“Lui Liiceanu îi place „Muia”/ Deci, Muie Liiceanu”

„O revoluție fără dube, trupe de intervenție și gaze lacrimogene, în care n-ai avea în cine să tragi. O revoluție bazată pe un mesaj-cod, pe o siglă care mătură totul în calea ei, o revoluție în care nimeni nu ridică pumnul în aer, nu amenință, nu urlă cu ochii scoși din cap. O revoluție bazată pe șapte litere care se-ntind – ca pârjolul, ca apa ieșită din matcă, ca norul de lăcuste – pe toate T-shirt-urile acestei veri, pe autobuze și tramvaie, pe coridoarele școlilor, tatuate pe brațele vânjoase ale băieților din Ferentari, pe pulpele fetelor și pe spatele lor dezgolit, în amfiteatrele universităților, pe banderolele manifestanților, pe uniformele jandarmilor și ale mascaților veniți să-i păzească, pe bâtele lor, pe căștile lor, pe carapacea lor de broască țestoasă. Apoi în grădini și în parcuri și în magazine, pe uniformele agenților de circulație, pe fațadele blocurilor, pe trotuare, în mall-uri, pretutindeni…”

Am citat din „filosoful neamului”, care își dorește ca mesajul cu „muie psd” să fie peste tot. Eu îi lansez o provocare, filosofului de tinichea căruia îi place cu „Muia”:
Ca un cititor vechi al cărților editurii Humanitas, căreia i-am băgat în conturi, cumpărând cărți de excepție, peste zece mii de euro doar în ultimii ani, deci, îi lansez o provocare:
Dacă tot vrea ca mesajul cu muia să fie peste tot, eu zic să înceapă cu cărțile editurii Humanitas, pe care a șmanglit-o de la comuniști cu complicitatea penală a lui Pleșu, ei fiind doi penali prin acest furt, iar pe fiecare carte să fie sloganul:

Lui Liiceanu îi place „Muia”, sau, cred că i-ar plăcea mai mult
” Muie Liiceanu”, deci să-și schimbe prenumele din Gabriel, pe care nu-l merită fiind al unui mare Sfânt al ortodoxiei, în „Muie”, deci să semneze astfel de elucubrații izvorâte din mintea sa bolnavă cu „Muie Liiceanu”. (Gelu Visan).