Actualitate
George Maior va fi invitat la comisie pe 4 septembrie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe
Claudiu Manda, președintele Comisiei de Control al SRI, susține că George Maior va fi invitat la comisie pe 4 septembrie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe. Acesta a menționat că a avut un schimb de mesaje cu ambasadorul.
Mai mult, Manda a precizat că discuțiile din Comisie vor viza dezvăluirile făcute de Horia Georgescu și nu afirmațiile lui Maior legate de scrisoarea lui Rudolph Giuliani.
„Am aflat că e în România și am stabilit cu cei doi colegi din conducerea comisiei să convocăm pentru marți, 4 septembrie, ora 11.00. Am trimis adresă către MAE să ne sprijine că nu avem unde să-l cităm în acest moment și așteptăm să vină pe 4. A avut inclusiv un schimb de sms-uri cu domnul Maior în care i-am zis că trimitem invitația către MAE și că nu vom avea discuții despre scrisoarea lui Giuliani.
Noi avem de clarificat subiectele expuse de domnul Horia Georgescu în luna mai. Eu cred că va veni la comisie, cred că e în interesul domniei sale. Când o să am o confirmare foarte clară o să informez opinia publică în acest sens”, a declarat Claudiu Manda la Antena 3. (Simona F.).
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



