Actualitate
Comisia de la Veneția și membrii societății civile
În opinia preliminară, Comisia Luminată le plânge de milă și membrilor societății civile, care, zice ea, și-ar fi pierdut din atribuții. Ce s-o fi întâmplat în realitate?
La articolul 54, după alineatul (5) s-a introdus un nou
alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:
„(6) Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii,
reprezentanţi ai societăţii civile, nu participă la şedinţele Secţiilor pentru judecători, respectiv pentru procurori, şi au următoarele îndatoriri specifice:
a) asigură informarea constantă a organizaţiilor societăţii civile cu privire la lucrările Consiliului Superior al Magistraturii;
b) realizează consultarea organizaţiilor societăţii civile cu privire la propunerile şi sugestiile acestora privind demersurile necesare la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii pentru îmbunătăţirea activităţii instituţiilor judiciare ca serviciu public aflat în slujba societăţii, întocmind în acest sens un raport trimestrial de analiză şi sinteză a propunerilor pe care îl
transmit plenului sau secţiilor, după caz, pentru analiză şi decizie;
c) monitorizează respectarea obligaţiilor Consiliului Superior al
Magistraturii, de transparenţă, de asigurare a accesului publicului la informaţii şi soluţionare a petiţiilor în raport cu societatea civilă şi întocmesc un raport anual pe care îl publică pe pagina de internet a Consiliului.”
Aceste atribuții au fost însă ADĂUGATE, NU ELIMINATE/SCĂZUTE.
Atribuțiile membrilor CSM din societatea civilă au fost diminuate prin așa numita ”separare a carierelor” care înseamnă următoarele: s-au luat atribuțiile de la Plenul CSM și s-au mutat la secții. Iar potrivit art. 133 alin. alin. (2) lit. b) din Constituție, reprezentanții societății civile participă doar la lucrările de Plen.
Așadar, după ce au lăudat separarea carierelor nu au observat ce scrie în Constituție? Și nici că atribuțiile societății civile în noua lege s-au sporit față de noua configurație a atribuțiilor secțiilor?
Păi nu au observat, că nu de asta au citit ei modificările. Și nici nu au citit legislația în vigoare … că e mult de citit și își strică ochii, precizeaza Ingrid Mocanu. (Simona F.).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



