Connect with us

Actualitate

Darren Cahill vede un singur jucător capabil să-i detroneze pe Federer, Nadal și Djokovic

Publicat

pe








Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, consideră că în momentul de față în tenisul masculin un singur jucător este capabil să se bată de la egal la egal cu cei trei „titani” care au dominat tenisul în ultimii 15 ani: Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic.

Nitto ATP Finals - Day Eight

Alexander Zverev și Novak Djokovic, pe podiumul de premiere după finala Turneului Campionilor 2018, pe arena O2 din Londra Foto: Guliver/Getty Images

„Un singur jucător e capabil să-i detroneze pe cei trei: Alex Zverev! Are probleme la turneele de Grand Slam, dar la nivel de Masters 1000 a fost incredibil. E singurul care-i poate depăşi”, a spus Darren Cahill, citat de digisport.ro.

Până la cei 21 de ani ai săi, Alexander Zverev, în prezent locul 3 ATP a câştigat 10 turnee, printre care turneul Campionilor din 2018 şi trei titluri de Masters (Madrid 2018, Montreal şi Roma 2017).  Germanul se afirmă din ce în ce mai pregnant ca una dintre marile speranțe ale tenisului mondial, pregătit să le ia locul unor giganți precum Novak Djokovic sau Roger Federer. Pe ambii i-a bătut la Turneul Campionilor 2018.

Citiți și:  Turneul Campionilor 2018. Alexander Zverev-Novak Djokovic, finala unor recorduri egalate

Darren Cahill are și un mesaj pentru noua generație de jucători, din circuitul ATP. Tehnicianul australian e de părere că tinerii care vor să ajungă în top trebuie să aibă răbdare până în momentul în care cei trei „titani” se vor retrage.

„Cred că sunt o mulţime de jucători tineri care vor câştiga turnee majore în următorii cinci sau zece ani. Dar încă trebuie să aştepte ca Federer, Nadal şi Djokovic să se retragă. Şi trebuie să aştepte mai mult după Djokovic, pentru că e ceva mai tânăr. Cu Rafa şi Roger capabili încă să facă ceea ce fac, suntem într-o epocă de aur! Nu cred că am mai văzut-o înainte şi nu cred că o vom mai vedea din nou, dominarea celor trei în ultimii 15 ani a fost remarcabilă”, a mai spus Darren Cahill.

Cine este Alexander Zverev și care e secretul performanței lui?

La 21 ani, Alexander Zverev se impune deja ca unul dintre „greii” tenisului. Cu toate acestea, conștient parcă de vârsta pe care o are, îl caracterizează modestia.  „Nu mă gândesc să devin numărul unu mondial. Mă gândesc doar la ideea de a mă antrena cât mai bine posibil și să evoluez împotriva celor mai buni jucători. Acesta este principalul meu obiectiv. Sper că voi avea o perioadă bună de pregătire și vom vedea ce se va întâmpla în sezonul viitor”, spunea anul trecut Zverev, în exclusivitate pentru corespondentul Digi Sport, Gabriel Morariu.

Cu origini ruse, Alexander Zverev jr. este în prezent al doilea cel mai tânăr jucător din top 10 ATP (grecul Stefanos Tsitsipas, aflat pe locul 8 ATP are 20 de ani).

Este fiul fostului jucător rus de tenis Alexander Zverev sr. și fratele mai mic al jucătorului de tenis Mischa Zverev.

A intrat prima oară în top 10 în mai 2017, după ce l-a învins pe Novak Djokovic în finala de la Italian Open, atunci câștigând și primul său titlu de Masters 1000. Până atunci, numai Nadal, Andy Murray și Roger Federer reușiseră să-l bată pe Djokovic într-o finală de Masters 1000. Apoi, a dovedit că n-a fost o întâmplare. A câștigat al doilea titlu consecutiv de Masters 1000 după ce l-a învins pe marele Roger Federer în Canada Masters 2017, ceea ce l-a propulsat pe locul 3 în clasamentul ATP. Și-a mai adăugat un titlu de Masters, în 2018, la Madrid, pentru ca în 2018 să câștige Turneul Campionilor, cel mai important trofeu al carierei de până acum.

Alexander Zverev s-a născut la Hamburg, în Germania, în 1997. Și mama sa, Irina, a jucat tenis, iar tatăl său a concurat la profesioniști pentru Uniunea Sovietică. Alexander a început să joace de mic tenis, împreună cu fratele său mai mare, Mischa (acum în vârstă de 31 de ani, locul 72 ATP), despre care a spus că i-a fost model. 

Încă de copil promitea însă să fie un jucător prodigios. Între octombrie 2013 și iunie 2014, Zverev a fost lider în clasamentul juniorilor, iar ca junior are un formidabil scor victorii/meciuri pierdute: 96 la 35. Ca junior, a ajuns în finala de la Roland Garros în 2013 și în semifinale la US Open. Apoi, în 2014 a câștigat Australian Open.

Ca stil de joc, Zverev acoperă tot terenul, având abilități remarcabile și agresivitate. Are un serviciu puternic și un excelent rever cu două mâini. Poate trimite mingea cu 209 km/h. Are și un forehand bun, mai ales când trimite mingea în diagonala terenului. Are aproape 2 metri (1,98 m) și cântărește 90 de kg.

Este antrenat de tatăl său, dar și de Ivan Lendl începând de anul trecut. Până acum a câștigat peste 16 milioane de dolari din tenis.

Locuiește când în Hamburg, când în Florida și îi plac golful și baschetul. Vorbește rusa, germana și engleza.

Citiți și: 

Roger Federer, la al 101-lea trofeu. A câștigat Miami Open 2019

Roger Federer se impunea în urmă cu 15 ani ca nr.1 ATP. Cariera impresionantă a unui magician al tenisului

VIDEO. Momentul în care Djokovici devine băiatul „de aur” al tenisului mondial

Djokovic, un nou record! A câştigat Australian Open a şaptea oară

 

Etichete:

clasament atp
,
darren cahill
,
alexander zverev

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities3 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized3 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse3 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized4 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse5 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul