Connect with us

Actualitate

EXPLOZIV/Gușă, ,,bidonul” lui Vântu

Publicat

pe

Realitatea Tv a devenit, în ultimii ani, un soi de ,,oficios” al președintelui Klaus Iohannis precum și al ,,Binomului SRI-DNA”. Dar, până să ajungă aici, respectiva televiziune a fost și o afacere, care a trecut, din mână în mână, pe la diverși patroni. Patroni care s-au străduit să obțină de pe urma ei maximum de profit, dar și o cât mai mare  influență asupra vieții noastre politice. Un drum labirintic pe care îl vom prezenta, pe larg, în zilele următoare.

Cosmin Gușă joacă, de câțiva ani buni, rolul înțeleptului „din gura peșterii“ care apare periodic, la Realitatea Tv,  unde își dă cu părerea despre absolut orice: de la politică la economie, de la sport la știință și Dumnezeu mai știe despre ce altceva. Dar, de un timp încoace, el și-a schimbat mesajul: a început să se vaiete, afirmând că totă lumea este împotriva lui și că este foarte posibil ca televiziunea lui, aflată de multă vreme în insolvență (dar și datornică la bugetul de stat cu vreo câteva zeci de milioane de euro) să fie închisă.

O evoluție complicată

La începuturile sale, afacerea „Realitatea Tv“ a fost strâns legată de Sorin Ovidiu Vântu și de Elan Shvartzemberg. Acum, primul dintre aceștia se află, de câțiva ani buni, în pușcărie, unde execută o pedeaspă grea. În schimb, cel de al doilea a fugit din țară, exact pentru a scapa, și el, de detenție. De-a lungul ultimilor câțiva ani, justiția a deschis o mulțime de anchete și doasare penale, dintre care nici unul nu a fost dus pînă la capăt. Dar, „viața merge înainte“: în urma unui lung lanț de evenimente, afacerea RealitateaTv a ajuns pe mâinile lui Cozmin Gușă. Asta în condițiile în care, de-a lungul timpului unii dintre colaboratorii lui apropiați au fost anchetați într-o serie de dosare deosebit  de grele și complexe. Dar în ciuda acestui fapt, Cozmin Gușă nu a fost deranjat absolut deloc de justiție. De ce oare? O posibilă explicație a acestei situații ar putea consta în faptul că, prin politica sa editorială, respectivul post de televiziune se comportă ca un veritabil „oficios“ al președintelui Iohannis precum și al  „Binomului SRI-DNA“.

Două „bidoane“

 Aflat în detenție, unde execută pedeapsa la care a fost condamnat într-un alt dosar, Sorin Ovidiu Vântu a declarat, într-un interviu care i-a fost luat anul acesta, pe 9 martie:  „Tot timpul eu am fost proprietarul acestei companii, contractul de trust-see este doar de fațadă. Fiica mea a semnat un contract de trust-see în Cipru cu domnul Gușă, care nu mai recunoaște acum. (…) Eu am depus o plângere la DNA acum vreo 5 ani, procurorul de caz a stabilit cu claritate că domnii Gușă, Păcurariu, Elan Schwartzenberg sunt escroci, au dovezi clare. Au probe, numai că țin dosarul la sertar pentru că Realitatea este încă utilă domnilor cutare și cutare – Iohannis, SRI, DNA. E suportul lor principal. Se așteaptă probabil să se facă termenul de prescripție pentru Gușă și Păcurariu și în același timp să dea posibilitatea acestor escroci să treacă contractele de echipamente, de cabluri, banii intrând aici, iar toate datoriile acumulându-se în trustul meu de presă. Nici domnul Elan, nici domnul Gușă nu au fost proprietarii acestui trust, au fost niște <<bidoane>> folosite de mine ca să protejez trustul de atacul furibund al securității române.“ Spusele lui Vântu par să fie confirmate de faptul că, DNA are în lucru, un dosar privitor la situația juridică a unora dintre personajele care au putere de decizie în ,,staff“- ul acestui post Tv. Este vorba espre Dosarul nr. 97/P/2018. În cadrul acestuia există „Ordonanța“ din 21.03.2018 în cuprinsul căreia procurorul Carmen Damian descrie un veritabil păienjeniș de firme și tranzacții care s-au efectuat, de-a lungul ultimilor câțiva ani, în jurul firmei „Realitatea Media“ SA.

 

„Bluelink“- acționarul majoritar

 

Încă de la începutul acestui document, procurorul Carmen Damian pune în evidență faptul că acționarul majoritar al RealitateaTv a fost „Bluelink Comucazione (Cyprus) Limited“, firmă al cărei beneficiar real a fost Sorin Ovidiu Vântu. O firmă care deținea pachetul majoritar de 86 la sută dintre acțiunile emise de Realitatea Media SA, sociatate a cărei principală avere era postul de televiziune Realitatea. Datorită structurii acționariatului societății Realitatea media SA, cel care controla acționarul majoritar putea să controleze și postul de televiziune. Dar, în perioada 21 mai 2011-20 mai 2012, S.O Vântu a oferit administrarea „Bluelink Comunicazione“ lui Emilian Schwartzemberg, mult mai bine cunoscut sub numele de Elan Schwartzemberg.

 

„Istoria“ pe scurt

Documentul întocmit de procurorul Carmen Damian descrie, pe scurt, cronologia acestor afaceri deosebit de încâlcite.

-29.04.2011: Emilian Schwartzemberg dobândeșta calitatea de acționar nominal la Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited.

-21.05. 2011: Schwartzemberg dobândește calitatea de director al societății Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited.

-07.09 2011: Tribunalul București dispune deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei Realitatea Media SA în dosarul nr. 5893/3/2011.

-20.10.2011: Schwartzemberg, ca director al  Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, cedează către E-Boutique Kft creanța de 23.596.467 euro, pe care această societate o avea față de Realitatea Media S.A.

-20.04.2012: revocarea lui Schwartzemberg din funcția de director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, moment în care Realitatea Tv s-a întors la familia Vântu. .

-14.08.2012: Hotărârea nr.4 a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC Realitatea SA, adoptată cu votul acționarului majoritar  Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, reprezentat de Ioana Vântu prin care s-a dispus revocarea mandatului administratorului special Bercea Florin.

Documentul întocmit de procurorul Carmen Damian afirmă că, pe 29.04.2011, Schwartzemberg a dobândit doar calitatea de „persoană interpusă“ pentru S.O.Vântu în cadrul Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Conform înțelegerii dintre cei doi, Schwartzemberg urma să se comporte ca și cum ar fi fost beneficiarul real al societății, pentru ca legătura dintre adevăratul proprietar (S.O.Vântu) cu televiziunea Realitatea Tv să fie ascunsă publicului. O decizie care, mai târziu, avea să-l coste foarte mult pe Vântu. Ulterior, în timp, Schwartzemberg a încercat să preia postul de televiziune prin preluarea bunurilor necesare pentru o televiziune: mărcile înregistrate, resursele umane și resursele materiale. Dar înstrăinarea unor marci înregistrate, făcută deprin contractele încheiate pe 18.04 2012, l-au făcut pe Vântu să-i retragă aceluia calitatea de acționar nominal și de director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Dar, în ciuda faptului că această acțiune avusese loc pe 20.04.2012, informația nu a fost făcută publică nici de el și nici de către membrii familiei sale. Pe 21.06.2012, hotărârea de condamnare a lui Sorin Ovidiu Vântu a rămas definitivă și el a început executarea pedeosei. Un an mai târziu, pe 20 iulie 2012, și Elan Schwartzemberg a fugit într-o țară cu care România nu are tratat de extrădare, astfel că el nu mai poate fi readus ca să răspundă pentru faptele sale. Dar în ciuda acestor fapte, „epopeea“ Realitatea Tv a continuat, la fel de complicată.

 

Hop și Cozmin Gușă!

 

Ulterior, Schwartzemberg a început să negocieze cu Cozmin Gușă în vederea vânzării postului de televiziune Realitatea Tv. „Ordonanța“ din 21.03.2018,  întocmită de procurorul Carmen Damian menționează că, la data de 16.04.2012, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui număr de 62.1814.619 de acțiuni emise de către Realitatea Media SA între Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, reprezentată de către Emilian Schwartzemberg prin avocatul Baciu Gabriel, în calitate de cedent, către cesionarul Strategies Research-Investiments SRL, reprezentată de către administratorul Cozmin Gușă, prin avocatul Marius Manolache, la prețul de 10.000 de euro. Un exemplar al acestui contract a a fost ridicat de către organele de anchetă la o percheziție efectuată, pe 16.04.2012, la Bercea Florin, administratorul special al Realitatea Media SA.

Un contract fals

 Organele de anchetă au stabilit că acel contract, datat 16 aprilie 2012 era, de fapt, un fals. Iar asta pentru că el nu a fost încheiat la această dată, ci mai târziu, cînd Schvartzemberg nu mai era directorul firmei cedente, așadar al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Anchetatorii au mai afirmat că acest înscris sub semnătură privată a fost confecționat în întregime doar pentru a justifica pretențiile Strategies Research-Investiments SRL asupra acțiunilor emise de Realitatea Media S.A. Iar argumentul este unul de-a dreptul neașteptat, care nu a fost luat în seamă de către cei care au executat „plastrografia“: 16.04.2012 a fost a doua zi de Paști pentru creștinii ortodocși. De fapt, audiat ulterior, Marius Manolache a și recunoscut că nu a semnat contractul a doua zi de Paște, ci ulterior. Dar, și mai interesant este faptul că acel contract a fost prezentat doar în anul 2013.

Elbahold  Limited

 În această ecuație, deja foarte complicată a intervenit și firma Elbahold Limited, o companie cipriotă, acționar majoritar al cocietății PSV Company SA, al cărei beneficiar real a fost Sorin Ovidiu Vântu. Și în cazul acestei firme s-au pus în mișcare alte acte falsificate. Este vorba despre falsificarea unei înregistrări conform căreia se menționa că, la data de 01.02.2012,  Elbahold Limited a cedat un număr de  1.620.372 acțiuni firmei Strategies Research-Investments SRL. Dar, anterior, pe 07.11.2011, se încheiase contractul 101/07.11.2011, prin care SOVântu, în calitatea sa de acționar nominal  la Berhil Limited, a cedat acțiunile emise de către Elbalhold Limited către Strategies Research Investiments, reprezentat de către Maricel Păcuraru, prienen și partener de afaceri al lui Cozmin Gușă. Conform acelui contract, prețul cesiunii a fost de 40.000.000 dolari din care 500.000 la încheierea contractului, 10.000.000 până la sfârșitul lunii martie 2012 iar restul de 29.500.000 dolari până la sfârșitul lunii decembrie 2013. Dumnezeu știe de unde o fi avut Păcuraru atâta bănet. Dar este clar că, oricât de mulți, ,,banii nu i-au adus fericirea”: pe 3 noiembrie 2014, el a fost condamnat definitiv, alături de fostul director al Poștei Române, la patru ani de pușcărie, într-un alt dosar penal în care a fost acuzat de producerea unui prejudiciu de peste patru milioane de euro.

 

Amariței intră în „joc“

 

În cadrul „Ordonanței“ din 21.03.2018, procurorul Carmen Damian menționează și faptul că, în calitate de reprezentanți ai companiei Strategies Research Investments SRL, Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru au decis numirea lui Amariței Mirel Mircea în funcția de director al Elbahold Limited și a lui Baciu Gabriel în calitate de secretar al aceleiași societăți. Modificarea corespunzătoare a acționarilor nominali ai societății a fost agreată de către părțile contractante din contractul nr. 101/07. 11. 2011 și au fost înregistrate la Registrul Companiilor din Cipru. Din actele întocmite în Cipru, rezultă că, pe 07.11.2011, în timp ce Maricel Păcuraru s-a aflat în România, pentru a semna contractul nr. 101/07.11.2011, Cozmin Gușă s-a aflat în Cipru, unde a semnat documentele prin care a primit calitatea de acționar nominal la Strategies-Research-Investments SRL. Așadar, Sorin Ovidiu Vântu, beneficiarul real al Elbahold Limited Ulterior, a semnat în România contractul  nr. 101/07.11.2011și cele două anexe ale acestuia. Concret, Maricel Păcuraru a semnat alături de Vântu cele trei documente deja menționate, precum și documentul sub semnătură privată în care recunoștea că nu a plătit 39.500.000 dolari în timp ce Amariței Mirel Mircea și Baciu Gabriel au făcut demersurile pentru publicitatea operațiunii în cadrul societății Elbahold Limited. Aceasta a fost doar o manevră de fațadă, pusă în evidență de procurorul Carmen Damian: Așa cum rezultă din circumstanțele încheierii acestui contract, părțile nu au avut de gând să vândă și să cumpere acțiunile ci doar să creeze aparența unui transfer al proprietății asupra acțiunilor emise de către PSV Company SA. Motivul l-a reprezentat dorința lui SOVântu de a nu mai fi asociat cu PSV Company SA întrucât în dosarul nr. 916/P/2011 al Parchetului General se efectuau cercetări inclusiv cu privire la beneficiarul real al societății Elbahold Limited. Chiar în ziua de 07.11.2011, dată la care a fost semnat contractul nr.101, SOVântu a fost reținut în dosarul 916/P/2011, iar pe 08.11.2011, și apoi a și fost arestat preventiv în același dosar.( Vasile Surcel – Cotidianul).

 

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized38 de minute ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorizedo oră ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Top Stiri Comisarul