Actualitate
Puțini știu asta despre Traian Băsescu! Ce avere are fostul președinte. Cât de bogat era când a venit Revoluția din ’89 – capital.ro / Comisarul de Prahova
Conform propriilor sale declarații, Traian Băsescu avea un milion de lei la CEC, adică echivalentul a 83.000 de dolari, chiar în anul 1989, când a venit revoluția.
„După 12 ani de serviciu pe mare, după trei ani de serviciu în Belgia, eram un om care câștigase bani mulți. Dacă mă căutați la CEC în vremurile acelea, vedeați că aveam un milion de lei”, a declarat Băsescu pentru Libertatea.
Pe lângă 1 milion de lei la cec, Băsescu mai avea și bijuterii în valoare de 20.000 euro și ceasuri de 35.000 euro. Pe toate le-ar fi dobândit între 1975 și 1989.
Potrivit istoricului Marius Oprea, care a întocmit o lucrare biografică despre fostul șef de stat, Traian Băsescu ar fi avut o avere de 2,4 milioane de lei, adică 200.000 de dolari, la un curs oficial al dolarului de 12 lei.
În anul 2010, Traian Băsescu a consemnat în declarația sa de avere că ar avea în conturi 85.700 dolari, 26.800 euro și 420.000 RON.
Potrivit declarației de avere din anul 2019, depusă la Biroul Electoral Central pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul acesta, fostul președinte Traian Băsescu deține următoarele:
-Două terenuri intravilane în București, ambele dobândite în anul 2003, de 174 mp și de 46mp.
-Un apartament cumpărat în 2003 de 250mp și un garaj de 30mp.
-Două mașini, un Dacia DUster 2010 și un Ford BMax 2012.
În ceea ce privește bijuteriile, ceasurile și tablourile, averea lui Traian Băsescu este cu adevărat impresionantă. Fostul președinte are bijuterii în valoare de 28.000 de euro, ceasuri de 52.000 de euro și tablouri ce însumează 19.000 de euro.
Dacă ne referim la activele financiare, conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, etc., Traian Băsescu are mai multe conturi deschise la BCR, unele în lei iar altele în dolari și euro. Doar în cele două conturi de economii pe care Băsescu le are la BCR, are peste 62.000 de ron.
De notat este și faptul că Traian Băsescu deține acțiuni și titluri de stat la Ministerul Finanțelor Publice și la Romgaz.
Te-ar putea interesa și:
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil



