Actualitate
Liviu Dragnea, întâlnire cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, la Parlament
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a transmis miercuri, după întrevederea pe care a avut-o cu ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, că au discutat despre consolidarea Parteneriatului Strategic, cu accent pe întărirea dezvoltării economice a acestuia.
„Principalul subiect de discuţie a vizat consolidarea Parteneriatului Strategic, care reprezintă o prioritate a agendei de politică externă a României. În acest sens, au fost menţionate progresele înregistrate pe linia cooperării bilaterale pe componenta de securitate, precum şi interesul deosebit pentru dezvoltarea dimensiunii economice”, a precizat Liviu Dragnea într-un comunicat de presă.
Preşedintele Camerei a menţionat că, în prezent, se acordă o atenţie prioritară consolidării dimensiunii economice a Parteneriatului.
”Dincolo de dimensiunea apărării şi securităţii regionale, care a reprezentat şi continuă să reprezinte pilonul de bază al Parteneriatului Strategic, interacţiunile bilaterale acoperă o zonă extrem de vastă de domenii. În prezent, se acordă o atenţie prioritară consolidării dimensiunii economice a acestuia. Astfel de întâlniri sunt extrem de benefice, în special în perspectiva vizitei din septembrie a Secretarului pentru Energie, Richard Perry, care va participa la Summit-ul Celor Trei Mări”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, care a accentuat contextul economic favorabil al ţării noastre în perspectiva creşterii prezenţei investiţionale americane pe piaţa autohtonă, se arată în comunicat. (Frone A.).
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate



