Actualitate
S-a abătut urgia peste România! Cât ține vremea rea / Comisarul de Prahova

De vineri seară, vremea se va înrăutăţi de la o oră la alta. Se face frig, vântul va sufla cu putere şi zăpada va acoperi şoselele. Autorităţile din judeţele vizate de codul galben şi portocaliu susţin că sunt pregătite de ce e mai rău.
Monica Dajbog purtător de cuvânt MAI: ”În judeţele vizate de codul portocaliu se va asigura permamenţa, inclusiv la nivelul primăriilor, pe toată durata manifestării fenomenelor meteo severe. Se va acorda o atenţie deosebită femeilor însărcinate şi persoanelor care au nevoie de dializă. Pacienţii ar putea fi internaţi preventiv, pentru a evita deplasarea prin viscol.”
De asemenea, circulaţia pe unele drumuri ar putea fi restricţionată, sau chiar închisă pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire. Şoferii sunt avertizaţi să plece la drum cu maşina echipată de iarnă.
Din păcate, vremea rea a făcut deja victime.
Până duminică, ora 18, aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) sunt mai ales ninsori, însă din a doua parte a zilei de sâmbătă în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi local în Transilvania vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Local, precipitaţiile vor fi importante cantitativ.
COD GALBEN Interval de valabilitate: 14 decembrie, ora 23 – 16 decembrie, ora 18
Fenomene vizate: ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului
În intervalul menţionat, în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi sudul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali. Occidentali şi de Curbură vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat consistent de zăpadă. Local se vor cumula 25…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-vestice, cu viteze, în general, de 45…50 km/h.
COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 15 decembrie, ora 06 – 16 decembrie, ora 12
Fenomene vizate: ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă, viscol
În intervalul menţionat, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60…70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 70 km/h.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



