ALDE, fanionul Dreptei și nu codașul Stângii

Varujan Vosganian, a doua personalitate din ALDE – dintre personalitățile la vedere – a rostit o frază cheie. Vorbind despre campania electorală, el a spus răspicat că ALDE trebuie să devină fanionul Dreptei și nu să rămână un codaș al Stângii. Prin urmare, sub aspect doctrinar, drumurile se despart. PSD merge într-o direcție, ALDE în direcția diametral opusă. Dacă asta se întâmplă la europarlamentare, ce urmează să se petreacă în celelalte runde de alegeri? Nu cumva avem pretextul și, imediat, semnalul politic al ruperii coaliției?

Bătălia pe Legea offshore nu se mai desfășoară de mult în subteranele coaliției. A ieșit la suprafață. Confruntându-se cu cerbicia simulată sau reală a lui Liviu Dragnea, marile corporații care intenționeză să exploateze gazele din Marea Neagră au fost silite să-și scoată aliații la vedere. Și astfel a devenit cât se poate de clar că se bazează în mare măsură pe liderii ALDE. Pe Călin Popescu Tăriceanu. Pe Varujan Vosganian. Pe Andrei Gerea. Și, evident, pe omniprezentul Daniel Chițoiu. Protejați până de curând, lăsați să acționeze cu discreție, acum, pe ultima sută de metri, aceștia sunt scoși în față, la vedere, și împinși la o confruntare pe viață și pe moarte cu PSD. O confruntare pe bani foarte mulți. La acest capitol, ruptura dintre PSD și ALDE pare inevitabilă.

Mai sunt și alte probleme litigioase între PSD și ALDE, care au săpat încet și sigur la temelia alianței aflate la guvernare. Nu le mai enumăr acum. Mă voi opri însă cu insistență la afirmația lui Varujan Vosganian. Pentru că ea lansează o temă nouă. De natură doctrinară. Carevasăzică, ALDE dorește să devină un fanion al Dreptei. Adică portdrapelul frontului anti-PSD. Este zona în care partidul creat de Călin Popescu Tăriceanu, după ce a plecat din PNL, intenționează să-și identifice cea mai mare parte a bazinului electoral. În Stânga, ALDE nu are ce căuta și nu are ce găsi. Să întoarcem pe toate fețele acest raționament. Să vedem pe ce se bazează el și unde conduce.

Din capul locului, atunci când Victor Ponta, în calitate de președinte al PSD și de premier al României, l-a invitat pe Călin Popescu Tăriceanu să-i devină aliat și l-a luat într-o îmbrățișare strânsă, calculul de ambele părți a fost relativ același. Călin Popesu Tăriceanu era profund nemulțumit de situația din PNL, de direcția în care o apucase partidul, precum și de combinația pusă la cale de Crin Antonescu cu popularii europeni, combinație care îi includea pe pedeliști. Cu bunele și cu relele acestora. Această stare de nemulțumire, în mare măsură perfect justificată, l-a determinat pe Călin Popescu Tăriceanu să facă o nevăzută. Și astfel, pentru prima dată în istoria recentă, un fost președinte al unui partid important a făcut o mișcare spectaculoasă. Și bulversantă în același timp. S-a dus în tabăra inamică și s-a predat. După care a făcut o înțelegere cu inamicul.

A fost o afacere bună atât pentru Călin Popescu Tăriceanu, cât și pentru Ponta. Ponta a sperat și într-o oarecare măsură a reușit să slăbească frontul liberal, imediat după ce PNL a decis ruperea USL și intrarea în opoziție. În plus, Ponta a mizat pe faptul că în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu se vor grupa lideri importanți din PNL, inclusiv senatori și deputați, care vor subția astfel tabăra opoziției. Când aveau să vină alegerile, ALDE urma să rupă o parte din electoratul liberal, readucându-l într-o alianță nostalgică cu PSD. În mare parte, aceaste lucruri s-au întâmplat.

Pentru a deveni partid parlamentar, ALDE, un partid creat practic pe ultima sută de metri de către Călin Popescu Tăriceanu, cu mai puțini senatori și deputați decât sperase acesta, avea nevoie de o combinație între un factor intern relativ dinamic și un factor extern. Factorul intern a fost un personaj numit Daniel Chițoiu. Extrem de pragmatic, un pragmatism care se atinge deseori cu cinismul, Daniel Chițoiu și-a îndeplinit cum nu se poate mai bine, în calitate de organizator ALDE, rolul de eminență cenușie. El a reușit performanța ca într-un termen extrem de scurt să-i livreze lui Tăriceanu un partid la cheie, un partid minuscul, dar extrem de dinamic. O jucărie pe care Chițoiu a controlat-o din primul moment și o controlează și astăzi. Factorul extern a fost în cea mai mare măsură PSD. Pentru că PSD avea tot interesul ca ALDE să devină fie chiar cu ajutorul unui forceps partid parlamentar, astfel încât din această poziție să se bată în continuare cu PNL. În timp ce ALDE a devenit un partid din ce în ce mai motivat, chiar dacă a intrat la limită și împins din spate în Parlament, PNL s-a transformat într-un partid tot mai debusolat, care a început să-și piardă o parte din bazinul electoral. De altfel, aceste bâlbâieli politice din tabăra liberală au constituit al doilea factor extern, care a întărit partidul lui Tăriceanu.

Așa se explică de ce, beneficiind de susținerea PSD, de prostia PNL și utilizând o retorică pozitivă, gravitând în jurul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și mesajelor de tip național, ALDE a crescut în sondaje, dublându-și sau chiar triplându-și forța electorală. Și, iată, s-a ajuns în situația în care Varujan Vosganian lansează un semnal, conform căruia drumurile PSD și ALDE se pot despărți în curând.

Dacă așa stau lucrurile, dacă în viitor ALDE va trebui să devină un fanion al Dreptei, adică un fanion al frontului anti-PSD, renunțând la poziția de codaș al Stângii, atunci urmează să ne întrebăm în ce măsură o asemenea decizie schimbă fundamental condițiile în care ALDE a devenit partid parlamentar și a evoluat în cercetările de piață de la o intenție de vot de 5-6% până la un procent de 10-15%. Presupun că la baza afirmațiilor lui Varujan Vosganian care, atenție, este purtător de cuvânt ALDE, stă un calcul realist. Conform acestui calcul, evoluția spectaculoasă a partidului în alianță cu PSD și-a atins limita resurselor. Cu alte cuvinte, rămânând în alianță cu PSD, ALDE nu poate depăși la alegeri un 10-15%. Pentru că la atât se reduce electoratul vulnerabil liberal din care ALDE poate să smulgă ceva. În completarea acestei logici, bănuiesc că liderii ALDE s-au gândit că rupându-se de PSD, dând brânci acestui partid socialist și eventual împingându-l în opoziție, au șansa de a-și adjudeca nu numai un bazin electoral liberal semnificativ, ci și zone ale electoratului încă nehotărâte, care oscilează în jurul celorlalte partide de Dreapta.

Dacă așa stau lucrurile, dacă acest calcul este realist, atunci s-ar putea întâmpla ca ALDE să dea o lovitură electorală de mari proporții, urmând să se reinventeze în calitate de lider de necontestat al frontului anti-PSD. Ceea ce înseamnă, pentru a avea și o imagine finală, că ALDE, cu Tăriceanu în frunte, ar urma cu prețul abandonării retoricii liberale și naționale, să-l susțină la alegerile prezidențiale pe Klaus Iohannis, dacă acesta va mai candida, și să primească în schimb poziția de prim-ministru într-un viitor Guvern.

Lucrurile au toate șansele să se întâmple așa, cu condiția ca PSD să nu facă nimic spectaculos pentru a bloca acest proces și pentru a întoarce ALDE din drum.

Sorin Rosca Stanescu