„Să nu cădem în capcană, Dragnea și Tudorel sunt înțeleși! În fața noastră se joacă o piesă în care Dragnea se preface că e supărat, iar Toader se preface că e lovit. Chiar dacă va fi sacrificat, acesta este scenariul. Astfel, subiectul JUSTIȚIE rămâne în atenție acum și în timpul campaniei electorale, căci Daddy vrea să-și salveze pielea, iar propagandei care îl susține i-au fost făcute promisiuni în acest sens. Consultanții l-au sfătuit pe Dragnea să afirme că România are alte priorități. Veți vedea că se va axa pe gogoșile lui obișnuite, cu creșterea nivelului de trai (numai nerozii mai cred așa ceva, dar cel puțin nu-și pierde electoratul captiv), dar în paralel, inițiativele legate de pulverizarea independenței justiției și revizuirea sentințelor merg mai departe. Cu Tudorel, sau fără. Încă ceva: cercetările lor arată că publicul nehotărât care ar înclina mai degrabă spre PSD a început să se îndepărteze și să se întrebe, justificat, de ce electoratul de stânga se regăsește mai ales în zone mai sărace. Deci suntem pe drumul cel bun: modelul administrațiilor conduse de liberali a început să fie cunoscut și în rândul electoratului de stânga. O arată studiile!! România poate fi ridicată! Să ne ajute Dumnezeu!”, scrie Rareș Bogdan pe Facebook.
Actualitate
Rareș Bogdan avertizează România! Ce plan au, de fapt, Dragnea și Tudorel Toader – ComisaruldePrahova
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



