Actualitate
Toți românii cu credite vor fi afectați! Ce urmează este devastator. La cât va ajunge ROBOR / Comisarul de Prahova

Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, dă de pământ cu această ordonanţă şi susţine că Executivul ne va scumpi viaţa în fiecare zi.
”Nu ştiu voi, dar eu m-am săturat să văd cum de la o lună la alta cu aceeaşi bani cumpăr tot mai puţin. Înţeleg că tot ceea ce fac ei în Justiţie este ca infractorii din PSD şi ALDE să scape de dosarele lor penale dar de ce trebuie să-mi scumpească viaţa în fiecare zi, asta nu pot să înţeleg.
Guvernarea PSD – ALDE este o guvernare infracţională. Acţionează de parcă ar vrea să distrugă România şi tot ceea ce mai funcţionează bine în această ţară, de la justiţie până la economie.
În Justiţie este străveziu ceea ce se întâmplă, însă în economie lucrurile sunt mai complicate şi o parte dintre români cred că este un război al Guvernului Dragnea – Vâlcov cu băncile, cu multinaţionalele şi cu profitul străinilor.
Românii trebuie să ştie că nu este aşa. Partidul Naţional Liberal a făcut o analiză cu efectele Ordonanţei 114 pentru viaţa noastră de fiecare zi şi concluziile sunt „devastatoare””, anunţă Dancă, într-o postare pe Facebook.
Liberalul susţine că facturile vor creşte alarmant.
”În urma analizei noastre, dacă luăm în calcul noile taxe impuse de OUG 114, combinate cu deprecierea leului şi cu rata inflaţiei prognozate, totul se scumpeşte, de la Internet şi telefonie până la energie şi ratele bancare. Să fie clar pentru toată lumea, la Internet şi telefonie, după taxa de 3% pe cifra de afaceri şi deprecierea leului, având în vedere că tarifele sunt în Euro, scumpirile vor fi de aproximativ 15%. Un abonament la Internet şi TV va creşte de la 75 lei/lună la 86 lei/lună iar un abonament de 60 de lei/lună la telefon mobil va ajunge la 69 lei/lună.
În energie, după introducerea taxei de 2% pe cifra de afaceri, de la producător la furnizor, pentru companii va fi dezastru. Facturile la energie pentru consumatorii non-casnici vor creşte cu aproape 50%, adică, dacă la sfârşitul anului trecut un MWh era 256 lei în acest an va creşte la 384 lei. Bun, veţi spune că e pentru companii şi cu ce mă afectează pe mine?! Este total fals pentru că orice cost mai mare de producţie al companiilor se va vedea în preţul final al tuturor bunurilor şi serviciilor pe care le cumpărăm.
-
Diverseacum 2 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Economicacum 2 săptămâniANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



