Actualitate
Mare atenție de Revelion! Ce amenzi usturătoare riscați din partea Jandarmeriei! Ce NU trebuie să faceți / Comisarul de Prahova

Jandarmii bucureşteni le recomandă celor care participă la revelioanele în aer liber din Piaţa Constituţiei şi din Parcul Titan să nu consume alcool îm spaţii publice, să nu arunce cu obiecte şi să nu utilizeze artificii fără a avea acest drept.
Conform Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, tulburarea liniştii locuitorilor prin orice mijloace, consumul de alcool în spaţiul public, introducerea de băuturi alcoolice la evenimentele din spaţiul public, aruncarea de obiecte de orice fel în direcţia unor persoane, bunuri sau mijloace de transport constituie contravenţii, iar amenzile pot ajunge până la 5.000 de lei, scrie News.ro.
De asemenea, celor tentaţi să folosească unele obiecte de divertisment fără a avea acest drept le amintesc că orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune.
„În zonele aglomerate trebuie să fiţi atenţi pentru a nu deveni victime ale furturilor din buzunare. Informându-vă din timp despre evenimentul la care vreţi să participaţi puteţi evita aglomeraţia, cozile şi problema locului de parcare”, sunt alte recomandări pentru cei care vor să meargă în Piaţa Constituţiei sau în Parcul Titan.
Două petreceri în aer liber sunt organizate în Bucureşti pentru a marca trecerea în anul 2019 – în Piaţa Constituţiei şi în parcul Titan. Pe cele două scene vor urca, între alţii, Delia, Smiley, Antonia, Irina Rimes, The Motans, ATB, Alifantis & ZAN, byron, Paraziţii şi Carla’s Dreams.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



