O guvernare forțată a minorității, fără suport popular, este un demers falimentar, sortit din start eșecului

Comentariu de Contele de Saint Germain (preluare blog):

Un atribut al tinereții este nerăbdarea.

Dezvoltarea unei culturi temeinice, construirea pas cu pas a unei cariere de succes, aprofundarea cu răbdare și liber arbitru a unor teme controversate, acribia în informare și documentare, toate acestea necesită timp, uneori ani buni din viată.

Pentru mulți dintre tinerii de azi, prețul „nu se face”. E prea mare. Timpul se contractă, trebuie aplicat un antidot.

Prin urmare ei nu mai citesc romane, preferă să vadă ecranizări ale acestora. Nu mai au răbdare, într-o controversă, să asculte toate părțile. Se situează rapid într-o tabără și, ca să-și dea sentimentul justeții, lasă să le ajungă la urechi doar argumentele care le convin și îi confirmă. Se informează ei între ei, se mobilizează ei între ei, se gratulează ei între ei că gândesc la fel, că simt la fel, că, deci, au dreptate. Și, astfel, trăiesc într-o iluzie alienantă, cu impresia că ei sunt „lumea”, „națiunea”, „poporul”.

Desigur, computerul i-a „accelerat” în felul acesta. Și, mai ales, aplicațiile lui de socializare. Mulțumită vitezei procesoarelor, toate pot fi făcute să dureze cât de puțin se dorește. Te uiți la un film. Nici nu trebuie să vezi tot filmul. Te prinzi despre ce e vorba din câteva secvențe de la început și gata. Ce să mai aștepți „povestea”? Dai direct la final și-ai „câștigat” două ore. Oare sunt ore câștigate sau pierdute? Depinde cu ce le înlocuiești!

Și acum să trecem la tema articolului.

Țara este divizată. Societatea este divizată. Unii cer, cu vehemență, schimbarea. Alții visează, în tăcere, la liniște.

Primii au în centrul țintei lor cu cercuri concentrice „ciuma roșie” și pe „tartorul” acesteia Liviu Dragnea. Ceilalți sunt deranjați de zgomotul protestatarilor de profesie, dar, deocamdată, nu se gândesc să-și scoboare, pentru răzbel, furcile din șopron.

Practic, taberele care au rupt România în două sunt: tabăra anti Dragnea și anti PSD și tabăra anti stat paralel și anti justiție politică.

Prima tabără este susținută social de manifestanții din Piața Victoriei, cu vârfurile lor de lance media binecunoscute, iar instituțional de SRI, DNA, Președinție.

Cea de-a doua tabără este susținută social de electoratul PSD și de niște pățiți de pe urma poliției politice comuniste (precum eu și alții ca mine), iar instituțional de Parlament și Guvern.

Prima tabără, minoritară la vot, se plânge, extrem de zgomotos, de dictatura majorității.

Cea de-a doua tabără, mai numeroasă, mai disciplinată și mai conservatoare, se plânge de prigoana statului paralel și de asaltul pe care minoritarii l-au lansat împotriva democrației.

Analizând fără patimă, există motive reale de nemulțumire și într-o parte și în cealaltă.

Soluția de ieșire din impas propusă de prima tabără ar fi înlocuirea guvernării PSD (coruptă și neprofesionistă) cu o guvernare de tip Cioloș, considerată o guvernare a elitelor.

Problema la care refuză să se gândească și să răspundă promotorii soluției de mai sus este cea legată de voința majorității. O respectăm sau nu?

Mulți lasă de ințeles că, dacă poporul se dovedește prost, e preferabil să-i faci binele cu forța decât să-l lași să guverneze după capul lui. Cu alte cuvinte, să mai încercăm o dată soluția de tip transplant Ponta – Cioloș, chiar dacă regula majorității e disprețuită, chiar dacă însuși guvernul Cioloș a dovedit cât de falimentară poate fi o astfel de soluție dacă nu are susținere populară.

Da, cuvântul cheie în controversa de mai sus este cuvântul „transplant”. Degeaba transplantezi plămânii campionului mondial la maraton în pieptul unui subnutrit din România rurală. Niciodată acesta nu va reuși să funcționeze performant cu ei. Întâi că restul organismului nu-l ajută, apoi că ar trebui să existe și o compatibilitate biologică.

Militanții anti ciuma roșie, tinerii grăbiți și nerăbdători care susțin cu fanatism această mișcare de pe poziții minoritare, cer schimbarea acum, urgent, cu orice preț, a guvernării PSD. Schimbarea, adică transplantarea la putere a „guvernului lor”. Fără să mai aștepte rezultatele analizelor de compatibilitate, adică rezultatele următoarelor alegeri.

Ceea ce nu înțeleg ei, acești tineri grăbiți, nerăbdători, care vor să ardă etapele, este că viața reală are metabolismul ei, care nu poate fi urgentat printr-o mișcare de maus. Fetusul uman, ca să ajungă la maturitatea nașterii, are nevoie de 9 luni. La fel și societatea românească. Pentru a ajunge la maturitatea unui vot mai bun trebuie, înainte de toate, să-și ridice nivelul general. Să fie mai educată, mai înstărită, mai încrezătoare în instituții, mai robustă fizic și psihic.  Altfel spus, mai capabilă de a naște lideri cu devărat utili pentru țară.

Schimbarea politică este un transplant. Un transplant complex pe organismul poporului. Necesită pregătire, timp, întrunirea unui set minimal de condiții, dintre care, în primul rând, compatibilitatea.

Ceea ce încearcă haștagienii, ceea ce a provocat statul paralel în cazul guvernului Cioloș, adică o guvernare forțată a minorității, fără suport popular, este un demers falimentar, sortit din start eșecului.

Populația rurală, care înclină balanța alegerilor în România de azi, nu trebuie eliminată de la vot (așa cum propunea, cu gândirea sa arhaico – fascistoidă, CTP (să voteze doar cei care au bacalaureatul)). Populația rurală (dimpreună cu masa analfabeților funcționali de la orașe), trebuie instruită, ridicată, ajutată să supraviețuiască demn, în civilizația prezentului, și nu părăsită, ca acum, în întunericul evului mediu.

Abia atunci schimbarea politică va avea șanse să producă doritul salt spre mai bine. (Rizea I.).