Actualitate
Toți pensionarii sunt vizați! Ce trebuie să știți despre pensiile din România / Comisarul de Prahova

1. Începând cu 1 iulie 2018, pensiile din România au înregistrat o uşoară creştere. Mai exact, este vorba de o majorare cu 10% a punctului de pensie până la valoarea de 1.100 de lei. Anterior, punctul de pensie avea valoarea de 1.000 de lei.
2. Totodată, şi valoarea pensiei minime garantate a fost majorată. Aşadar, începând din 1 iulie 2018, pensionari din sistemul public şi cei din sistemul militar primesc lunar cel puţin 640 de lei.
3. Funcţionarii publici au, de la începutul lunii iulie 2018, posibilitatea de a lucra, la cerere, după atingerea vârstei de pensionare şi a stagiului minim de cotizare, timp de maximum trei ani. Pentru a lucra după împlinirea vârstei de pensionare, funcţionarii publici trebuie să depună o cerere cu două luni înainte de acest moment.
4. După ce Curtea Constituţională a României a spus că salariatele trebuie să aibă dreptul să lucreze până la 65 de ani, ca bărbaţii, nu doar până la 63 de ani, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului muncii. Astfel, în prezent, femeile pot lucra până la 65 de ani, iar angajatorii nu se pot opune deciziei acestora, scrie avocatnet.ro.
-
Diverseacum 2 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Economicacum 3 săptămâniANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii
-
Diverseacum 5 zileCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici



