Connect with us

Actualitate

Prin serviciile de control intern ale justiției, serviciile secrete au preluat controlul instanțelor

Publicat

pe

Un domn, judecător la ditamai ICCJ a României, nu un slujbaș la un oarecare cabinet de avocat, a emis o idee care îi poate pune în paranteze activitatea prin care se pronunță în diferite cauze. Mai ales acum, când societatea așteaptă de la corpul magistraților o ameliorare semnificativă a degradării actului de justiție, în fapt, stoparea încălcarea legii.

Comportamentul public și afirmațiile unor responsabili din justiție după devoalarea protocoalelor nu pot fi percepute decât agravante în raport cu subiectul. Vine acum judecătorul de la ICCJ și spune că serviciile secrete nu puteau sub nici o formă să afecteze actul de justiție, într-atât de bine funcționează slujitorii dreptății. Afirmațiile înaltului magistrat ar fi minunate dacă s-ar baza măcar pe un argument și câteva fapte reale. Amestecul serviciilor secrete și a DNA-ului în justiție, prin deschiderea birourilor în chiar coasta instanțelor de judecată, pare din start stalinistă și incriminantă la adresa celor plătiți să aplice legea. Tocmai acest aspect nu este sesizat nici măcar acum, respectiv sub aspectul supravegherii sau al manipulării. Situația se dovedește a fi fost o afacere fără precedent, sesizările presei și ale diferiților petenți primind dispoziții de casare. CSM-ul și Inspecția Judiciară par să își fi făcut un nesfârșit concediu la Monaco, la propriu, după cum au fost în timp depozițiile unor cunoscători.

Protocoalele cu Justiția nu au dovedit nici o clipă orchestrarea unor forțe judiciare împotriva corupției, pentru că ar fi fost imposibil. Actul de justiție nu se poate face prin intermediul nelegalității, oricum ar arăta aceasta. Corupția a fost extinsă, statul însuși în mod alarmant și regretabil fiind implicat în degradarea structurală a procedurilor legale. Prin serviciile de control intern ale justiției, serviciile secrete au preluat controlul instanțelor. Amanta , viciile nenumărate, mita curentă, relații cu lumea interlopă și politică au devenit forțe redutabile care i-au transformat pe unii magistrați în executanți ai ordinelor primite. Așa s-a prăbușit autoritatea și credibilitatea justiției, care nu pot fi refăcute prin invocarea rezolvării unor mari dosare, acestea fiind și ele duse la sfârșit tot prin ordin. Ocupând practic Justiția, serviciile au dovedit totuși ceva foarte prețios pentru evaluarea acesteia, inexistența unui corp profesional cu amplitudine asupra legalității . Asociațiile magistraților, judecătorii, avocații nu scos o vorbă despre sistemul concentraționar care își făcea loc într-o zonă a cărei principală virtute trebuie să fie legea și perfecționarea ei în sens constituțional.

Serviciile secrete, în gigantismul lor încă suspect nepus în discuție, se dovedesc a fi fost principala pârghie a corupției. Statul român s-a situat împotriva lui însuși într-un mod vădit arătând societății și drepturilor, în principal a celor constituționale, restul fiind implicit anulate. Afirmația unui înalt magistrat de la ICCJ că ar fi imposibilă presiunea serviciilor pe instanțe, în condițiile protocoalelor, arată posibila întrepătrundere instituțională, atmosfera de „complet de stat„ și o îndepărtare de aplicarea justiției. O justiție care nu se ține de litera legii și care nu este obligată la acest tip de funcționare de către organismele de reglementare, este anulată. Protocoalele au anulat, în fapt și drept, legea, viciind actul de justiție. Inamovibilitatea este un drept numai prin respectarea legii, iar abuzul îl scoate pe magistrat din cadrul juridic al imunitații. Este perfect legal și constituțional ca statul însuși, acum, să se întoarcă împotriva magistraților și oamenilor politici care nu au respectat legea, prin proceduri simplificate.

Din prăbușirea protocoalelor din justiție serviciile secrete ies aliniate lângă marii corupți pe care trebuie să și-i asume. CSM-ul și Inspecția Judiciară, la rândul lor, au fost practic anulate și controlate de servicii, așa cum au primit ordinele. Nivelul procedural și de gestionare a legii, la foarte multe instanțe, a devenit în nota bazarului sau a bunului plac. Sunt exemple cum unele instanțe au judecat cauze false, conform ordinelor. Oamenii de sprijin de la pupitrul instanțelor au paralizat justiția, iar serviciile secrete s-au jucat cu focul. Denunțarea protocoalelor nu se poate încheia cu mese rotunde fără nici o finalitate în planul realității, ar fi anularea funcționarii justiției pe teritoriul României.

Statul român a fost confiscat într-un mod pe care însăși justiția va trebui să-l denunțe, să-l gestioneze cu o reformă internă fără precedent. Armate de magistrați, respectiv procurori, judecători și alte categorii de funcționari, inclusiv avocați, în baza abuzului de drept, vor trebui să primească sancțiunea maximă prin excluderea din magistratură sau barouri.( Ioan Vieru –Cotidianul).

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse5 ore ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Uncategorized6 ore ago

Obligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce

Magazinele online din România au o nouă obligație legală: din 19 iunie 2026, fiecare comerciant care vinde online trebuie să...

Uncategorized2 zile ago

Cum îți afectează locuința starea de sănătate și randamentul zilnic

Sursa foto: Pexels.com  Dacă te trezești obosit, ai dureri de cap sau simți că nu te poți concentra, prima tendință...

TUYA TUYA
Diverse4 zile ago

TUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining

Serviciul, dedicat mediului corporate și clienților rezidențiali, va fi disponibil începând din august 2026 TUYA își extinde portofoliul de servicii...

Tuca Zbarcea Tuca Zbarcea
Diverse5 zile ago

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top

Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma de Avocatură a Anului 2025” în cadrul Galei Avocați de Top ediția 2026....

Business::Home Based Business5 zile ago

Afacerile din Prahova și vizibilitatea în AI: ce se schimbă în cum găsesc clienții furnizorii

Județul Prahova are un mediu de afaceri diversificat: industrie, servicii, turism montan, comerț. Ca peste tot în România, comportamentul cumpărătorului...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam....

Uncategorized6 zile ago

Roborock lansează noua gamă de roboți de tuns gazonul

Noile modele RockNeo Q1, RockMow S1, RockMow Z1 și RockMow Z1 LiDAR aduc navigație inteligentă, cartografiere asistată de AI și...

Uncategorized6 zile ago

O iubire construită pe crestele munților. Filmul „Hoinari prin Munți” ajunge la Craiova, pe 11 iulie

Publicul din Craiova are ocazia să descopere una dintre cele mai inspiraționale povești despre munte, iubire și libertate. Documentarul „Hoinari...

Uncategorized7 zile ago

Ce servicii oferă Popeci Utilaj Greu Craiova: ghid complet pentru clienți industriali

Companiile care caută un subcontractor pentru componente industriale de mari dimensiuni au nevoie, de regulă, de mai mult decât o...

Uncategorized7 zile ago

HONOR aduce în România noul HONOR Watch 6

Design premium inspirat din lumea motorsportului, autonomie de până la 35 de zile și inteligență dedicată sănătății și performanței sportive...

Uncategorized7 zile ago

HONOR lansează în România noul smartphone pliabil HONOR Magic V6

Design ultra-subțire, autonomie de top, inteligență artificială avansată și conectare fluidă între ecosisteme, pentru o productivitate dusă la un nivel...

UncategorizedO săptămână ago

AI nu trebuie să fie mai inteligent decât tine. Trebuie să te înțeleagă

Istoria se repetă după un tipar. Descoperirile care schimbă totul sunt rareori cele mai puternice invenții. Ele sunt momentele în...

DiverseO săptămână ago

North Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence

North Bucharest Investments (NBI) continuă să dezvolte unul dintre cele mai complexe ecosisteme rezidențiale din România prin integrarea proiectului VIVO Residence în portofoliul...

UncategorizedO săptămână ago

Orase inteligente mai usor de administrat

Bucuresti, 7 iulie 2026 — Orasele genereaza tot mai multe date in sisteme multiple si implica mai multi actori decat...

UncategorizedO săptămână ago

Cluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate

Rapoartele internaționale leagă calitatea experienței de la birou de retenția angajaților și de echilibrul dintre viața profesională și cea personală...

UncategorizedO săptămână ago

TAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii

TAG estimează o producție de aproximativ 600.000 de articole de uniforme medicale în 2026, față de 500.000 de articole anul...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele

Există un moment pe care aproape toți îl cunoaștem: ai aspirat, ai trecut cu mopul, podelele arată impecabil și ai...

Diverse2 săptămâni ago

Bucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru

Datele publicate de ANCPI pentru luna iunie 2026 confirmă consolidarea activității din piața rezidențială din România și reconfirmă poziția Bucureștiului...

Uncategorized2 săptămâni ago

Botez Ploiești – organizează un eveniment memorabil la Events Garden

Botezul este unul dintre cele mai emoționante momente din viața unei familii. Este ziua în care cei dragi se adună...

Top Stiri Comisarul