Connect with us

Actualitate

Cum devine Poșta Română serviciu de informații privat pentru PSD.

Publicat

pe








Matei Brătianu, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, a recunoscut, într-un interviu acordat Digi24.ro faptul că poștașii membri ai sindicatului vor deveni informatori-colaboratori ai PSD. Conform unui document intern al Sindicatului, s-a propus semnarea unui protocol cu PSD, care prevede ”posibilitatea reprezentanților SLPR de a informa PSD la nivel local și național, cu pprovire la problemele comunităților unde își desfășoară activitatea membrii săi, reacții din teritoriu ca urmare a unor decizii ale Executivului, ale unor ministere, ale Parlamentului, ori decizi și politici ale administrației publice locale”. Același document prevede participarea sindicaliștilor la întâlnirile și dezbaterile candidaților PSD. 

 

CLICK PE IMAGINE PENTRU A DESCHIDE DOCUMENTELE

Reporter Digi24.ro: Spuneţi la un moment dat că daţi posibilitatea reprezentaţilor SLPR de a informa PSD la nivel local şi naţional referitor la probleme ale comunităţilor. Aţi putea să-mi spuneţi ce înseamnă aceste probleme ale comunităţii, la ce se referă, ce se întâmplă mai exact?

Matei Brătianu: Probleme ale comunităţii… orice fel de probleme pe care le are o comunitate, pe care le au oamenii de pe o stradă, dintr-un sat, dintr-o comună. Diferite probleme, legate de administraţia locală, de nemulţumiri… Eu am văzut cum a fost preluată ştirea, n-are decât… indiferent cine o dă pe gură dintre politicieni sau cine o răstălmăceşte dintre ziarişti, n-are decât să facă cum crede. Dar să numeşti asta cu turnători sau informatori ai PSD-ului, faptul că un poştaş anunţă la filială că în comuna nu ştiu care că drumul este stricat, că nu se repară de nu ştiu cât timp şi că sătenii şi-ar dori să fie reparat nu cred că este pârâciune. Dacă cineva zice că facem rău, n-are decât să semneze, să zică „eu cred că nu trebuie ca cineva să fie deranjat şi să afle ce probleme au oamenii”.

Reporter Digi24.ro: Aceste idei au apărut datorită faptului că spuneţi că veţi informa PSD, nu ar fi fost mai bine să informaţi guvernul, direct organul statului?

Matei Brătianu: Ştiţi cum este, dacă vrem să ne prefacem că trăim în Alaska sau în Germania, da. Dacă suntem realişti şi ştim că trăim în România, informezi pe cei care sunt acolo la nivel local care trebuie în mod formal să preia informaţia şi să o ducă ei acolo unde trebuie. Sigur că dacă sunt probleme legate de executiv le spunem la executiv, dacă sunt probleme legate de administraţia locală o să le spunem administraţiei locale, doar că în felul ăsta chiar parlamentarii sau reprezentanţii PSD niciodată nu vor mai putea să spună că nu au ştiut anumite lucruri şi de-aia n-au fost rezolvate. Le vor şti, că le rezolvă sau nu, ăia îşi dau ei seama mai departe în faţa electoratului. Dacă cineva informează despre o situaţie, ăla nu e informator, ăştia erau ai Securităţii, era altceva, dar fiecare e liber să scrie şi să zică ce vrea.

Reporter Digi24.ro: Spuneţi în acelaşi document că prevede acest protocol nepolitizarea companiei, nu vi se pare că acest fel de informare ar putea să ducă la o politizare?

Matei Brătianu: Oo, doamne fereşte. Cum adică, dacă un poştaş sau dacă filila SLPR-ului centralizează mai multe probleme aduse de agenţii poştali din rural şi le transmite primăriei, CJ-ului, parlamentarilor asta nu înseamnă pentru nimic în lume decât pentru cine vrea neapărat să bage băţul prin gard, nu înseamnă nicio… politizarea companiei, înseamnă că partidul care câştigă alegerile îşi numeşte vreo 60 de directori politici din afara poştei care n-au nicio treabă de multe ori nici cu management nici cu poşta, care consumă cam 700.000 de lei pe lună pentru salariul lor, deci lume de care n-avem nevoie. Ne trezim după fiecare ciclu electoral, Poşta Română s-a trezit cu o tumoră de aproximativ 70, uneori chiar 100 de oameni cu funcţii de conducere veniţi din afară. Cheltuială echivalentă pentru salariul ăstora aduşi exclusiv pe criterii politice, cheltuială lunară care putea ajunge până la 800.000-900.000 de lei. După ce se schimba puterea, venea un alt partid, toate au făcut aşa. Venea PDL care acum se numeşte PNL. Şi PSD, toate au făcut acelaşi lucru. Cum au câştigat alegerile au schimbat ministrul, au schimbat directorul general, au schimbat directorii. După, au început să schimbe directori judeţeni, directori regionali, şefi regionali, şefi în companie şi pe-ăştia pe toţi i-a suportat talpa poştei, care a muncit ca să le dea lor, să aibă de unde să-şi ia salarii. Ăştia au fost daţi la o parte, dar nu daţi afară. Au făcut pasul lateral, au rămas cu salariile lor şi au venit alţii. E prima oară când un partid nu face lucrul ăsta. E prima oară când nu sunt numiţi politic, şi atunci, noi ce să zicem „nu, noi vrem ca înainte”. Nu, nu vrem politizare.

Reporter Digi24.ro: Spuneţi că măsura asta cu reprezentanţii care spun la partid ce se întâmplă, e de fapt o măsura de a împiedica politizarea?

Matei Brătianu: Nu, n-are nicio legătură. Nu-mi răstălmăciţi ce zic. Am zis că nu are nicio legătură faptul că un membru de sindicat informează reprezentanţii unui partid, n-are nicio legătură cu politizarea Poştei Române. Este vorba de membrii de sindicat şi eu când zic politizare, înseamnă politizarea conducerii Poştei Române. Pentru că vă spun eu ce se întâmplă şi probabil că o să mă forţeze ăştia care tot bat câmpii din diverse partide să ies şi să le explic ce au făcut partidele lor când au fost la putere. Când se schimbă puterea politică încep să umble până la agenţi. Schimbă-l pe agentul ăla şi pune-l pe altul. N-are nicio legătură cu profesia, cu ce face, nu, nu e din partidul care trebuie.

Etichete:

posta romana
,
PSD
,
matei bratianu
,
protocol SNLR

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul