La o săptămână după a 6-a mărire a salariului minim în Venezuela în 2018, nu este nicio surpriză că preţul unei cafele s-a dublat. Efectele se...
Locuitorii Timişoarei se plâng de două luni de mizeria din oraş. Unii dintre aceştia au făcut reclamaţii şi la Garda de Mediu Timiş, iar o comisie...
„Pe salariul minim diferenţiat singurul lucru pe care-l luăm în calcul sunt studiile, nu ne vom referi la vechime”, a declarat Viorica Dăncilă. Salariul minim creşte,...
Propunerea legislativă privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului româneşti, ce a fost votată în Senat, prevede adăugarea unei noi zile de sărbătoare naţională...
Subprefectul Iașiului, Valentina Iosub, și-a luat concediu la doar trei săptămâni de la angajare. Însă nu înainte de a-și depune o cerere de acordare a unei...
Afara a inceput sa ninga cu fulgi mari, care valseaza usor in aer si apoi coboara incetisor pe pamantul inghetat. Ca un pictor priceput, iarna reuseste...
Atena, 06 Decembrie 2018 – Știri importante despre viitorul sănătății au venit din cadrul celei de-a doua Conferințe de Leadership și Inovație Medicală organizată de către...
Decizia Alphabet, compania mamă a Google, de a testa serviciul în Europa vine după ce compania Amazon a hotărât să înfiinţeze centrul său de dezvoltare a...
Premierul român a declarat că a avut o discuţie cu liderul european despre amânarea numirii miniştrilor Dezvoltării şi al Transporturilor de către preşedintele Iohannis. Premierul Viorica...
29 de escroci care se dădeau directori de companii ori şefi de departamente au reuşit performanţa să ia sute de credite mici în valoare totală de...