Actualitate
Ce sume uriașe încasează companiile aeriene de pe urma pasagerilor / Comisarul de Prahova

IATA mizează în 2019 pe o creştere de 9,91% a profiturilor nete înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume, graţie scăderii preţului petrolului şi creşterii economice viguroase, transmite AFP.
Conform prognozelor IATA publicate miercuri, profiturile înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume în 2019 ar urma să se situeze la 35,5 miliarde dolari, faţă de 32,3 miliarde dolari în acest an, scrie Agerpres.
„Ne aşteptam ca majorarea costurilor să afecteze profitabilitatea în 2019. Însă scăderea semnificativă a preţului petrolului şi previziunile privind creşterea solidă a Produsului Intern Brut au oferit un amortizor. În consecinţă, suntem optimişti. Crearea de valoare solidă pentru investitori va continua, cel puţin pentru încă un an”, a declarat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac. Acesta a avertizat însă că există riscuri în scădere ale acestor estimări de pe urma volatilităţii mediului economic şi politic, în special în legătură cu Brexitul.
Prognozele pentru anul următor se bazează pe un preţ mediu al barilului de petrol Brent de 65 de dolari, faţă de un preţ mediu de 73 de dolari înregistrat în 2018. Acest recul al preţului barilului de ţiţei se explică prin majorarea producţiei de petrol în SUA şi prin creşterea stocurilor de petrol.
Potrivit IATA, anul viitor companiile aeriene ar urma să transporte un număr total de 4,59 miliarde pasageri, în creştere faţă de cei 4,34 miliarde pasageri transportaţi în 2018. IATA a subliniat că numai companiile aeriene africane vor înregistra pierderi anul viitor, mai mici totuşi faţă de pierderile înregistrate în acest an, 300 milioane de dolari faţă de 400 milioane de dolari în 2018. Companiile aeriene din celelalte regiuni vor beneficia de o creştere a profiturilor, exceptând cele din Europa ale căror profituri vor scădea la 7,4 miliarde dolari în 2019, de la 7,5 miliarde dolari în acest an.
Companiile aeriene din America de Nord, care ar urma să fie responsabile pentru jumătate din profiturile înregistrate la nivel mondial de acest sector, ar putea înregistra o creştere a profiturilor de 12,9% în ritm anual până la 16,6 miliarde dolari.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



