Actualitate
Începe „Game of Thrones”! Care va fi deznodământul ultimei serii. Este o chestiune de ore – ComisaruldePrahova
“Game of Thrones” este de departe evenimentul de televiziune al anului. Duminică, 14 aprilie, va fi lansată ultima serie a celebrului serial. Este vorba despre cea de-a 8-a, (Urzeala tronurilor).
Iubitorii seriei au aflat însă, cu dezamăgire, că, unele episoade nu vor depăşi nici măcar 60 de minute, conform unui material publicat de indiwire.com. Informația a apărut și în Entertainment Weekly, care a susținut că primele două episoade din ultimul sezon GoT nu vor avea 90 de minute. Se opare chiar că ele vor depăşi un pic peste 50 de minute. Astfel, primul episod al noii serii, are doar 54 de minute, în timp ce al doilea, are cu 4 minute mai mult.
Fanii serialului vor afla cine va reuși să urce pe tron în deznodământul serialului. Kit Harrington, interpretul lui John Snow, cel mai iubit personaj din serial, care a decis să împărtășească această taină cu un prieten, pe motiv că nu mai putea suporta această „povară”, susțin jurnaliștii de la fanatik.ro. „Intensitatea de a termina ceva de genul asta şi de a nu putea spune nimănui este foarte grea. A fost prea mult, aşa că i-am spus unei persoane – prietenului meu James, care nu se uită la serial şi care a adormit la primul episod din primul sezon. Ştiam atunci că nu era deloc interesat de ceea ce fac. Am băut ceva împreună într-o seară şi i-am spus totul despre cum se termină serialul. Nu ar fi putut arăta mai puţin interesat nici dacă ar fi încercat” , a comentat interpretul lui Jon Snow.
„Confruntarea finală dintre Armata celor Morţi şi forţele reunite ale celor vii este un moment fără precedent, chiar şi raportat la standardele extrem de ridicate ale seriei şi cu siguranţă îi va ţine pe privitori cu inima în dinţi până la sfârşit”, conform lui Bryan Cogman, care este unul dintre producătorii executivi ai seriei .
Serialul produs de HBO reprezintă adaptarea romanelor scrise de George R. R. Martin.
Te-ar putea interesa și:
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



