Actualitate
Iertați de datorii la stat. S-au trezit cu scrisorile în cutiile poștale / Comisarul de Prahova

Au găsit în cutia poştală o scrisoare de la autoritatea financiară, în care erau anunţaţi că li s-au şters datoriile mărunte către stat. Adică orice amenzi de parcare sau penalizări la biblioteci sau taxe tv, de exemplu, rămase neplătite.
E un efort pentru care statul danez scoate din buzunar echivalentul a 78 de milioane de euro. Societatea s-a împărţit în două tabere – una critică acerb această iniţiativă, celalaltă o aplaudă.Guvernanţii nu au dat explicaţii pentru această decizie, dar au declarat ferm că nu se va mai repeta.
În România, datornicii nu au fost scutiţi de plată, însă în curând numele lor nu va mai figura pe lista ANAF. În viitorul apropiat, numai companiile vor mai apărea pe listele datornicilor la Fisc, prevede un proiect de lege care a trecut deja de Senat şi care urmează să ajungă la votul decisiv al Camerei Deputatilor, cu propunere de adoptare. În momentul de faţă, pe listele datornicilor apar atât firmele, cât şi persoanele fizice, ceea ce înseamnă că, pe viitor, numai companiile vor mai figura în ele.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



