfel de structuri. O structura speciala este justificata doar in masura in care ar exista o problema speciala. Se induce astfel ideea ca ar exista o problema de infractionalitate in cadrul magistratilor, care ar necesita o atentie speciala. Nu exista o astfel de masura pentru parlamentari, nu exista o astfel de masura pentru membrii Guvernului, nici pentru functionari, nici pentru oricare alta categorie profesionala. Nu exista nicio justificare pentru care magistratii ar fi supusi unui tratament special. Daca justificarea ar fi aceea a protectiei magistratilor, atunci o astfel de explicatie este cel putin necredibila si de natura a naste suspiciunea ca, in realitate, ascunde altceva”, se mai precizeaza in sesizarea de neconstitutionalitate inaintata Curtii Constitutionale a Romaniei de catre PNL si USR.

Referitor la infiintarea unei sectii speciale care sa investigheze magistratii, PNL si USR arata in sesizare ca nu este necesara o astfel de modificare deoarece, pentru efectuarea unei cercetari penale eficiente, este necesar ca magistratul sa raspunda penal ca orice cetatean, in functie in primul rand de natura infractiunii pretinsa de a fi savarsita de catre acesta.

„Prin urmare, daca savarseste o infractiune de coruptie, cercetarea urmeaza a fi facuta de DNA, daca savarseste o infractiune de natura celor privind traficul de droguri este normal sa fie cercetat de DIICOT, iar pentru comiterea unei infractiuni de drept comun urmarirea penala trebuie desfasurata de celelalte structuri de parchet competente. In concluzie, este necesar ca aceasta competenta de cercetare si investigare sa poata apartine unor unitati de parchet distincte si nu ca toate aceste atributii sa fie concentrate la o singura sectie sau unitate de Parchet„, potrivit sursei citate.

Partidele din Opozitie mai argmententeaza in textul sesizarii ca, prin sectia speciala de anchetare a magistratilor, acestora le sunt incalcate dreptul de a fi cercetat penal de un organ de urmarire penala specializat in categoria de infractiuni din care face parte cea care i se imputa, drepturi pe care le are orice cetatean.

„Acest drept, de a fi egal in fata autoritatilor publice, ii este incalcat prin cercetarea sa de o structura formata din cel mult 15 procurori, acestia nefiind si neputandu-se niciodata specializa in fiecare categorie de infractiuni reglementate de legislatia in vigoare. Specializarea presupune experienta profesionala, pe langa o cunoastere amanuntita a unei materii la nivel teoretic, iar specializarea se dobandeste dupa o lunga perioada de practica efectiva in domeniu”, precizeaza documentul trimis catre CCR.

„Desfasurarea activitatii acestor 15 persoane la Bucuresti, cu incalcarea principiului accesibilitatii in spatiu a organului judiciar, presupune obligarea magistratului, spre deosebire de alti cetateni, de a se deplasa pentru audieri si pentru alte activitati de urmarire penala, in timpul programului de lucru, in alta localitate, la mare distanta si de a suporta cheltuieli excesive. De asemenea, magistratul isi va organiza foarte anevoios apararea si va suporta costuri disproportionate sau va fi nevoit sa nu se prezinte la efectuarea actelor de urmarire penala si sa suporte un proces neechitabil”, argumenteaza PNL si USR.

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a cerut reexaminarea proiectului de lege care modifica Legea 304/2004 privind organizarea judiciara, insa atat Senatul, cat si Camera Deputatilor au adoptat propunerea legislativa in forma initiala.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse3 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul