Connect with us

Actualitate

Scandal pe bani la liberali: unde se scurg fondurile partidului?

Comisarul

Publicat

pe

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO):

Ultima ședință a conducerii PNL a fost marcată de dispute pe marginea unui subiect delicat: banii. Spunem delicat deoarece în partid se comentează tot mai vehement, pe la colțuri, de mai multă vreme, că este cît se poate de neclar cum și unde se topesc banii formațiunii, nu puțini.

Iar una dintre ipotezele de lucru ale cîrcotașilor e că se topesc în salariile uriașe plătite unor oameni de la centru, aleși pe sprînceană, în cheltuieli (cam prea mari) de protocol la sediul central și în comenzi către băieți deștepți apropiați de actuala conducere.
În ședința de luni, discuțiile au pornit de la anunțul intern al lui Ludovic Orban că, în perioada care urmează, se va face un mega-sondaj de opinie, la nivel național, dar și cu ramificații în fiecare județ, pentru ca, pe baza cercetării sociologice, să se stabilească ulterior prioritățile naționale și europene, în perspectiva alegerilor.
O notă proastă, în principiu, pentru un partid care se presupune că e aproape de cetățeni și le știe foarte bine problemele și așteptările.
Dincolo de acest aspect, s-a pus problema cine plătește o asemenea cercetare, extrem de scumpă. Deputatul Florin Roman a propus ca finanțarea să fie suportată jumătate de către filială, jumatate de către secretariatul general, deputatul Virgil Popescu a cerut o împărțire la trei, incluzînd aici și viitori candidați plasați pe liste, în timp ce alte voci, precum a lui Gheorghe Tinel, au cerut ca centrul să suporte un procent mai mare decît filialele.
De aici, nu a mai fost decît un pas, conform surselor noastre, pînă la deschiderea unui front mai larg: nemlțumiți de pretențiile teritoriului, liderii centrali au ridicat problema datoriilor istorice ale filialelor, Orban anunțînd că niciuna dintre ele nu va putea desemna vreun candidat pînă nu achită integral restanțele.
I-a ținut isonul secretarul general, Robert Sighiartău, care a comentat că sunt filiale cu restanțe de un an de zile și că centrul ar suporta fără probleme procente mai mari (chiar și 80%) din costul sondajului dacă toată lumea și-ar plăti datoriile.
Finalmente, a rămas bătut în cuie că mega-sondajul va fi plătit 50% de către filialele județene și 50% de către secretariatul general al PNL.
O soluție care nu satisface deloc teritoriul, în condițiile în care, cum spuneam, e tot mai neclar unde se duc banii partidului, aflat mai mereu în criză financiară. PNL primește anual de la bugetul statului peste 4 milioane de euro, conform legii 334/2006, fiecare parlamentar plătește 500 de lei lunar, iar aleșii locali plătesc și ei contribuții lunare ceva mai mici. Parte din acești bani se suspectează că sunt dirijați de liderii centrali unor apropiați, în numele prestării de diverse servicii.
Spre exemplu, marele sondaj se aude că va fi încredințat unui institut de sondare care a lucrat în ambele campanii din 2016 pentru PNL, furnizînd estimări care s-au dovedit departe de realitate. Luată la bani mărunți, conducerea institutului a furnizat o scuză jenantă: românii s-au învățat să mintă în legătură cu opțiunile politice.
Dacă problema banilor va fi rezolvată discret ori, dimpotrivă, scandalul va lua amploare pe măsură ce se apropie alegerile, rămîne de văzut. Deocamdată, însă, demisia prim-vicepreședintelui Ilie Bolojan și refuzul bizar al PNL de a depune o moțiune de cenzură speculînd prompt criza din interiorul PSD sunt dovezi clare că apele în partid se tulbură, în loc să se limpezească. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic16 ore ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse2 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized4 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized4 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale5 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized6 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized6 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

Diverse7 zile ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

ActualitateO săptămână ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Diverse2 săptămâni ago

La EnVogue Residence – Iuliu Maniu, Black Friday ține trei luni: voucher de 3.000 de euro pentru loc de parcare, oferit la achiziția unui apartament în corpul B

Dezvoltatorul autohton EnVogue Residence anunță lansarea unei noi promoții de Black Friday, ce se va desfășura începând din luna octombrie până la 31...

Ce flori alegi pentru un buchet de recunoștință pentru un medic Ce flori alegi pentru un buchet de recunoștință pentru un medic
Diverse2 săptămâni ago

Ce flori alegi pentru un buchet de recunoștință pentru un medic?

Când oferi flori unui medic, nu trimiți doar culori și parfum. Transmiți ore recuperate, grijă atentă, o liniște care nu...

Top Stiri Comisarul